DIN VIATA, ENGLISH, ROMANA

TIMP – TIME

De ce m-am alăturat acestei campanii? Pentru că am pierdut un om drag. Și pentru că toți avem nevoie unii de alții. Și putem face atâtea, dacă ne facem timp. Și … curaj. Se numește leadership, sau dezvoltare personală sau simplu … responsabilitate.

TIMPUL este cel mai valoros dar. Îl irosim și ne spunem că încă e TIMP.

Îl prețuim când cei dragi nouă nu îl mai au. Și atunci am vrea să îl putem dărui. Se poate!

În curând vei afla cum îl poți oferi chiar tu celor care au cea mai mare nevoie de el.
#HOSPICECasaSperantei #OferaTIMP #TIMP8844

Why this campaign? Because I lost a loved one. And because we need each other. Because we can do so much if we allow ourselves the time. And the courage. It’s called leadership, or personal development or simply … responsibility.

TIME is the most valuable gift. We waste it and convince ourselves we still have TIME.

We value it when our loved ones no longer have it. And then we wish we could offer it. We can!

You will soon find out how you can offer it to those who need it most.

#HOSPICECasaSperantei #OferaTIMP #TIMP8844

DIN VIATA, ENGLISH, ROMANA

Pește fără pește // Fake fish

Un articol excelent. Mai ales pentru noi cei care mâncăm, în general, fie din tradiție, fie din lipsă de educație, peste măsură.

Peștele n-are oase, și … nici urmă de pește! Noua tehnologie alimentară și salvarea planetei, lupta cu schimbările climatice, încercarea de a consuma rațional, dezvoltarea durabilă, și alte multe chestiuni arzătoare. Pentru unii. Pentru alții, citez din memorie – “Porcul este cel mai bun pește!”

Poftă bună!

Și totuși, dacă citiți cu răbdare, veți vedea că oamenii nu pot rezolva totul prin cercetare și tehnologia rezultată. Sau nu repede. „Trebuie să fim mai smeriți când ne ocupăm de structuri și soluții pentru care evoluția biologică a avut nevoie de milioane de ani.” – zice directorul echipei de cercetare pentru carne alternativă de la Universitatea Statului California din Berkeley. Amintiți-vă de ucenicul vrăjitor! (Goethe, Dukas, Disney)

Cel mai cunoscut ucenic vrăjitor.                                                                                       

 

An excellent text. Particularly for those of us who eat, either by tradition or by lack of education, too much.

The fish is boneless, and has … no fish in it. New research in food technology, Impossible Foods, saving the planet, fighting climate change, trying to consume rationally, sustainable development, and other “hot” issues. For some. For others, off the top of my head: “The best fish is … pork!”

Enjoy your food!

And yet, if you read on you’ll get to what Ricardo San Martin, the research director of the alternative meat program at the University of California, Berkeley, says: “We have to be more humble in that we’re dealing with structures and solutions that the evolution of biology have come up with in millions of years.” There’s only so much we can do through research. Remember the sorcerer’s apprentice!?! (Goethe, Dukas, Disney)

DIN VIATA, ENGLISH, ROMANA

Ia noastră cea de toate zilele … și istoriile // Our daily national blouse … given us by all our histories

Ca orice bună româncă, și cred despre mine că sunt o foarte bună româncă, am și eu o ie în garderoba mea. Care are povestea ei pe care azi n-am timp s-o povestesc aici. Poate altă dată.

Dar pentru că azi este sărbătoarea iei vreau s-o marchez cu mai multe imagini decât gânduri. Prin urmare, iată când și unde am purtat ia pe care o am. Nu, n-o port zilnic (cine mai face asta azi?). Nici când era tânără și subțire n-o purtam pe pielea bronzată, deși era sexi și mai că eram tentată uneori. Și atunci? Pentru mine ia este o imbrăcăminte rituală, așa cum erau pe vremuri hainele de biserică. Adică o îmbraci doar la sărbători, nu te duci la piață sau la birou cu ie. Nu judec pe nimeni, știu că se poartă și există o mare diversitate de modele și calități. DAR a mea este deosebită și nu pot, nu mă lasă inima s-o port decât în situații deosebite.

Ca, de exemplu, și aveți mai jos fotografiile în aceeași ordine: 1. La conferința internațională pe care am ținut-o ca profesor Fulbright la Universitatea de Stat din California – San Bernardino în 2005. Conferința s-a numit “România – dincolo de mituri și sterotipuri” și a adunat un număr impresionant (la standardele americane academice) de participanți, inclusiv doi prorectori (provosts), profesori și, desigur, studenți. La petrecerea de rămas-bun organizată cu mare tam-tam de buna mea prietenă și gazdă, Victoria Seitz, am purtat o rochie românească, artizanală, dar neavând prea mult de a face cu ceea ce numim ie.

Am mai purtat ia la câteva nunți, dar nu am fotografii. Și am purtat-o cu mare drag și mândrie la dineul regal oferit participantelor la conferința internațională Global Summit of Women 2013 de către Majestatea Sa The Raja Permaisuri Agong. Conferința a avut loc la începutul lui iunie 2013 și am primit instrucțiuni clare despre codul îmbrăcăminții. O seară somptuoasă într-un loc de basm oriental: m-am simțit minunat purtând ia și marama de borangic. Mi s-au părut foarte potrivite în context.

Dar nu pot purta ia mea albă, la care o bătrână de vreo 75 de ani a cusut o iarnă întreagă, iarnă argeșană lungă, aspră, cu zile scurte și întunecate, în locuri care să nu fie deosebite.

A, da! Și ia noastră românească este, ca mai toate lucrurile tipic românești, o piesă de îmbrăcăminte construită de noi cultural. Un mit cultural. O iubim, dar ea este relativ la fel și în alte comunități etnice, nu doar la noi. Și ei au dreptul să-și iubească propriile construcții culturale. Cum s-or fi numind ele! Dreptul lor nu-l diminuează pe al nostru. Aș zice că dimpotrivă.

DIN VIATA, ENGLISH, ROMANA

100 de ani – 100 years old

Dac-ar fi trăit, pe 8 aprilie mama ar fi împlinit 100 de ani. Dar a murit pe 4 mai 2007. Nu trece o singură zi fără să mă gândesc la ea.

A fost o femeie remarcabilă. A trecut prin greutăți enorme, a dus o viață dedicată în întregime familiei și și-a păstrat în permanență seninătatea și optimismul. Ne-a condus cu o voință incredibilă și a reușit să ne și lase să ne alegem drumul pe care ni l-am dorit în viață fiecare.

Acum însă vreau doar să-mi amintesc de ea așa cum n-am cunoscut-o – tânără și frumoasă, misterioasă, cu poveștile pe care nu i le voi cunoaște niciodată. Știu sigur că era curajoasă și o luptătoare. A venit în București din sătucul ei din inima Ardealului și a trecut prin război, prin schimbarea de după.

O viață extraordinară trăită pentru alții. Leadership avant la lettre.

Mama probabil prin 1937
Mama 1940?

Had she lived on 8 April mum would have been 100. She died, however, on 4 May 2007. I still think of her every single day of my life.

She was an extraordinary woman. She went through incredibly tough times, she dedicated all her entire life to our family and she had always kept her serenity and optimism. She led us with an incredible will at the same time allowing us our own choices in life.

Now and here I want to remember her as I have never known her: young and beautiful, mysterious, with her stories – for ever lost for me. I know she had been courageous and fearless. She came to Bucharest from her little village in the heart of Transylvania and went through the war and all the changes after.

An extraordinary life lived for us. If this is not leadership what is?

DIN VIATA, ENGLISH, ROMANA

21 martie – 21 March

Prima zi oficială a primăverii. Oficial nu înseamnă neapărat și real. Se pare că ziua echinocțiului se schimbă din cauza rotației pământului. S-a întâmplat pe 21 martie doar în 2003 și 2007 și se va mai întâmpla în 2101. Se poate întâmpla pe 19, 20 sau 21 martie.

Dar în afara echinocțiului de primăvară ziua de 21 martie este foarte plină de sărbătoriri diverse: Ziua libertății educației – Education Freedom Day, Ziua armoniei – Harmony Day (Australia), Ziua internațională a culorilor – International Colour Day, Ziua internațională a pădurilor – International Day of Forests, Ziua mamei sărbătorită în majoritatea țărilor arabe- Mother’s Day (most of the Arab world) și Ziua mondială a poeziei – World Poetry Day.

Toate au importanța lor. Și mai sunt și altele multe – toate relevante în felul lor. Dar pentru mine azi cea mai relevantă este Ziua mondială a poeziei. De ce?

Nu neapărat pentru că este recomandată de UNESCO. Nu pentru că poezia ne luminează sufletele și ne amintește că dincolo de ce ne desparte cultural toți avem aceleași sentimente, neliniști și temeri. Indiferent de limba în care vorbim. Nu pentru că ne deschide perspectiva spre o lume, în general misterioasă, mai greu accesibilă, plină de creativitatea sufletului și minții omenești. Sau poate pentru toate aceste lucruri și altele în plus. Ca de exemplu, muzicalitatea care ne vrăjește indiferent de limba în care ascultăm poezia, faptul că azi putem să ascultăm poezie de la autori diverși, în limbi diferite ca, de exemplu, aici https://soundcloud.com, că prin poezie avem acces la un limbaj magic, viu, nu jargon birocratic, la tipare de gândire fascinante care ne dezvăluie lumi la care altfel n-am avea acces.

Și e firesc de ziua poeziei să sărbătorim cu … poezii. În memoria lui James Moulder, maestrul meu, pe drumul nesfârșit către înțelepciune. Din volumul 47 Poems by Mihai Eminescu, pag. 53. Desigur bazată pe Odă (în metru antic).

ode to myself

I was forever young

dreaming under the stars

suddenly death stood in front of me

she asked me how I’d like to die

being burnt alive – like Nessus

being poisoned by my cloak – like Hercules

being allowed to return – like the Phoenix

may these tempting options go away

may indifference come back to me

may I be myself when I die

Acum, în epoca virtuală în care trăim, mai semnificativă ca niciodată.

 

DIN VIATA, ROMANA

Gender, culture and beyond – Gen, cultură și mai mult

My mom had badly wanted a boy. So much, that when I finally arrived a few minutes before the change of the day into a new one and started to cry, the doctor and the midwife didn’t dare to say “what a lovely daughter you have!” as they usually did when the newcomer was a girl. And so my mom had to ask:

“It’s a girl, isn’t she?”

“Oh, yes! And she is beautiful and healthy and looks so much like you!” Which obviously was not true at all, except the healthy part. And beauty is in the eyes of the beholder, so ….

My mom, a wise woman, would always remind me of my disobedience to her desire to have a son. Just for educational purposes. Those were the days when education was not democratic, you had to do as you were told. And I was not very good at that. Even though I always ended up doing “the right” thing – whatever that means. And no, I have never been troubled by gender doubts. I tried to do the best with what I had been given and I always had to fight to get where I wanted to be. Probably more so as I am a woman.

It is relatively recently that I started to have difficulties in explaining my fellow Romanians, mainly my students, about gender, the different ways of expressing it culturally, the often deeply rooted and not easily perceived and willingly admitted patriarchalism in the world in which we live. Even as I write I have students who constantly use the generic “he” for author, doctor, engineer, student, pupil or whatever they need when in fact the person writing is a woman. I just didn’t realize – they retort when I say, hey you can’t refer to yourself as a man, unless you want to change your gender! Ha! Ha! Ha! Laughter around, the few male students start making the classical jokes, and the girls … Some blush, some get into defence mode, some … don’t care!

So, I am very happy whenever I find texts about gender in English. Not that there is a shortage of them, but I don’t like the openly and abrasively activist ones! So, when one of my favourite writers, just relatively recently discovered, lost and rediscovered last year, writes about gender in such thought-provoking ways I want to share her writing with whoever is interested. And I am grateful to Maria Popova for her post on Ursula K. Le Guin – On Being a Man.

“I am a man. Now you may think I’ve made some kind of silly mistake about gender, or maybe that I’m trying to fool you, because my first name ends in a, and I own three bras, and I’ve been pregnant five times, and other things like that that you might have noticed, little details. … That’s who I am. I am the generic he, as in, “If anybody needs an abortion he will have to go to another state,” or “A writer knows which side his bread is buttered on.” That’s me, the writer, him. I am a man. Not maybe a first-rate man. I’m perfectly willing to admit that I may be in fact a kind of second-rate or imitation man, a Pretend-a-Him. As a him, I am to a genuine male him as a microwaved fish stick is to a whole grilled Chinook salmon. (…)

Here I am, old, when I wrote this I was sixty years old, “a sixty-year-old smiling public man,” as Yeats said, but then, he was a man. And now I am over seventy. And it’s all my own fault. I get born before they invent women, and I live all these decades trying so hard to be a good man that I forget all about staying young, and so I didn’t. And my tenses get all mixed up. I just am young and then all of a sudden I was sixty and maybe eighty, and what next?

Not a whole lot.

I keep thinking there must have been something that a real man could have done about it. Something short of guns, but more effective than Oil of Olay. But I failed. I did nothing. I absolutely failed to stay young. And then I look back on all my strenuous efforts, because I really did try, I tried hard to be a man, to be a good man, and I see how I failed at that. I am at best a bad man. An imitation phony second-rate him with a ten-hair beard and semicolons. And I wonder what was the use. Sometimes I think I might just as well give the whole thing up. (…)  If I’m no good at pretending to be a man and no good at being young, I might just as well start pretending that I am an old woman. I am not sure that anybody has invented old women yet; but it might be worth trying.”

Peru – on our way to Islas Ballestas. August 2017. Gender stereotyping – alive across cultures. // Peru -în drum spre Insulele Ballestas. August 2017. Stereotipuri de gen – în uz și în alte culturi.

 

Mama și-a dorit enorm un băiat. Atât de mult încât atunci când în sfârșit am venit pe lume puțin înainte ca ziua să se transforme în următoarea și am început să plâng doctorul și moașa care au asistat-o n-au avut curajul să-i spună conform tradiției  “să-ți trăiască fetița”. N-au spus nimic până ce mama a întrebat ea însăși:

– E fată, nu-i așa?

Și atunci au început:

– Da. E sănătoasă și frumoasă și seamănă cu tine. Ceea ce era  în mod clar o exagerare, exceptând sănătatea. Cât despre frumusețe, ea e în ochii privitorului, așa că …

Mama, femeie înțeleaptă, îmi va reproșa întotdeauna nesupunerea față de dorința ei de a avea un băiat. Doar în scopuri educative. Erau vremurile în care educația nu  avea prea multe în comun cu democrația – trebuia să faci ceea ce ți se spunea. Iar eu nu prea eram bună la așa ceva. Chiar dacă sfârșeam prin a face ceea ce “trebuia” – orice ar fi însemnat acel lucru. Și nu, n-am avut niciodată dubii cu privire la identitatea genului meu. Am încercat constant să fac lucrurile cât mai bine cu ceea ce mi s-a dat și a trebuit întotdeauna să mă lupt pentru a ajunge unde vroiam. Probabil mai mult pentru că sunt femeie.

Doar relativ recent am început să am dificultăți în explicarea românilor din jurul meu, în special studenților mei, a chestiunilor de gen, a diverselor modalități de a-l exprima din punct de vedere cultural, a patriarhalismului adesea profund și nu ușor de sesizat și recunoscut de bunăvoie al lumii în care trăim. Chiar și în acest moment am studente care folosesc automat genericul „el” pentru autor, doctor, inginer, student, elev sau orice altceva și, evident, substantivele masculine deși se referă la ele însele. Chiar nu mi-am dat seama – îmi răspund când le atrag atenția că nu e firesc să te referi la tine ca la un bărbat, decât dacă visezi să-ți schimbi genul! Ha! Ha! Ha! – râsete, chicoteli, puținii studenți bărbați încep să spună bancurile clasice, iar fetele … unele se-mbujorează, altele intră în modul de apărare, și altele … sunt indiferente, adică nu le pasă!

Prin urmare sunt foarte încântată când găsesc texte despre gen în engleză. Nu că ar fi puține, dar nu-mi plac cele mărturisit și agresiv activiste! Așa că atunci când o autoare preferată, doar relativ recent descoperită, pierdută și redescoperită anul trecut, scrie despre gen în modalități care te obligă la reflecție vreau să-i împărtășesc gândurile cu toată lumea interesată. Îi sunt recunoscătoare Mariei Popova pentru postarea cu Ursula K. Le Guin – Despre a fi bărbat.

«Sunt bărbat. Poate credeți că am făcut vreo greșeală prostească de gen, sau că-ncerc să vă păcălesc pentru că numele meu se termină cu un a, și sunt posesoarea a trei sutiene, și am fost gravidă de cinci ori, și alte multe lucruri pe care le-ați fi putut observa, detalii mărunte. … Și totuși asta sunt. Sunt genericul “el” din “Dacă cineva are nevoie să facă un avort, el va trebui să meargă într-un alt stat”. Sau “Un scriitor știe care parte a feliei sale de pâine este unsă.” Asta sunt eu, scriitorul, sunt bărbat. Poate nu un bărbat de categoria întâia. Recunosc de bunăvoie că probabil sunt un fel de bărbat de categoria a doua sau de imitație, care pretinde-a-fi-el. Ca el, sunt față de un bărbat autentic, ceea ce este o bucată de pește congelat pregătită la microunde față de un somon proaspăt și întreg făcut la grătar. (…)

Iată-mă, bătrână, când am scris asta aveam 60 de ani, “un bărbat public, zâmbitor de 60 de ani,” cum ar fi spus Yeats, doar că Yeats chiar era bărbat. Și acum am peste 70 de ani. Și e numai vina mea. M-am născut înainte să se inventeze femeia, și am trăit timp de atâtea decenii încercând din răsputeri să fiu un bărbat bun încât am uitat să-ncerc să rămân tânără, și n-am rămas. Și încep să-mi încurc timpurile. Sunt pur și simplu tânără și brusc am împlinit 60 de ani și poate 80 și ce va urma?

Nu prea mult.

Mă tot gândesc că un om adevărat ar fi putut să facă ceva în legătură cu asta. Ceva nu atât de dramatic ca o armă, dar mai eficient decât uleiul de Olay. Dar am dat greș. N-am făcut nimic. Am eșuat clar în a rămâne tânără. Și când privesc în urmă la toate eforturile mele intense, pentru că am încercat realmente, am încercat din răsputeri să fiu bărbat, să fiu un bărbat bun, și îmi dau seama că am eșuat. În cel mai bun caz sunt un bărbat prost. Un el de mâna-a-doua, o imitație cu 10 fire de barbă și multe semne punct și virgulă în frazele mele. Și mă-ntreb la ce a folosit. Uneori mă gândesc că aș putea renunța la tot. (…) Dacă nu sunt bună la a pretinde că sunt bărbat și nu sunt bună să rămân tânără, aș putea începe să mă prefac că sunt o femeie bătrână. Nu știu dacă cineva a inventat deja femeile bătrâne; dar merită să-ncercăm.»

DIN VIATA, ENGLISH, LIFE, ROMANA

Notes

After 44 years! Who would have thought? When I first saw it in 1974 there was hardly anyone around. Can you imagine?


După 44 de ani! Cine-ar fi crezut? Când am văzut-o prima dată în 1974 era pustiu în jurul ei.