De 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale: Dăm cu sâc/ Din Isarlîk!
De ce? Cui? În semn de omagiu, desigur, celor care știu unde este Isarlâk, dar și celor mulți și de demult care au făcut posibil drumul către azi, și ca să le facem în necaz celor care nu reușesc s-o găsească pe hartă. Pe harta culturală evident.
Ei bine: am început această postare cu „Și iată (aproape) este Crăciunul…”. Desigur, trimitere la John Lennon. Am trecut apoi la „Și iată este Crăciunul…” și sper să reușesc să-l termin și să îl public sub titlul „Și iată a trecut Crăciunul…” ceea ce sunt sigură că o să reușesc, pentru că întregul an 2022 se potrivește acestei descrieri. Și în tot acest timp am păstrat întrebarea de mai jos neschimbată.
Și ce am făcut? Este o întrebare bună și pusă constant în această perioadă a anului. În fiecare an…
Chiar dacă unii cred că a vorbi despre Crăciun este incorect din punct de vedere politic, este o discuție și mai ales o întrebare semnificative și majoritatea oamenilor înțeleg exact că termenul este folosit nu ca ofensă, sau pentru a exclude, ci ca un moment de adevăr, de evaluare, pentru a privi ceea ce ni s-a întâmplat peste an cu speranța slabă de a învăța câte ceva de evitat în viitor.
Deci, ce am făcut eu, sau mai bine zis noi, Ana y Ram, în 2021? Ordinea celor de mai jos se bazează pe memoria mea, aleatorie și posibil fragilă.
Probabil că experiența care mă smerește incredibil îmi este oferită de oamenii care încă se mai gândesc la mine, deși nu mai fac parte demult din viața lor de zi cu zi. Nu m-am gândit niciodată că am făcut ceva deosebit pentru ei și iată că ei încă își mai amintesc de mine. Și același lucru este valabil și pentru unii dintre foștii mei studenți. Este o minunată lecție de viață.
Și, desigur, sunt atât de multe lucruri pe care nu le-am făcut, deși îmi doream foarte mult. Dar fie că nu știu să-mi organizez timpul, fie că … cine știe. Atâtea cărți pe care le-am citit și cărora am vrut să le fac recenzii, atât de mulți oameni cu care mi-am dorit să rămân în legătură. Poate în 2022.
O lansare de carte pe viu este cu totul altceva decât interacțiunea pe care o avem cu cititorii noștri în diverse medii oricât de sofisticate tehnologic. Nu cred că trebuie să vă spun de ce. Realitatea a fost și este mai adevărată, mai palpabilă decât orice lume virtuală.
Prezentarea celor “24 de PoeziiOare” cititorilor argeșeni prin lansarea de la Muzeul Municipal Curtea de Argeș a fost o întâlnire plăcută, caldă în limitele impuse de regulile de azi contra pandemiei, dar probabil cu atât mai emoționantă. Cred că emoția a fost lucrul cel mai evident, de la autoare la lumea care a fost în sală și chiar, aș spune cu îndrăzneală, din partea organizatorilor.
În plus, au fost prezenți tineri. De la Ioana Gheorghiescu, 8 ani, care vorbește natural și dezinvolt engleză, la Eveline și Natalia adolescente interesate de poezie și, desigur, și de manga. Citesc avid în engleză, dar și în română – dacă găsesc ceva interesant. Le mulțumesc că mi-au transmis că le-a plăcut evenimentul.
Și, îi mulțumesc din suflet lui Ducu Gheorghiescu fără a cărui prezență profesionistă și caritabilă nu aș fi putut pune aici aceste superbe fotografii.
Am să las aici un mesaj primit de la o doamnă care a fost prezentă la lansare și un mesaj de la o altă doamnă care a citit cartea adusă de soțul ei prezent în sala Basarabilor. Cred că cele două mărturii sunt mai puternice, mai veridice decât orice aș spune eu.
Ce surpriză plăcută să te citesc și să ne vedem. Am participat la o lansare elegantă și interesantă. Mărturisesc că am devorat cartea ta, te-am desoperit în altă lumină, foarte norocoasă în ce te privește. Mă bucur că ne vom revedea.
Mulțumesc pentru întâlnirea cu tine prin aceste poezii minunate! Trăirile tale ne fac și pe noi să te urmăm! Pentru mine a fost o surpriză că scrii poezie! Iată că într-o femeie puternică există atîta sensibilitate! Mi-a plăcut” Fiicei mele”. Trebuie să învățăm de la ei cum să continuăm! Te îmbrățișez cu drag și cu mult respect!
Și am reținut invitația domnului director Gabriel Moisescu de a lansa și alte cărți în primitoarea sală a Basarabilor. Sper să onorez această invitație și generoasă provocare.
Lansare de carte “24 de PoeziiOare”, autor prof. univ. dr. Mariana Nicolae, joi, 9 sept. 2021, Muzeul Municipal Curtea de Arges, Sala Basarabilor
Volumul “24 de PoeziiOare” de Mariana Nicolae, publicat de Editura Maiko, este o apariție inedită în peisajul publicistic românesc. De ce? Pentru că este prima carte de lirică a unei autoare cu o bogată activitate publicistică academică în zona comunicării în afaceri internaționale. Mariana Nicolae a publicat ca autor unic sau ca editor peste 10 volume care vor fi expuse în timpul lansării de joi, 9 septembrie, și peste 150 de articole pe teme de comunicare, afaceri internaționale, lingvistică aplicată, leadership și comportament organizațional. Mariana Nicolae este profesor universitar doctor emerit la ASE București.
Debutul liric al Marianei Nicolae are loc la o nouă tinerețe a scriitoarei. Argeșancă prin opțiune de viață și, în prezent, locuind în orașul legendar al meșterului Manole și al iubitei lui Ana, Mariana Nicolae ne prezintă în acest volum de poezii o versiune a vieții din perspectiva unei femei moderne pentru care tehnologia și platformele sociale sunt noi modalități de exprimare. Întrebările esențiale pe care le ridică în acest volum bilingv (română – engleză) sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil intenționat ca o reîntoarcere la o formă de exprimare concentrată, esențializată care este poezia. Lucrarea se bucură de o grafică modernă care-i îmbogățește semnificațiile.
Lansarea va fi interactivă cu mesaje video, prezentări ale unor reacții de cititori internaționali și recitare de poezie în română în lectura autoarei, dar și în engleză în lectura doamnei Elzbieta Macer, Cambridge, Marea Britanie.
Lansarea se va încheia cu o sesiune de autografe și discuții libere în jurul unei cafele și a unui „vin d’honneur”.
Iată continuarea promisă cu reacțiile cititorilor mei români. Cei de azi sunt tot cititoare, femei tinere și foarte tinere ca vârstă. Pentru că tinere suntem toate, doar trăim în epoca tinereții fără bătrânețe, nu?!
Și, în caz că aveți curiozități, am și cititori bărbați. Lor le rezerv, însă, alt articol.
Și da, vor urma și cititorii mei anglo-saxoni. De peste mări și țări. Avem tot timpul din lume. Sau … așa credem.
Oh, da. Sunt și cei care mi-au mulțumit politicos pentru carte, dar … Cum spuneam: să ajungi la timpul, mintea, dar mai ales la inima cititorilor este o aventură.
Nu am aroganța celor prea plini de importanța facerilor personale, dar sunt perfect conștientă de cum funcționează marketingul.
1. Am reusit (…) să citesc întregul volum de poezii și trebuie să vă felicit pentru această materializare a unor etape a vieții dumneavoastre. Mă simt privilegiată și sper că nu e o îndrăzneală prea mare să spun că, pe baza raportului nostru, simt că nu îmi este complet străin conținutul și că am gasit o cheie interpretativă care luminează poeziile, măcar superficial. Semnificația lor cu siguranță este înrădăcinată în experiențe profunde, dar vă pot recunoaște în aceste fragmente, mai ales în unele motive lirice. Iar stilul general al volumului este în conformitate cu imaginea pe care o am despre dumneavoastră. Totodată, mă recunosc și pe mine în câteva dintre aceste motive, în special în portretul globalizării și comoditizării și a vieții accelerate (de adult într-un sat global). Întregul volum a fost o călatorie plăcută din punct de vedere ideatic si estetic, și vă mulțumesc pentru că ați împărtășit această calatorie cu mine.
Una din fostele mele masterande de la UNIBUC
2. … în prima jumătate de oră după ce am ajuns, (…) am ales să îi citesc tatălui meu poeziile dumneavoastră. Și … am plâns amândoi. Citind-o pe prima, mi-am pierdut respirația, iar la a 2-a și a 3-a… Îmbrățișare cu mare drag și mulțumim pentru o seară minunată cu dvs si poeziile dvs!
O colegă din ASE
3. Hey prieteni…poate unii dintre voi știți că mai cochetez cu poezia. Basic poems, ușor naive, ca mine
Una din fostele mele masterande din ase, dar probabil că niciunul nu știe cum mă lupt cu dezinteresul pentru citit. Nasol, vă zic. De aceea, când am văzut-o pe Mariana Nicolae că a scos 24 de PoeziiOare, am zis că este cel mai bun lucru care mi se poate întâmpla în această luptă cu incultura, ignoranța și platitudinea. De aceea, vreau să îi mulțumesc profei mele de engleză din licență, Directoarei mele de master, omului și poetului, pentru acest cadou pe care, cu siguranță, îl voi devora
Doamna Nicolae, poezia asta (este vorba de “Casa” – adăugirea mea) m-a făcut să plâng de-a dreptul. Rezonez cu ea atât de mult. (…) Vreau doar să vă felicit pentru că sunteți un exemplu de femeie puternică. Și sper și eu (…) să devin așa.
Gata, mă întorc la citit
Ah, da … Nu am modificat nimic la cele scrise de cititoarele mele, cu excepția adăugării diacriticelor și a înlăturării unor evidente scăpări cauzate de mediul în care mi-au scris: messenger/Facebook/Whatsapp/SMS.
Ce am făcut în 2020? Am supraviețuit. Și dacă acest lucru pare prea dramatic atunci îl nuanțez puțin – am fost sănătoasă și eu și cei apropiați și ne-am reamintit ce bine se poate trăi cu lucrurile pe care le-am avut în jurul nostru, fără presiunile organizaționale și sociale obișnuite, fără nevoia de a avea mai mult și a călători mai departe și cât mai exotic.
Uitându-mă în jur, la starea lumii, dar mai ales a oamenilor, aș zice că personal am avut un an bun. Aș fi putut spune chiar un an minunat, dar nu pot să fac abstracție de dramele care s-au desfășurat constant în jurul nostru.
Probabil că lucrul cel mai important este că am reușit să public un mic volum de poezii care mi-a fost un reper constant în 2020 ca polarizator de energii și nevoie de concentrare și, mai ales, ca test al capacității proprii de a finaliza un proiect personal, atât de indiferent restului lumii. Pentru că universul fizic există detașat și indiferent față de noi, iar universul uman are legile lui, aspre și adesea opace, care pot fi, uneori, folosite și ca să ne protejeze.
O carte, mai ales, una de poezie este o aventură. De scris, de publicat și, apoi, de ajuns la cititori! Sunt fericită că am avut curajul să pornesc în această aventură. Ea nu s-a încheiat, evident, dar am ajuns pe un teren mai ferm de unde pot privi ce cred cei care au citit cartea despre eforturile mele.
În următoarele zile voi publica aici părerile unora dintre cititorii mei români sau internaționali. Fără să le dau numele, desigur. De ce? Asta este o poveste destul de interesantă ca toate poveștile legate de cultura locală. Folosesc termenul de cultură în sensul lui sociologic. Dar sper că voi dezvolta idea în cartea de eseuri pe care o pregătesc.
1. E minunată, așa mică și delicată, parcă e o bijuterie. 🙂
2. Este o bijuterie – prin gânduri si simţire, prin poezie, realizarea grafică, calitatea fiecărei foi, de iti face plăcere să o mângâi, cu ochii si cu mâna – nu am mai lăsat-o din mână până nu le-am parcurs pe toate, de la coadă la cap pe cele in română, de la cap la coadă pe cele in engleză. E foarte profundă și, într-adevăr, o călătorie înspre tine și viaţa ta, dar în care se regăseşte si celălalt sau, mai ales, cealaltă… M-ai lăsat pe gânduri și fără grai… Ești minunată!
La mulți ani cu sănătate și mulțumire sufletească, într-o lume mai bună și mai așezată pentru cât mai mulți oameni!
Cel mai lung proiect la care am lucrat în ultima vreme este un volum de poezie pe care vreau să-l anunț aici. Se numește autoironic 24 de PoeziiOare. Am lucrat câțiva ani la el, fără să am sentimentul că am lucrat. Ar fi mai corect, probabil, să spun să m-am bucurat de el.
Ca întotdeauna a venit și vremea să-l închei și să aștept reacțiile cititorilor. Nu mă așteptam, sincer, la unele atât de calde și apropiate, empatice și, evident, emoționante. Sigur și multe politicoase și indiferente. Ca-n viață!
Puteți să vă faceți o idee despre ce se află între coperți de aici, uitându-vă la pdf-ul de mai jos.
Poezia de mai jos este o traducere a unui text impresionant prin el însuși, prin povestea autoarei lui, Rebecca Elson, și prin rezonanța sa cu ceea ce mulți simțim mai mult ca oricând azi în condițiile stranii ale izolării sociale.
Poezia face parte din volumul publicat postum Responsabilitate față de venerație (A Responsibility to Awe). Rebecca Elson a fost astrofiziciană și poetă canadiană (1960-1999) și a murit de cancer. A lăsat o operă poetică remarcabilă și peste 50 de lucrări științifice referitoare la clustere globulare, evoluția chimică a universului și formarea galaxiilor. Volumul Responsabilitate față de venerație apărut în 2001 a fost inclus de The Economist pe lista Cărților anului 2001.
Ne mor câinii iubiți. Rând pe rând. Ne doare sufletul Dar, ca și ei, Nu putem vorbi. Despre moarte. Am vrea să trăim veșnic. Suntem ocupați constant. Luăm vitamine, energizante, Stimulente, rejuvenante Și alte calmante să ne Treacă frica de moarte. Dar ne facem mai mici Ne-ndepărtăm unii de alții Și mai ales de noi. Devenim tot mai șterși Și mai transparenți până Rămânem singuri și … Dispărem definitiv. Oare unde? Nu ne mai găsește nimeni de mult. Nu că ne-ar căuta. Nu e timp. Sunt ocupați și ei. Și nu știu că sunt la rând.
Libertatea noastră De care suntem atât de mândrii Și pe care o afișăm constant prin Așa vreau E U. E U aleg. E U sunt α și Ω. Universul începe cu mine E U sunt mileniul. EU, eu, Eu, eU? Masificare Comodificare Personalizare Ispită – Tentație sau cunoaștere Vedem D A R Suntem orbi. Sfârșitul există Chiar dacă Nu vreau E U.