GURA LUMII, ROMANA, Uncategorized

Cine crează cuvintele noi?

Dicționarele conțin o mulțime de cuvinte, dar se pare că nu sunt suficiente pentru nevoile noastre de exprimare și comunicare. Cel mai mare făuritor de cuvinte pare să fi fost Shakespeare, dar desigur părerile sunt diverse.

Articolul se concentrează pe nevoia de a crea cuvinte noi din amuzament. Și, desigur, exemplul cel mai la îndemână este Lewis Caroll în “Through the Looking Glass”. Dar sunt și alte exemple pe care Barbara Wallraff le discută în articolul “Shouldn’t there be a word…?

Photo by Brett Jordan on Unsplash

Iar concluzia este amuzantă și adecvată: „A crea cuvinte este ca sexul în sensul că este necesar speciei noastre”. „Dar oamenii se ocupă de asta foarte rar de dragul de a perpetua omenirea. O facem pentru că este distractiv.”

DIN VIATA, Educație, POEZII. PROZĂ, ROMANA

Lansarea de la MNLR

S-a întâmplat! Încă sunt uimită și recunoscătoare pentru cei care au venit, cei care au vorbit și au spus cuvinte impresionante și care mă obligă. Pe scurt, a fost o după amiază memorabilă care mă umple de energie și optimism.

Voi scrie pe larg despre ieri, dar nu vreau să treacă momentul “cald”, la propriu și mai ales la figurat, fără să-l marchez aici măcar vizual.

Vă mulțumesc tuturor. Mai ales vreau să-i mulțumesc editoarei mele, Sara Mina, care este o sursă inepuizabilă de energie și concentrare pentru a-și transpune în realitatea noastră nu întotdeauna comodă viziunea și misiunea pe care și le-a asumat față de cultura noastră literară de azi. Sara, faci lucruri admirabile! Ce binecuvântare că ne-am întâlnit.

Bucuria revederii sau întâlnirii. Și, fără îndoială, bucuria cunoașterii noilor cititori!

Educație, ROMANA, SCRIERE CREATIVA

8 Martie – 2022 În vreme de război, lansăm … cărți

La mulți ani în pace și liniște! Mi-aduc aminte de extraordinarul Mihai Stănescu cu incredibilul său album “Acum nu e momentul”. Niciodată nu este momentul potrivit, dar … Viața trebuie să continue.

Coperta volumului apărut în 1989 la Paris și în 1990 la București.

Așa cum spunea de 1 Martie una din apreciatele mele masterande, Simona Adam, “Meriți să te bucuri de viață, fără vină. Poți avea o stare de bine, iar asta nu duce automat la o stare de rău pentru ceilalți. Nu uita să fii bine ca să poți face bine! O primăvară cu pace tuturor!”

Prin urmare vă invit la o lansare de carte. La Curtea de Argeș, iar mai spre vară o reluăm și la București. Detalii: sâmbătă 12 martie 2022, ora 12, Muzeul Municipal Curtea de Arges, Sala Basarabilor.  

Și aici aveți o invitație mai “comunicativă” care sper că vă va convinge cât este de important să ne întâlnim, să vorbim, să citim și să ne împărtășim gândurile. Diversitatea lor ne dă puterea să ne bucurăm de viață și să mergem mai departe. La mulți ani, primăvară, chiar dacă la Curtea de Argeș ninge ca de Crăciun.

DIN VIATA, Educație, ROMANA, SCRIERE CREATIVA

Invitație, inspirație … creație

Nu prea rezist la invitații de acest gen. De ce?

Pentru că profesioniștii de succes le vorbesc studenților cu autoritatea practicianului, cu aura celui care nu doar că “știe” din cărți, dar chiar face lucrurile pe care noi doar le vorbim, le “teoretizăm”.  

În plus, o invitație pe un fundal roz te predispune la lucruri plăcute. Și, nu în ultimul rând sunt foarte curioasă să descopăr ce-i frământă pe studenți, ce întrebări vor pune, ce probleme au sau … orice altceva.

Și iată-mă la întâlnirea moderată de colegele Elena Stoican și Magda Ciubăncan cărora le mulțumesc și aici pentru că au organizat evenimentul. Să fiu sinceră, mă așteptam la mai multă lume – și colegi și studenți, dar … fiecare are prioritățile și agenda proprie.

Radu Lilea a spus lucruri interesante, poate ușor predictibile pentru noi cei care mai cochetăm cu publicarea, dar probabil necunoscute studenților, prezentându-și industria ca pe o posibilă zonă de absorbție a absolvenților de la LMA. Care mai mult se ghiceau pe Zoom, în spatele diverselor fotografii. Oare de unde o fi moda asta cu participare fără cameră? Nu, nu este vorba de conexiune slabă sau de complexe de fundal. Personal mi se pare că este o chestiune de politețe elementară, dar nu vreau să digresez.

Piața de carte românească este una foarte mica, cu cititori în general în marile orașe. Trist și oareum intuitiv – completez eu în gând. Nu există studii de piață serioase în acest sens, zice Lilea în continuare. “Nu prea ieșim să vorbim cu cititorii. Nu-i întrebăm ce ar dori să citească.” Dar îi întreabă pe studenți: “Ar fi un domeniu atractiv pentru cariera voastră??” Îi invită de mai multe ori să-l întrerupă, să pună întrebări. Nu prea se-nghesuie nimeni.

Vorbește despre agenții literari, agenții de carte ca actori esențiali ai universului unei edituri. Ha! Ha! Mă pufnește râsul. În gând – evident. Dar, spre meritul lui, Lilea recunoaște că la noi nu există agenți pentru scriitori, ci doar pentru edituri. Deprofesionalizarea traducătorilor și redactorilor de carte este un rezultat al lipsei specializărilor din învățământ. Cu alte cuvinte este nevoie de tineri dornici de specializare. Se subînțelege că și de muncă. Dar … unde nu se muncește?

Voi ce citiți? Și cum vă alegeți cărțile? Studenții nu răspund, noi, cel puțin eu, n-o facem ca să-i lăsăm pe ei. Mă rog … Continuă Lilea. Cum alegem ce citim? După gen, recomandări, am auzit de cartea asta, ce este trendy (ca autor, ca domenii), interese de studiu, profesional, pentru a ne informa, învățare pe parcursul vieții, dezvoltarea personalității, preferăm clasicii sau contemporanii sau … după copertă.

Și urmează căteva coperți pe care le prezintă savuros. Iată câteva.

Și iată și una care te cheamă să ridici cartea și s-o răsfoiești sau să n-o mai lași până n-o termini.

Copertele sunt foarte importante, continuă Lilea, pentru că ne spun ce să nu citim.

Va dispărea cartea clasică în fața celei electronice? Nu, clar nu. Pentru lucrurile realmente importante, serioase ne întoarcem la cartea clasică. Să ne raportăm la cărți în mod critic – ne îndeamnă Lilea. Da, cartea este adesea hrană pentru suflet, dar, atenție, uneori cărțile pot fi și otravă.

Va dispărea cartea sau nu? Nerelevant, pentru că oricum citim. Citim foarte mult. DAR … ce este lectura? Esteticieni, antropologi, sociologi, etc au deconstruit lectura. Rezultatul este, paradoxal, greu de citit.

Lectura ne dă acces la un fond cultural comun, dar ne și individualizează.

Timpul a trecut rapid, Lilea este un vorbitor plăcut. Aveți întrebări? Nu? Magda îi mulțumește și îl întreabă ce crede despre “singurătatea autorului român” despre care am scris eu la un moment dat pe Facebook. Este o realitate, vine răspunsul, dar …

Știu – este un stadiu de dezvoltare al pieței, al industriei. Chiar și a noastre, a oamenilor. De ce citim? Dar de ce scriem?

O întâlnire excelentă mai ales prin întrebările pe care ni le-am pus și la care reflectăm în continuare.

GURA LUMII, ROMANA

Cea mai mare pictură din lume

Cea mai mare pictură pe pânză din lume s-a vândut la o licitație în Dubai pentru 62 milioane USD – dublu față de valoarea estimată.

Intitulată „Călătoria umanității”, lucrarea are aproape 1.600 de metri pătrați. A fost creată în 2020 de artistul britanic Sacha Jafri care spune că a lucrat 20 de ore pe zi în patru labe timp de aproape un an. Procesul a fost atât de dificil încât i-a cauzat domnului Jafri o leziune a coloanei vertebrale.

Artistul intenționează să doneze încasările unor organizații caritabile pentru copii. Pictura este atât de mare încât Jafri a împărțit-o în 70 de panouri separate, intenționând să vândă fiecare parte individual. Însă cumpărătorul, un comerciant francez de criptomonede rezident în Dubai, și-a dorit lucrarea întreagă. Acum trebuie să găsească un perete pe care s-o agațe.

Povestea picturii

The world’s largest canvas painting sold at an auction in Dubai last week for $62m—double its estimated value.

Entitled “The Journey of Humanity”, it is almost 1,600 square metres. It was created in 2020 by the British artist Sacha Jafri. He worked 20-hour days on his hands and knees for nearly a year.

He explains he’ll donate the proceeds to a number of children’s charities. The painting is so large that Jafri had divided it into 70 separate panels, planning to sell each part individually. But the buyer, a French crypto-currency trader resident in Dubai, wanted it all. Now he must find a wall to hang it on.

POEZII. PROZĂ, ROMANA, SCRIERE CREATIVA

PoeziiOare

Cel mai lung proiect la care am lucrat în ultima vreme este un volum de poezie pe care vreau să-l anunț aici. Se numește autoironic 24 de PoeziiOare. Am lucrat câțiva ani la el, fără să am sentimentul că am lucrat. Ar fi mai corect, probabil, să spun să m-am bucurat de el.

Ca întotdeauna a venit și vremea să-l închei și să aștept reacțiile cititorilor. Nu mă așteptam, sincer, la unele atât de calde și apropiate, empatice și, evident, emoționante. Sigur și multe politicoase și indiferente. Ca-n viață!

Puteți să vă faceți o idee despre ce se află între coperți de aici, uitându-vă la pdf-ul de mai jos.

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, Educație, LIMBA SI COMUNICARE, ROMANA

Masterande, profi, lecții … de viață

Am promis o continuare și, iată, mă țin de cuvânt. Sunt impresionată de reacțiile primite la ce-am scris aici. Fericită și, da, smerită. Fericirea sunt convinsă c-o înțelegeți fără explicații suplimentare. Smerenia, însă, simt nevoia s-o explic.

Nu pentru că n-ați ști ce-nseamnă, deși este adesea folosită ca un clișeu pentru că dă foarte bine. Nu suntem aroganți – asta se penalizează; suntem smeriți pentru că așa cere corectitudinea politică de azi.

Ei bine, prin smerenie eu înțeleg doar o parte din ceea ce ne spune DEX-ul că-nseamnă, respectiv: atitudine umilă, supusă, respectuoasă; comportare modestă, plină de bună-cuviință. Mărturisesc că n-am fost niciodată nici umilă, nici foarte supusă. Cu toate consecințele respective, dar m-am străduit constant să fiu politicoasă și plină de bună-cuviință. Mai ales față de cei care se aflau într-o poziție lipsită de putere în fața mea. În această categorie intră și studenții. Există o literatură specializată în acest sens, dar și multe exemple din presa neprofesională care anunță adesea încălcările echilibrului student/elev – profesor/ învățător. Din ambele sensuri, dar nu asta vreau să discut aici. Vreau să subliniez că în peste 25 de ani de învățământ superior nu am avut niciodată conflicte cu studenții. Sigur că am avut divergențe de opinii, nu au fost întotdeauna mulțumiți de nota primită. Dar, și ei și eu, am reușit cu respect și politețe să ne clarificăm pozițiile. Și cred că cel mai important a fost că i-am respectat constant. Niciodată n-am intrat într-o relație de învățare crezând că am toate atuurile, că eu sunt autoritatea supremă. Deși am crescut și m-am format într-o cultură în care era foarte la modă zicala “10 este pentru Dumnezeu, nouă pentru profesor, și de aici în jos trebuie să mă convingeți de ce știți!” Sigur că și atunci. ca și acum. erau dascăli și dascăli, după cum exista și o mare diversitate de profiluri de elevi și studenți la care se adaugă toate problemele adolescenței și tinereții. Dar exista respectul social – pentru actul de învățare și pentru cei implicați în el. Nu se confunda ușurința accesului la informații, care evident era atunci ca și acum o chestiune contextuală, de resurse, cu abilitatea de a folosi informațiile în mod independent și creativ. Adică, spus mai simplu, informația regurgitată nu era apreciată. Și ca să-nchei această referință la evaluarea severă a timpurilor trecute, vreau doar să subliniez ceea ce poate nu este chiar foarte evident – că sunt și profi care regurgitează info, fără să-și crească elevii/studenții puternici și independenți ca să facă față oricărei info complet false sau doar ușor distorsionate.

Andrei Terecoasă on Unsplash Vivek Doshi on Unsplash

Dizertațiile masterandelor pe care le-am coordonat au avut temele obișnuite, clasice: International meetings – effective strategies of communication in the real and virtual communities; Communication for social change & social marketing; Moral Leadership – Whose Values? How Do we Communicate Them?; Creative People Creative Organizations. Dar, cercetarea făcută de ele într-o perioadă atât de atipică, lucrând de acasă și întâlnindu-ne doar online, a fost ancorată în realitățile pandemiei prin care am trecut și continuăm să trecem.

Am să punctez câteva lucruri care mi-au plăcut și mi-au dat de gândit.

Maria este fascinată de leadership, dar nu de cel care ne-mpinge mai sus, mai repede pentru profituri mai mari, ci de cel care este deschis spre inovare, căruia nu-i este teamă să învețe și să învețe pe alții după cum spune Oscar Arias. Maria se uită spre inovarea socială și, ca majoritatea masteranzilor din această promoție, își alege studiul de caz din lumea bântuită de angoasele covidului de ultimă generație. Ridică întrebări delicate – putem învăța ceva de la modul în care chinezii au tratat pandemia, dar de la liderii femei care și-au condus țările cu grijă față de oameni, fără declarații beligerante, dar cu mână de fier? La ce sau cui folosesc teoriile conspiraționiste? Dar „infodemia” – adică epidemia informatică? Lecțiile de leadership pe care Maria le-a evidențiat prin cercetarea ei sunt:

  • Succesul necesită timp
  • Uneori vrei să uiți ce ai văzut
  • Continuă să mergi înainte
  • Liderii măreți știu care pot fi consecințele, dar acționează în ciuda lor
  • Povestea ta contează
  • Dacă nu puteți controla situația, examinați-o
  • Arătați echipei că vă pasă de ei

Adina, interesată de modul cum comunică oamenii în comunități virtuale, face o cercetare empirică prin care chestionează un public obișnuit cu acest gen de comunicare. Primește 203 răspunsuri care evidențiază că angajații, în funcție de nivelul de educație și de experiență, aleg să comunice în scris (email) sau oral (telefon sau ședințe online). Adina consideră că ședințele/întâlnirile online sunt preferate discuțiilor telefonice, iar comunicarea formală pierde tot mai mult teren față de cea informală mai ales în comunicarea orală. Chiar dacă vorbești cu directorul executiv sau cu alte persoane din vârful ierarhiei organizaționale este mai simplu, zice Adina prin respondenții ei, să spui “Bună, Tom” decât “Bună dimineața, domnule director general”. O observație interesantă pusă în evidență de cercetarea Adinei, dar pe care n-a putut s-o dezvolte din cauza nerelevanței față de subiectul cercetării ei, este că toți respondenții care au doctorat lucrează în sectorul public. Adina concluzionează că sistemul privat nu pune această cerință. Eu mă-ntreb dacă lejeritatea studiilor doctorale poate avea oare vreo influență asupra acestei preferințe a celor din sectorul public. Oricum merită investigat.

Noemi urmărește problematica leadershipului și a modului în care liderii au comunicat în timpul crizei COVID-19. Pentru Noemi, leadership înseamnă a-ți servi comunitatea pe care o conduci, a te pune în slujba ei și nu a-i da ordine. Și, mai ales, leadershipul nu este o trăsătură a elitelor, ci poate fi găsit în întreaga societate, la orice nivel. Este unul din elementele de bază ale cursului meu și sunt foarte fericită când îl găsesc subliniat la studenții mei. Noemi analizează problematica leadershipului moral și subliniază că scopul acestui tip de leadership nu este să creeze o societate ideală, ci să încurajeze abordarea că fiecare persoană poate acționa ca membru pozitiv al unei societăți imperfecte. Prin urmare cum este un lider moral? Un lider moral învață continuu, îi educă pe ceilalți, face ceea ce spune și știe cum să păstreze un echilibru sănătos între disciplină și motivație. Și, se-ntreabă Noemi, într-o lume globalizată care sunt valorile pe care le promovăm și le urmăm? O întrebare pertinentă, continuă ea, pentru că este naiv să credem că avem toți aceleași valori și interese care ne-ar face să acționăm la fel. Când o absolventă ridică astfel de întrebări, personal sunt plină de optimism: există speranța unei lumi mai bune.

Nicoleta crede că o comunitate lipsită de creativitate nu are multe șanse de progres. Lucrează într-o industrie puternic reglementată în care, la prima vedere, sunt foarte puține nișe pentru a fi creativ. Nu și pentru oameni tineri și dornici să facă lucruri noi și să învețe constant. Nicoleta a studiat creativitatea organizațională și a hotărât că cel mai util element în cercetarea ei pentru dizertație ar fi o discuție cu CEO-ul companiei în care lucrează. Cultura organizațională și, implicit, modul de difuzare al inovării organizaționale depind, în mare măsură, de managementul de vârf. Personal am fost sceptică în privința obținerii unui interviu, dar iată că Nicoleta l-a obținut și a desprins din el lecții care ne pot fi utile tuturor. De la faptul că directorul general al unui gigant precum ENGIE România își face timp ca să ajute un membru al organizației să se dezvolte, frumos spus de Nicoleta sub forma “the lesson of availability” – lecția disponibilității, la interesul față de interesele clienților și de dezvoltarea locală, la dificultățile conducerii unei organizații într-o altă cultură. Iată câteva din lecțiile evidențiate de cercetarea Nicoletei:

  • să schimbăm modul de gândire al oamenilor,
  • să încurajăm mințile deschise;
  • să vedem marea schimbare și să ne adaptăm;
  • să vedem ce va funcționa în viitor;
  • să ne asigurăm că lucrurile nu vor stagna.

 Cum? Toată lumea trebuie să fie creativă, îndrăzneață și curajoasă. DAR, și politicoasă și gata să-nvețe constant.

Optimismul meu este cu siguranță firesc – lumea are toate șansele să fie mai bună cu astfel de oameni!

Photo by Brett Jordan on Unsplash Photo by Tim Mossholder on Unsplash