Pentru o mare parte a românilor 23 aprilie este în primul rând legată de sărbătorirea Sfântului Gheorghe, purtătorul de biruință, ocrotitor al multor orașe și țări. Probabil că este una din cele mai populare sărbători din calendarul religios pe care o serbează o mulțime de oameni care poartă numele sau derivatele numelui Sfântului. Prin urmare Onomastică fericită și petrecere minunată celor care-și sărbătoresc numele și celor care-i ajută s-o facă.
Dar 23 aprilie este și o sărbătoare laică din ce în ce mai vizibilă și importantă: Ziua Mondială a Cărții și a Dreptului de Autor. De ce 23 aprilie? Pentru că este o dată cu semnificații multiple în literatura mondială.
Ce sărbătorim în această zi? Bucuria de a avea cărți și plăcerea lecturii. În ciuda profețiilor sumbre despre dispariția cărților clasice, pe hârtie, și a plângerilor frecvente că lumea nu mai citește, cifrele ne spun o altă poveste. Sigur, în special cifrele internaționale sunt mult mai optimiste decât cele referitoare la România.
Am mai scris despre această zi și despre cărți chiar aici, și ori de câte ori am avut ocazia ca de exemplu în eseul La ce ne folosesc cărțile? din volumul Cu ochi străini, apărut în 2022. Așa că nu insist aici, decât pentru a ne reaminti că ele, cărțile, sunt continuitatea noastră istorică, legătura între generații și între culturi, între un trecut pe care ar trebui să-l cunoaștem ca să ne putem imagina un viitor mai bun.
World War I, War Service Library Bookplate, 1918 via Wikimedia Commons
Prin lectură putem deveni mai persoane mai bune, putem avea acces la lumi și experiențe altfel imposibil de cunoscut, putem deveni mai educați și spera la o viață mai bună. Da, educația este măsura gradului de dezvoltare al unei societăți. Nu degeaba în timpul primului război mondial SUA au dezvoltat un program de înființare de biblioteci în taberele de antrenament militar în care pregăteau militarii pentru front. Proiectul, inițiat de președintele Woodrow Wilson și secretarul de stat al Departamentului de război, Newton Baker, și organizat de Asociația Americană de Biblioteci a fost menit să susțină patriotismul, alfabetizarea și dezvoltarea personală a militarilor.
Library War Service, American Library Association, 1917 via Wikimedia Commons
Asociația Americană de Biblioteci s-a inspirat din bibliotecile itinerante organizate de Biblioteca Regală din Berlin pentru trupele germane și de patru organizații de voluntari, inclusiv Crucea Roșie și YMCA (Young Men’s Christian Association), care au pus cărți la dispoziția trupelor britanice.
Fascinantă decizie! Articolul din care am extras informațiile de mai sus este mult mai detaliat și subliniază mai clar importanța socială a lecturii. Poate aveți timp să-l citiți.
Cartea mea de eseuri “Cu ochi străini” s-a epuizat. Mai am vreo câteva exemplare. Sigur că a avut un tiraj micuț, de carte publicată independent. Nu mai este la mine, este la cititori. Nu am naivitatea să cred că a fost citită de toți cei care au primit-o sau au cumpărat-o. Dar m-am bucurat că unii dintre cititori mi-au împărtășit din gândurile lor pe marginea cărții.
Public mai jos o selecție. Am permisiunea să le fac publice, dar pentru orice eventualitate le anonimizez.
Sigur că ele sunt scrise de prieteni, probabil exagerat de elogioase, dar plăcute pentru sufletul autoarei. Și, sigur, sunt conștientă de semnificațiile tăcerii celor care n-au dat niciun semn după primirea cărții: n-au citit-o, au citit-o și au considerat-o minoră, au citit-o și nu au fost de acord cu cele citite și de ce să mă supere, nu au timpul sau disciplina să-și exprime eventualele opinii într-un mod care să ajute și autoarea să devină mai bună la noua încercare de a scrie. Încercare care n-a încetat nicicând și se apropie, din nou, de întruchipare într-o nouă “cărticică”!
Eseurile sunt pentru mine ca un dialog unde răspundeți întrebărilor pe care vi le-aș pune dacă am vorbi. Sau poate ca o interacțiune cu studenții. Oricum un stil dinamic în care ideile se înlănțuie precum ramurile într-un pom plecând de la un trunchi.
Mulțumesc!
O confesiune: citind mi-am dat seama că sunt și eu vinovată! Folosesc scurtături și engleza ca pe o cârjă pentru limba română. Mi-am promis să pun pe noptieră o carte în română.
Domn, pensionar cu vechime, iunie 2022
Am citit primele două eseuri din cartea ta “Cu ochi străini”. … Sunt sincer impresionat … Din ceea ce am citit până acum, mi-ai dezvăluit o altă latură a personalității tale, pe care o bănuiam din discuțiile anterioare, dar care, expusă într-o carte, m-a surprins. Surprinderea a constat în faptul că, dacă în cele 24 de PoeziiOare locul central era ocupat de trăirile tale interioare, de reflecțiile și sentimentele intime care te frământau, prezentate deschis, fără rețineri, de data aceasta pe primul plan se situează analiza critică, realistă și lucidă a unor probleme din învățământul superior românesc constatate de tine și sustinute de idei valoroase ce se degajă din unele lucrări devenite de referință pentru civilizația occidentală, dar necunoscute în România.
Și nu pot să nu mă gândesc la faptul că în viața de toate zilele, ești o ființă modestă, dar adorabilă, care știe să se adapteze la înțelegerea celor din jur, făcându-i să se simtă agreați. De aceea găsesc foarte indicată și în limitele modestiei care te caracterizează prezentarea din finalul volumului a principalelor date care marchează devenirea din ultimele decenii de activitate ale profesorului universitar emerit Mariana Nicolae.
Sincere felicitări pentru reușita ta.
Dăscăliță pensionară, soție și mamă de scriitori, ea însăși scriitoare, aprilie 2022
Extraordinară carte! Felicitări, Mariana! Citesc cu creionul în mână, notez, cu alte cuvinte mă culturalizez! Câte informații, câtă documentare! Copleșită și fascinată de disponibilitatea ta culturală, de vigoarea cu care abordezi atâtea teme de actualitate! Despre rolul cărților, importanța caligrafiei, încurajarea lecturii și implicit promovarea cărților! Am descoperit atâtea informații despre istoricul învățământului superior al unor prestigioase Universități din lume, dar și al celebrelor Universități românești încărcate de tradiție!!❤️🥰
Și la câteva luni, aceeași minunată dăscăliță care știe cât de esențial este feedbackul pentru cei care se luptă cu scrisul și cuvintele, septembrie 2022
Reiau lectura cărții tale, cu ochii minții! Acum, în pragul începerii unui nou an școlar (inedit!), care, se pare va fi zguduit de noi reforme, realizez cât de îndreptățită ești să fii preocupată de atâtea întrebări, care te macină și te frământă! Care va fi, oare, viitorul învățământului românesc, al universităților care s-au transformat în fabrici de tipărit diplome, se dezvoltă haotic, fără viziune și strategii, având în frunte indivizi aroganți, ceea ce determină, cum este de așteptat, eșecuri spectaculoase.
Îmi place cum scoți în evidență nivelul cultural al politicienilor și decidenților, lipsiți de educație și cultură temeinică, agramați și dubioși. Am descoperit care sunt elementele esențiale ale pregătirii unui politician de succes. Da, este nevoie de modele, de voci puternice, credibile, care să iasă în spațiul dezbaterilor publice, să convingă, să propună strategii pentru dezvoltarea unor abilități și competențe.
Remarc tonul obiectiv, neutru, în care îți rezumi ideile clare, precise, într-un stil atât de coerent, disciplinat și documentat! M-am concentrat asupra lecturii, am învățat și mi-am lărgit orizontul! Avem nevoie de oameni, asemeni ție, care să ne descuie mințile care lâncezesc și se complac în confort și manipulare! Dar, din păcate, apetitul pentru cultură și interesul pentru lectură, aproape au dispărut. Revine în mintea mea, aproape obsesiv, întrebarea: cum să ne regăsim într-o lume fără repere?! Este nevoie stringentă de colaborare și eforturi unite pentru progresul unei societăți mai educate! Să renunțăm la diletantism, aroganță, lăcomie, invidie și egoism! Tinerii noștri au nevoie de siguranță, încredere și valori morale autentice. M-am străduit să-mi conving fiul și elevii de necesitatea creativității care înseamnă idei noi care să fie puse în practică și să se bucure de susținere.
Da, sărbătorim limba română, tradițiile noastre din toate domeniile si ne străduim să-i amintim și să-i cunoaștem pe toți cei care au contribuit la dezvoltarea și promovarea culturii. Fără prea multe festivisme și inepții politice! A fost o plăcere să descopăr noi adevăruri incitante scrise de o doamnă conectată la cultură, într-un stil elegant, viu, care îndeamnă la reflexie! Incursiunea asumată pe tărâmul educației, culturii, științei, mi-a oferit informații atât de prețioase despre istoricul învățământului superior al unor prestigioase Universități din lume, dar și românești, încărcate de tradiție și istorie. Dar și informații despre personalități a căror valoare este recunoscută în întreaga lume. Am citit și recitit o carte-bucurie pentru suflet și m-am străduit să ascult cu OCHII, vocea autoarei!
Mulțumesc!🙏❤️😍 Felicitări și puterea de a decupa cât mai multe secvențe din realitatea culturală și cea civică!
Fostă studentă la master, uneori jurnalistă de cultură, octombrie 2022
A ajuns cartea. Îmi place cuvântul înainte. ‘… a trebuit să țin cont de dorințele universității, adesea absurde și fără sens’. Simt tot năduful tău în această repetiție prin sinonime 🙂 și mă amuz. Voi încerca s-o citesc printre picături. Nu știu dacă m-ar fi atras cartea într-un raft de librărie, dar, cunoscând autoarea și puțin fundalul problematicii, abia aștept să fac niște paralele și conexiuni. Cred că îmi va plăcea 🙂
Iată că pe 11 august 2022, la ora 11 (relativ) a avut loc dezvelirea statuii lui Demetru Dem. Demetrescu-Buzău cunoscut (în general) sub numele de Urmuz.
A fost un moment marcat prin prezența autorităților locale și a reprezentantului de la județ, a presei locale, dar mai ales a iubitorilor de cultură pe care Urmuz i-a adunat, i-a reconectat și, probabil, le-a insuflat gânduri bizare pentru un viitor cultural care se dorește luminos. Și, poate, chiar va fi!
Evident că Urmuz a făcut acest lucru prin acad. Gh. Păun care are darul de a aduna oamenii în jurul ideilor domniei sale și a-i face să se bucure de faptul că, iată, Curtea de Argeș nu este doar un oraș regal, ci mai ales un regat cultural. S-au născut și aici oameni, mai cunoscuți în afara țării, decât în ea (nimic nou sub soare) și, mai ales, s-au născut cei de azi, descendenți comunitari ai înaintașilor care vin de aproape, dar și de departe, să marcheze evenimente și să se bucure de frumusețea sau absurdul locului.
Iată câteva imagini de la dezvelirea statuii lui Urmuz, operă a sculptorului Radu Adrian, care a a fost și creatorul plăcii din bronz pusă pe peretele blocului pe care s-a aflat casa în care s-a născut enigmaticul personaj. (O bizarerie care sunt convinsă că i-ar fi plăcut lui Urmuz: pe locul nașterii sale se află un magazin alimentar foarte popular și lângă placa de bronz vezi adesea superoferte tentante care, probabil, atrag privirile trecătorilor și le îndreaptă și către informația culturală. Cultura este hrana sufletului, nu-I așa??!!)
Acad. Gh. Păun primind el însuși o diplomă în aplauzele generale.
Ce mi-a plăcut la evenimentul de ieri a fost recunoașterea puterii “comunității unei idei” (de data asta urmuziene) de a se materializa, nu simplu, nu instantaneu, ci prin vise, cuvinte, muncă multă care, sigur, este considerată pasiune și nu travaliu, și, mai ales printr-o viziune care, zic eu, își propune să redea prestigiul unei lumi atât de agresate de trivialitatea cotidianului.
Mai multe și, probabil, mai serioase detalii găsiți aici.
S-a întâmplat! Încă sunt uimită și recunoscătoare pentru cei care au venit, cei care au vorbit și au spus cuvinte impresionante și care mă obligă. Pe scurt, a fost o după amiază memorabilă care mă umple de energie și optimism.
Voi scrie pe larg despre ieri, dar nu vreau să treacă momentul “cald”, la propriu și mai ales la figurat, fără să-l marchez aici măcar vizual.
Vă mulțumesc tuturor. Mai ales vreau să-i mulțumesc editoarei mele, Sara Mina, care este o sursă inepuizabilă de energie și concentrare pentru a-și transpune în realitatea noastră nu întotdeauna comodă viziunea și misiunea pe care și le-a asumat față de cultura noastră literară de azi. Sara, faci lucruri admirabile! Ce binecuvântare că ne-am întâlnit.
Bucuria revederii sau întâlnirii. Și, fără îndoială, bucuria cunoașterii noilor cititori!
Coperta volumului apărut în 1989 la Paris și în 1990 la București.
Așa cum spunea de 1 Martie una din apreciatele mele masterande, Simona Adam, “Meriți să te bucuri de viață, fără vină. Poți avea o stare de bine, iar asta nu duce automat la o stare de rău pentru ceilalți. Nu uita să fii bine ca să poți face bine! O primăvară cu pace tuturor!”
Prin urmare vă invit la o lansare de carte. La Curtea de Argeș, iar mai spre vară o reluăm și la București. Detalii: sâmbătă 12 martie 2022, ora 12, Muzeul Municipal Curtea de Arges, Sala Basarabilor.
Și aici aveți o invitație mai “comunicativă” care sper că vă va convinge cât este de important să ne întâlnim, să vorbim, să citim și să ne împărtășim gândurile. Diversitatea lor ne dă puterea să ne bucurăm de viață și să mergem mai departe. La mulți ani, primăvară, chiar dacă la Curtea de Argeș ninge ca de Crăciun.
Un eveniment incitant despre “Puterea Reinventării“. Primul invitat este Yuval Noah Harari unul din autorii mei preferați. În 2019 am plătit 1500 lei pentru a participa la Brand Minds la Sala Palatului și a-l asculta pe Harari vorbind despre “Sfârșitul lui homo sapiens: când încetează oamenii să fie umani? // The End of Homo Sapiens: When do humans cease being human?” Am scris despre asta aici.
Acum l-am ascultat gratuit pe platforma Converge a companiei Globant. A vorbit despre “Cum poate tehnologia să-i ajute pe oameni să-nflorească // How Technology can Make Humans Flourish”. Participarea gratuită la evenimente de excepție este unul din beneficiile vieții online în care ne-am găsit dintr-o dată de la începutul pandemiei. Și am participat la foarte multe astfel de evenimente.
Dar ce fel de firmă este Globant? Vorba lui Guibert Englebienne, unul dintre co-fondatori, este cea mai puțin cunoscută firmă din lume care produce lucruri pe care le folosește toată lumea. Cu alte cuvinte este o companie de soluții de programare. Iar Converge 2021 este a 15-a ediție a evenimentului executiv organizat de Globant prin care se adună unele dintre cele mai strălucite minți care schimbă viitorul. De ce este gratuit? Există multe explicații, dar să o luăm pe cea mai evidentă: pentru că este mai bine să colaborăm, să învățăm unii de la alții dacă vrem ca miracolul tehnologic în mijlocul căruia trăim să ne ajute să devenim mai buni, mai creativi, și nu să fim sclavii tehnologiei sau a celor care pun profitul deasupra valorilor umane.
Ce a spus Harari la acest eveniment? Ceea ce în principiu cam știam – că tehnologia în sine nu este nici rea, nici bună și că noi oamenii suntem cei care putem s-o folosim în funcție de modul în care privim lumea și rolul omului în ea. Sigur că a spus aceste lucruri folosind exemple deosebite, făcând legături inedite și încercând să dea un mesaj pozitiv care se bazează pe investiția în educație. Câteva repere ale discursului lui Harari:
Cum ne va influența tehnologia în viitor? Depinde de modul în care suntem pregătiți să înțelegem (1) esența umanității și (2) relația dintre oameni și tehnologie.
Altfel spus, sunt oamenii recipienți pasivi ai tehnologiei care îi controlează și îi supraveghează sau, dimpotrivă, sunt creatori activi de tehnologie care îi ajută să-și dezvolte și mai multe creativitatea?
Un exemplu fascinant a fost cel despre inventarea scrisului în vechea Mesopotamie. Această “tehnologie”, scrisul cu o unealtă ascuțită pe o tăbliță de lut, a fost inițial o dezvoltare înrobitoare pentru oamenii de rând care erau controlați și obligați să plătească taxe pentru orice activitate efectuată. Scrisul era considerat la început un element de control pentru că prin el se puteau înregistra și arhiva activități multiple pe care altfel nimeni nu le putea ține minte. Sigur că în timp scrisul a fost folosit și în alte scopuri, iar azi ne gândim foarte adesea la creația literară atunci când ne gândim la scris. Și Harari ne oferă exemplul frumos al primei poetese care a lăsat urme ale creației ei poetice: Enheduanna, marea preoteasă a zeiței Inanna, din Ur, Mesopotamia.
Următoarele exemple sunt din zona platformelor sociale și se referă la youtube și aplicațiile pentru întâlniri sau găsirea de parteneri. Ambele exemple se bazează pe aceeași abordare: utilizatorii sunt pasivi și consumă orice li se dă, devenind astfel prizonierii internetului, sau dimpotrivă, sunt proactivi, își creează propriile videoclipuri sau își construiesc cu grijă relațiile amoroase, schimbându-se și adaptându-se în cadrul acestui proces.
Sigur că Harari ne ridică o nouă provocare atrăgându-ne atenția că, în condițiile democratizării masive a accesului la internet, conținutul devine foarte ieftin. Oricine poate genera conținut și îl poate urca pe diverse platforme. De unde și multiplele strigăte de groază că nu vom mai putea discrimina între diversele tipuri de discursuri. Ceea ce este profitabil, pentru afaceri, este atragerea și menținerea atenției utilizatorului, chiar și câteva secunde. Cum se face asta? Simplu, platformele consideră că oamenii sunt ființe simple, manipulabile prin frică, lăcomie, curiozitate ieftină, bârfă. Și, de aici, ajungem la o discuție interesantă despre diferența dinte iad și paradis. Ca metafore sau poate ca entități în care foarte multă lume crede și, paradoxal, adesea nici nu ne gândim că între cele două distanța este foarte mică. Un click. Suntem oare mai aproape de iad sau de cer? Cum am putea să vedem mai clar?
Răspunsul este firesc – prin educație. La toate nivelurile. Investiții masive în educație pentru ca lumea să se adapteze la noile tehnologii, să le înțeleagă și să le folosească pentru a-și depăși condiția umană și a deveni mai buni față de noi înșine și față de lumea care ne-nconjoară. Simplu și, totuși, atât de greu.
“Bodies with vaginas”/corpuri cu vagine, “birthing people”/oameni care nasc, “menstruating people/oameni cu menstruație” și alte astfel de construcții care mai de care mai corecte politic într-o lume din ce în ce mai dezumanizată și mai dezinteresată de soarta individuală a ființelor fie că sunt copii, femei sau bărbați. încearcă să redea demnitatea celor care cred că și-au pierdut-o sau, probabil, n-au avut-o niciodată.
Vorba autoarei / autorului: oare de trebuie să denumim altfel doar femeile? De ce nu și bărbații? De ce ei n-ar fi numiți “prostate-havers”/deținători de prostată, “ejaculators”/ejaculatori sau “bodies with testicles”/corpuri cu testicule?
Articolul dă răspunsuri provocatoare pentru a explica unele cauze ale acestor schimbări și, mai ales, subliniază posibile efecte. Foarte actuale și practice. Cel mai important? Lipsa de comunicare reală. Și posibile efecte asupra tuturor.
Ce legătură este între cele două? Mai strânsă decât v-ați imagina!
Prelucrare după emblema campaniei cu același nume de la RRC.
Am mai scris anul trecut despre bucuria trimiterii și, mai ales, primirii de flori prin curier. Un avantaj al economiei bazate pe tehnologie. Totul este minunat: găsești magazinul online potrivit, alegi buchetul după diverse criterii, inclusiv de buget, scrii ce-ți dorești să apară pe biletul de însoțire, plătești și … aștepți surpriza plăcută din glasul care-ți mulțumește telefonic pentru gestul delicat și elegant! Și, înainte de a trece la nemulțumirile mele, trebuie să subliniez că paginile de internet ale majorității florăriilor sunt frumoase și prietenoase, explicând clar ce și cum trebuie să faci. O plăcere să te uiți la bucuriile florale pe care ți le-ai comanda adesea singur/ă ca să te răsfeți în culori și miresme de vis.
Dar, mai sunt și cârcotași (ca mine) care se uită critic la biletul din buchetul de flori și se-ntreabă de ce nu există la florarii care se ocupă de livrări de flori o persoană care să scrie de mână într-un mod mai evoluat?!? Mă refer desigur la orășelele în care se livrează flori. În București, unde am trimis și eu adesea, furnizorii tipăresc textul pe care l-au primit prin formularul electronic de pe internet pe orice tip de felicitare și fac acest lucru profesionist. Cu alte cuvinte, ce-ai scris cu mâna ta, aia va primi destinatarul sau destinatara.
În Curtea de Argeș, însă, acest lucru nu se-ntâmplă. De ce? Nu pot decât specula: probabil nu au rădbare sau nu știu cum se tipărește cu un font frumos un text pe o carte poștală sau felicitare. Cum poziționezi cartonul în imprimantă pentru a avea încadrarea corectă a textului pe pagină? Lucrurile nu sunt chiar simple și uneori îți trebuie mai multe încercări. Soluția: exerciții, exerciții, exerciții sau … cursuri de formare.
Sau poate au aflat că scrisul de mână este mai cald, mai apropiat, mai elegant decât orice caracter tipărit. Există însă o condiție esențială: să fie un scris frumos, evoluat, care se citește ușor și care este îngrijit. Fără ștersături, ezitări sau chiar cerneală/pastă întinsă ca la școlarii începători care scriu chinuit, cu limba între dinți, de frică să nu-i certe doamna sau părintele de serviciu!
Ce să comentez? Păcat de florile încântătoare și textul plin de gingășie.
Nu mă pot abține să repet că în alte țări caligrafia este nu doar parte obligatorie a programei școlare, dar și un hobby destul de popular. Pentru convingere căutați pe TED. Sau amintiți-vă că Steve Jobs n-a terminat facultatea pentru că i se părea că învață lucruri nerelevante, dar a frecventat cu mare pasiune cursul de caligrafie de la Reed College și era convins că acest curs a contribuit la dezvoltarea caracterelor elegante ale primului computer Macintosh.
Economia serviciilor este o construcție foarte fluidă și adesea fragilă. Când există detalii de tipul celui de mai sus te gândești dacă să mai comanzi din același loc sau nu.
Merg la conferința internațională a “Centrului de afaceri orientale și inovare (OBIC)” din 2018. Asta, desigur, când mi s-a permis să fac acest lucru. Anul trecut n-am putut, deși mi-am cumpărat și biletul de avion și anul acesta am mers doar online. Online nu este rău, dar să te bucuri de pauzele de cafea și de prânz în propria-ți casă nu este la fel de interesant ca atunci când discuți în jurul mâncărurilor și băuturilor adevărate în Budapesta.
Și totuși, a fost o conferință grozavă. Profesional organizată, caldă, cu amestecul potrivit de culoare locală, în doze perfecte.
Ceea ce nu veți găsi la aceste adrese, însă, sunt dinamica și chimia evenimentului. Pe care le puteți simți și, eventual, savura doar participând.
Capturi de ecran. Personale.
De exemplu, după una dintre sesiunile plenare, vorbitorului, profesor Voskressenski, i s-au pus multe întrebări, în mare parte variații în jurul a ceea ce puteți vedea în imaginea de mai jos.
Captură de ecran. Moderator – Tamas Nemeth, Alexei Voskressenski, Zhidas Daskalovski
Răspunsul pe care l-a dat, zâmbind, a cuprins aproximativ următoarele puncte:
„O întrebare interesantă. Mulțumesc. Rusia are o relație foarte bună cu China, dar această relație nu este o alianță. Este un parteneriat. Se înțeleg reciproc, este vorba de bunăvoință economică. Sigur că există centralizare, dar se datorează incertitudinilor pe care trebuie să le înfruntăm. Deci, ce ar trebui să împiedice SUA?” (O redare aproximativă a cuvintelor sale)
Și ca un ecou, cuvintele lui David Morris în timpul unei mese rotunde despre „Dezvoltarea noilor tehnologii și provocările pentru securitate națională”: Rusia și China sunt confortabile împreună.
Participanți OBIC 2019.
Acestea sunt doar instantanee. Cu toate acestea, nu aș putea să trec peste participarea noastră la panoul C2 al OBIC – „Cultură și educație în era digitalizării” moderat de profesor emerit Judit Hidasi. Am fost binecuvântați și de prezența unora dintre colegii noștri de acasă, mulțumesc Dana Radler și Irina Ion. Și poate au fost și alții. Unul dintre dezavantajele acestui eveniment, de altfel excelent organizat pe cloud, a fost că nu ne-am putut vedea. Perfecțiunea nu există, nu-i așa!?!
Discuțiile din grupul nostru au fost vii, cu întrebări bune și răspunsuri provocatoare. Singura dezamăgire – am fi avut nevoie de mai mult timp pentru discuții. Din nou, pauzele și mesele de cafea adevărate sunt excelente pentru socializare și discuții dincolo de cadrul strâmt al programului.
Un exercițiu interesant – prezentările au fost înregistrate cu o lună în urmă și încărcate pe cloud.
Ce am învățat personal de la acest eveniment? Lucruri prea multe și prea importante pentru a le expedia în câteva cuvinte. Prin urmare, voi scrie o altă postare.
Cum să-ți faci lecțiile mai bune, mai inspiraționale, mai eficiente și, evident, în concordanță cu programa de care trebuie să te ții ca profesor într-un sistem de educație strict centralizat și foarte controlat cum este cel românesc? Este o întrebare pertinentă la care majoritatea va răspunde da, vrem să facem asta, dar cum? În condițiile în care suntem și noi, profesorii oameni, nu super eroi, și societatea are așteptări prea mari de la noi.
Am primit o invitație prin INACO la un eveniment care și-a propus să răspundă la întrebarea de mai sus. Evident, că m-am înscris. Evenimentul a fost organizat de asociația “Ține de Noi” și a fost organizat ca webinar. Detalii tehnice despre webinar, ca și înregistrarea lui o găsiți aici.
Câteva detalii subiective, dar posibil pertinente, găsiți mai jos:
– un eveniment necesar, bun și care a fost și gratuit. De ce? Păi, nu se dau adeverințe de participare. Și pentru că este un webinar de conștientizare și, mai ales, de atragere de viitori participanți la cursuri plătite. Ceea ce nu este un reproș, dimpotrivă, este o excelentă strategie de marketing.
– poate prea ambițios fiind dedicat “tuturor actorilor implicați în acest domeniu: profesori, reprezentanți ai elevilor, părinți, ONG-uri”. Cam mulți ca să-I mulțumești pe toți! Și totuși … de ce nu?
– o promisiune pe care niciunul dintre participanți n-a luat-o prea în serios fiind clar o tehnică de vânzare: “profesorii vor învăța să utilizeze video producția în educație, pentru cursuri online, să producă materiale din curriculum și să înțeleagă mai bine activitatea online a elevilor lor.” Zău?!?
Probabil că ultima promisiune a fost clar cea mai pertinentă. Lucrez de peste 40 de ani în educație și sunt fascinată constant de energia costructivă care se pierde în sistem din cauza ignorării celor care se presupune că învață pasiv de la noi, adică elevii sau studenții. Și ei învață într-adevăr, majoritatea, dar adesea în afara sistemului. Și învățăm și noi, profesorii chiar foarte multe, de la ei.
În sistemul privat de educație, la toate palierele lui, se cere constant feedback de la toată lumea, mai ales de la elevi, studenți, cursanți. De ce? Pentru că învățăm constant de la ei ca persoane și ca organizații. Sigur că cei mai buni din sistemul de stat fac și ei asta, dar este departe de a fi o bună practică generalizată.
– că acest eveniment a fost necesar și insuficient este clar din numărul de participanți: peste 200. O cifră care spune ceva despre dorința oamenilor de a se dezvolta, a învăța – sigur în timpul lor liber, seara după o zi lungă și încărcată de „corvezile” cerute de sistem. Și, majoritatea, am stat până la sfârșit, deși știam că înregistrarea va fi pe Facebook integral.
– ce mi-a plăcut mult la acest webinar:
Reconfirmarea dorinței de a învăța și a ne autodepăși
Întâlnirea cu oameni remarcabili, curajoși, modele de urmat: Teddy Necula, Alexandru Cojocaru, Magda Cojocea, învățătoare chiar la Școala nr 5 – București la care am învățat și eu … într-o altă viață.
vorbitul prea repede (moderatoarea a și făcut apel la un ritm mai inteligibil);
vorbitul fără conținut, de dragul de a ne auzi doar
romgleza – sumarizarea (rezumarea), gapul (decalajul), footage-ul (material filmat), tool (instrument), engagementul la conținutul video (interacțiunea). Nu o putem evita constant, dar putem face un efort ca semn de politețe față de propria noastră limbă și cultură.
Probabil că cel mai mult mi-a plăcut concluzia despre importanța colaborării ca șansă reală de a deveni mai competitivi. Așa cum spunea Răzvan Orășanu, președintele asociației “Ține de Noi”, nu știm (încă – sper eu) “să învățăm împreună, ca în Republica Moldova”. Din păcate resursele există, dar nu sunt suficient cunoscute și folosite. Și zice în continuare: E nevoie de un proiect colaborativ.
Corect, dar oare sistemul încurajează colaborarea în România? Ca profesor de leadership și comportament organizațional pot spune cu mare tristețe că răspunsul este din păcate negativ, cu mici excepții.
