GURA LUMII, ROMANA

Dezvelirea lui Urmuz

Iată că pe 11 august 2022, la ora 11 (relativ) a avut loc dezvelirea statuii lui Demetru Dem. Demetrescu-Buzău cunoscut (în general) sub numele de Urmuz.

A fost un moment marcat prin prezența autorităților locale și a reprezentantului de la județ, a presei locale, dar mai ales a iubitorilor de cultură pe care Urmuz i-a adunat, i-a reconectat și, probabil, le-a insuflat gânduri bizare pentru un viitor cultural care se dorește luminos. Și, poate, chiar va fi!

Evident că Urmuz a făcut acest lucru prin acad. Gh. Păun care are darul de a aduna oamenii în jurul ideilor domniei sale și a-i face să se bucure de faptul că, iată, Curtea de Argeș nu este doar un oraș regal, ci mai ales un regat cultural. S-au născut și aici oameni, mai cunoscuți în afara țării, decât în ea (nimic nou sub soare) și, mai ales, s-au născut cei de azi, descendenți comunitari ai înaintașilor care vin de aproape, dar și de departe, să marcheze evenimente și să se bucure de frumusețea sau absurdul locului.

Iată câteva imagini de la dezvelirea statuii lui Urmuz, operă a sculptorului Radu Adrian, care a a fost și creatorul plăcii din bronz pusă pe peretele blocului pe care s-a aflat casa în care s-a născut  enigmaticul personaj. (O bizarerie care sunt convinsă că i-ar fi plăcut lui Urmuz: pe locul nașterii sale se află un magazin alimentar foarte popular și lângă placa de bronz vezi adesea superoferte tentante care, probabil, atrag privirile trecătorilor și le îndreaptă și către informația culturală. Cultura este hrana sufletului, nu-I așa??!!)  

Acad. Gh. Păun primind el însuși o diplomă în aplauzele generale.

Ce mi-a plăcut la evenimentul de ieri a fost recunoașterea puterii “comunității unei idei” (de data asta urmuziene) de a se materializa, nu simplu, nu instantaneu, ci prin vise, cuvinte, muncă multă care, sigur, este considerată pasiune și nu travaliu, și, mai ales printr-o viziune care, zic eu, își propune să redea prestigiul unei lumi atât de agresate de trivialitatea cotidianului.

Mai multe și, probabil, mai serioase detalii găsiți aici.

Urmuz, văzut de Radu Adrian
DIN VIATA, Educație, POEZII. PROZĂ, ROMANA

Lansarea de la MNLR

S-a întâmplat! Încă sunt uimită și recunoscătoare pentru cei care au venit, cei care au vorbit și au spus cuvinte impresionante și care mă obligă. Pe scurt, a fost o după amiază memorabilă care mă umple de energie și optimism.

Voi scrie pe larg despre ieri, dar nu vreau să treacă momentul “cald”, la propriu și mai ales la figurat, fără să-l marchez aici măcar vizual.

Vă mulțumesc tuturor. Mai ales vreau să-i mulțumesc editoarei mele, Sara Mina, care este o sursă inepuizabilă de energie și concentrare pentru a-și transpune în realitatea noastră nu întotdeauna comodă viziunea și misiunea pe care și le-a asumat față de cultura noastră literară de azi. Sara, faci lucruri admirabile! Ce binecuvântare că ne-am întâlnit.

Bucuria revederii sau întâlnirii. Și, fără îndoială, bucuria cunoașterii noilor cititori!

Educație, ROMANA, SCRIERE CREATIVA

8 Martie – 2022 În vreme de război, lansăm … cărți

La mulți ani în pace și liniște! Mi-aduc aminte de extraordinarul Mihai Stănescu cu incredibilul său album “Acum nu e momentul”. Niciodată nu este momentul potrivit, dar … Viața trebuie să continue.

Coperta volumului apărut în 1989 la Paris și în 1990 la București.

Așa cum spunea de 1 Martie una din apreciatele mele masterande, Simona Adam, “Meriți să te bucuri de viață, fără vină. Poți avea o stare de bine, iar asta nu duce automat la o stare de rău pentru ceilalți. Nu uita să fii bine ca să poți face bine! O primăvară cu pace tuturor!”

Prin urmare vă invit la o lansare de carte. La Curtea de Argeș, iar mai spre vară o reluăm și la București. Detalii: sâmbătă 12 martie 2022, ora 12, Muzeul Municipal Curtea de Arges, Sala Basarabilor.  

Și aici aveți o invitație mai “comunicativă” care sper că vă va convinge cât este de important să ne întâlnim, să vorbim, să citim și să ne împărtășim gândurile. Diversitatea lor ne dă puterea să ne bucurăm de viață și să mergem mai departe. La mulți ani, primăvară, chiar dacă la Curtea de Argeș ninge ca de Crăciun.

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, CONFERINTE, Educație, ROMANA

Globant 2021, Harari și tehnologia

Un eveniment incitant despre “Puterea Reinventării“. Primul invitat este Yuval Noah Harari unul din autorii mei preferați. În 2019 am plătit 1500 lei pentru a participa la Brand Minds la Sala Palatului și a-l asculta pe Harari vorbind despre “Sfârșitul lui homo sapiens: când încetează oamenii să fie umani? // The End of Homo Sapiens: When do humans cease being human?” Am scris despre asta aici.

Acum l-am ascultat gratuit pe platforma Converge a companiei Globant. A vorbit despre “Cum poate tehnologia să-i ajute pe oameni să-nflorească // How Technology can Make Humans Flourish”.  Participarea gratuită la evenimente de excepție este unul din beneficiile vieții online în care ne-am găsit dintr-o dată de la începutul pandemiei. Și am participat la foarte multe astfel de evenimente.

Dar ce fel de firmă este Globant? Vorba lui Guibert Englebienne, unul dintre co-fondatori, este cea mai puțin cunoscută firmă din lume care produce lucruri pe care le folosește toată lumea. Cu alte cuvinte este o companie de soluții de programare. Iar Converge 2021 este a 15-a ediție a evenimentului executiv organizat de Globant prin care se adună unele dintre cele mai strălucite minți care schimbă viitorul. De ce este gratuit? Există multe explicații, dar să o luăm pe cea mai evidentă: pentru că este mai bine să colaborăm, să învățăm unii de la alții dacă vrem ca miracolul tehnologic în mijlocul căruia trăim să ne ajute să devenim mai buni, mai creativi, și nu să fim sclavii tehnologiei sau a celor care pun profitul deasupra valorilor umane.

Ce a spus Harari la acest eveniment? Ceea ce în principiu cam știam – că tehnologia în sine nu este nici rea, nici bună și că noi oamenii suntem cei care putem s-o folosim în funcție de modul în care privim lumea și rolul omului în ea. Sigur că a spus aceste lucruri folosind exemple deosebite, făcând legături inedite și încercând să dea un mesaj pozitiv care se bazează pe investiția în educație. Câteva repere ale discursului lui Harari:

Cum ne va influența tehnologia în viitor? Depinde de modul în care suntem pregătiți să înțelegem (1) esența umanității și (2) relația dintre oameni și tehnologie.

Altfel spus, sunt oamenii recipienți pasivi ai tehnologiei care îi controlează și îi supraveghează sau, dimpotrivă, sunt creatori activi de tehnologie care îi ajută să-și dezvolte și mai multe creativitatea?

Un exemplu fascinant a fost cel despre inventarea scrisului în vechea Mesopotamie. Această “tehnologie”, scrisul cu o unealtă ascuțită pe o tăbliță de lut, a fost inițial o dezvoltare înrobitoare pentru oamenii de rând care erau controlați și obligați să plătească taxe pentru orice activitate efectuată.  Scrisul era considerat la început un element de control pentru că prin el se puteau înregistra și arhiva activități multiple pe care altfel nimeni nu le putea ține  minte. Sigur că în timp scrisul a fost folosit și în alte scopuri, iar azi ne gândim foarte adesea la creația literară atunci când ne gândim la scris. Și Harari ne oferă exemplul frumos al primei poetese care a lăsat urme ale creației ei poetice: Enheduanna, marea preoteasă a zeiței Inanna, din Ur, Mesopotamia. 

Următoarele exemple sunt din zona platformelor sociale și se referă la youtube și aplicațiile pentru întâlniri sau găsirea de parteneri. Ambele exemple se bazează pe aceeași abordare: utilizatorii sunt pasivi și consumă orice li se dă, devenind astfel prizonierii internetului, sau dimpotrivă, sunt proactivi, își creează propriile videoclipuri sau își construiesc cu grijă relațiile amoroase, schimbându-se și adaptându-se în cadrul acestui proces.

Sigur că Harari ne ridică o nouă provocare atrăgându-ne atenția că, în condițiile democratizării masive a accesului la internet, conținutul devine foarte ieftin. Oricine poate genera conținut și îl poate urca pe diverse platforme. De unde și multiplele strigăte de groază că nu vom mai putea discrimina între diversele tipuri de discursuri. Ceea ce este profitabil, pentru afaceri, este atragerea și menținerea atenției utilizatorului, chiar și câteva secunde. Cum se face asta? Simplu, platformele consideră că oamenii sunt ființe simple, manipulabile prin frică, lăcomie, curiozitate ieftină, bârfă. Și, de aici, ajungem la o discuție interesantă despre diferența dinte iad și paradis. Ca metafore sau poate ca entități în care foarte multă lume crede și, paradoxal, adesea nici nu ne gândim că între cele două distanța este foarte mică. Un click. Suntem oare mai aproape de iad sau de cer? Cum am putea să vedem mai clar?

Răspunsul este firesc – prin educație. La toate nivelurile. Investiții masive în educație pentru ca lumea să se adapteze la noile tehnologii, să le înțeleagă și să le folosească pentru a-și depăși condiția umană și a deveni mai buni față de noi înșine și față de lumea care ne-nconjoară. Simplu și, totuși, atât de greu.

Educație, GURA LUMII, LIMBA SI COMUNICARE, ROMANA

Femeia, femeia


Photo by Skyler Sawyer on Unsplash

Vorba unor înțelepți locali femeile ne mănâncă zilele. De ce? Simplu: nici măcar nu mai știm cum să le spunem fără să greșim. Sigur asta-n engleză. În română, ne-a ferit Dumnezeu deocamdată de astfel de dileme, deși desigur  lucrurile au o viteză de schimbare accelerată.

“Bodies with vaginas”/corpuri cu vagine, “birthing people”/oameni care nasc, “menstruating people/oameni cu menstruație” și alte astfel de construcții care mai de care mai corecte politic într-o lume din ce în ce mai dezumanizată și mai dezinteresată de soarta individuală a ființelor fie că sunt copii, femei sau bărbați. încearcă să redea demnitatea celor care cred că și-au pierdut-o sau, probabil, n-au avut-o niciodată.


Photo by Lindsey LaMont on Unsplash

Vorba autoarei / autorului: oare de trebuie să denumim altfel doar femeile? De ce nu și bărbații? De ce ei n-ar fi numiți “prostate-havers”/deținători de prostată, “ejaculators”/ejaculatori sau “bodies with testicles”/corpuri cu testicule?

Articolul dă răspunsuri provocatoare pentru a explica unele cauze ale acestor schimbări și, mai ales, subliniază posibile efecte. Foarte actuale și practice. Cel mai important? Lipsa de comunicare reală. Și posibile efecte asupra tuturor.

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, DIN VIATA, LIMBA SI COMUNICARE, ROMANA

Economia serviciilor și scrisul de mână

Ce legătură este între cele două? Mai strânsă decât v-ați imagina!

Prelucrare după emblema campaniei cu același nume de la RRC.

Am mai scris anul trecut despre bucuria trimiterii și, mai ales, primirii de flori prin curier. Un avantaj al economiei bazate pe tehnologie. Totul este minunat: găsești magazinul online potrivit, alegi buchetul după diverse criterii, inclusiv de buget, scrii ce-ți dorești să apară pe biletul de însoțire, plătești și … aștepți surpriza plăcută din glasul care-ți mulțumește telefonic pentru gestul delicat și elegant! Și, înainte de a trece la nemulțumirile mele, trebuie să subliniez că paginile de internet ale majorității florăriilor sunt frumoase și prietenoase, explicând clar ce și cum trebuie să faci. O plăcere să te uiți la bucuriile florale pe care ți le-ai comanda adesea singur/ă ca să te răsfeți în culori și miresme de vis.

Dar, mai sunt și cârcotași (ca mine) care se uită critic la biletul din buchetul de flori și se-ntreabă de ce nu există la florarii care se ocupă de livrări de flori o persoană care să scrie de mână într-un mod mai evoluat?!? Mă refer desigur la orășelele în care se livrează flori. În București, unde am trimis și eu adesea, furnizorii tipăresc textul pe care l-au primit prin formularul electronic de pe internet pe orice tip de felicitare și fac acest lucru profesionist. Cu alte cuvinte, ce-ai scris cu mâna ta, aia va primi destinatarul sau destinatara.

În Curtea de Argeș, însă, acest lucru nu se-ntâmplă. De ce? Nu pot decât specula: probabil nu au rădbare sau nu știu cum se tipărește cu un font frumos un text pe o carte poștală sau felicitare. Cum poziționezi cartonul în imprimantă pentru a avea încadrarea corectă a textului pe pagină? Lucrurile nu sunt chiar simple și uneori îți trebuie mai multe încercări. Soluția: exerciții, exerciții, exerciții sau … cursuri de formare.

Sau poate au aflat că scrisul de mână este mai cald, mai apropiat, mai elegant decât orice caracter tipărit. Există însă o condiție esențială: să fie un scris frumos, evoluat, care se citește ușor și care este îngrijit. Fără ștersături, ezitări sau chiar cerneală/pastă întinsă ca la școlarii începători care scriu chinuit, cu limba între dinți, de frică să nu-i certe doamna sau părintele de serviciu!

Iată biletul care a însoțit un buchet de flori livrat foarte elegant, de altfel, de Floria.ro, furnizor oficial al casei regale românești în Curtea de Argeș.

Am permisiunea să folosesc imaginea.

Ce să comentez? Păcat de florile încântătoare și textul plin de gingășie.

Nu mă pot abține să repet că în alte țări caligrafia este nu doar parte obligatorie a programei școlare, dar și un hobby destul de popular. Pentru convingere căutați pe TED. Sau amintiți-vă că Steve Jobs n-a terminat facultatea pentru că i se părea că învață lucruri nerelevante, dar a frecventat cu mare pasiune cursul de caligrafie de la Reed College și era convins că acest curs a contribuit la dezvoltarea caracterelor elegante ale primului computer Macintosh.

Economia serviciilor este o construcție foarte fluidă și adesea fragilă. Când există detalii de tipul celui de mai sus te gândești dacă să mai comanzi din același loc sau nu.

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, CONFERINTE, ROMANA

OBIC 2021 – PE SCURT

Merg la conferința internațională a “Centrului de afaceri orientale și inovare (OBIC)” din 2018. Asta, desigur, când mi s-a permis să fac acest lucru. Anul trecut n-am putut, deși mi-am cumpărat și biletul de avion și anul acesta am mers doar online. Online nu este rău, dar să te bucuri de pauzele de cafea și de prânz în propria-ți casă nu este la fel de interesant ca atunci când discuți în jurul mâncărurilor și băuturilor adevărate în Budapesta.

Și totuși, a fost o conferință grozavă. Profesional organizată, caldă, cu amestecul potrivit de culoare locală, în doze perfecte.

Tema conferinței din acest an? Și programul? Și Cartea rezumatelor? Puteți găsi toate informațiile aici: https://www.obic-bbs.hu/en/obic-conference-2021/ sau dacă preferați Facebook – https://www.facebook.com/obicbbs.

Ceea ce nu veți găsi la aceste adrese, însă, sunt dinamica și chimia evenimentului. Pe care le puteți simți și, eventual, savura doar participând.

De exemplu, după una dintre sesiunile plenare, vorbitorului, profesor Voskressenski, i s-au pus multe întrebări, în mare parte variații în jurul a ceea ce puteți vedea în imaginea de mai jos.

Captură de ecran. Moderator – Tamas Nemeth, Alexei Voskressenski,
Zhidas Daskalovski

Răspunsul pe care l-a dat, zâmbind, a cuprins aproximativ următoarele puncte:

„O întrebare interesantă. Mulțumesc. Rusia are o relație foarte bună cu China, dar această relație nu este o alianță. Este un parteneriat. Se înțeleg reciproc, este vorba de bunăvoință economică. Sigur că există centralizare, dar se datorează incertitudinilor pe care trebuie să le înfruntăm. Deci, ce ar trebui să împiedice SUA?” (O redare aproximativă a cuvintelor sale)

Și ca un ecou, ​​cuvintele lui David Morris în timpul unei mese rotunde despre „Dezvoltarea noilor tehnologii și provocările pentru securitate națională”: Rusia și China sunt confortabile împreună.

Participanți OBIC 2019.

Acestea sunt doar instantanee. Cu toate acestea, nu aș putea să trec peste participarea noastră la panoul C2 al OBIC – „Cultură și educație în era digitalizării” moderat de profesor emerit Judit Hidasi. Am fost binecuvântați și de prezența unora dintre colegii noștri de acasă, mulțumesc Dana Radler și Irina Ion. Și poate au fost și alții. Unul dintre dezavantajele acestui eveniment, de altfel excelent organizat pe cloud, a fost că nu ne-am putut vedea. Perfecțiunea nu există, nu-i așa!?!

Discuțiile din grupul nostru au fost vii, cu întrebări bune și răspunsuri provocatoare. Singura dezamăgire – am fi avut nevoie de mai mult timp pentru discuții. Din nou, pauzele și mesele de cafea adevărate sunt excelente pentru socializare și discuții dincolo de cadrul strâmt al programului.

Ce am învățat personal de la acest eveniment? Lucruri prea multe și prea importante pentru a le expedia în câteva cuvinte. Prin urmare, voi scrie o altă postare.

Un alt mister tehnic: imagini duble.
DIN VIATA, Educație, ROMANA, Uncategorized

Cum să facem educația mai competitivă? Colaborând!

Cum să-ți faci lecțiile mai bune, mai inspiraționale, mai eficiente și, evident, în concordanță cu programa de care trebuie să te ții ca profesor într-un sistem de educație strict centralizat și foarte controlat cum este cel românesc? Este o întrebare pertinentă la care majoritatea va răspunde da, vrem să facem asta, dar cum? În condițiile în care suntem și noi, profesorii oameni, nu super eroi, și societatea are așteptări prea mari de la noi.

Am primit o invitație prin INACO la un eveniment care și-a propus să răspundă la întrebarea de mai sus. Evident, că m-am înscris. Evenimentul a fost organizat de asociația “Ține de Noi” și a fost organizat ca webinar. Detalii tehnice despre webinar, ca și înregistrarea lui o găsiți aici.

Câteva detalii subiective, dar posibil pertinente, găsiți mai jos:

– un eveniment necesar, bun și care a fost și gratuit. De ce?  Păi, nu se dau adeverințe de participare. Și pentru că este un webinar de conștientizare și, mai ales, de atragere de viitori participanți la cursuri plătite. Ceea ce nu este un reproș, dimpotrivă, este o excelentă strategie de marketing.

–  poate prea ambițios fiind dedicat “tuturor actorilor implicați în acest domeniu: profesori, reprezentanți ai elevilor, părinți, ONG-uri”. Cam mulți ca să-I mulțumești pe toți! Și totuși … de ce nu?

– o promisiune pe care niciunul dintre participanți n-a luat-o prea în serios fiind clar o tehnică de vânzare: “profesorii vor învăța să utilizeze video producția în educație, pentru cursuri online, să producă materiale din curriculum și să înțeleagă mai bine activitatea online a elevilor lor.” Zău?!?

Probabil că ultima promisiune a fost clar cea mai pertinentă. Lucrez de peste 40 de ani în educație și sunt fascinată constant de energia costructivă care se pierde în sistem din cauza ignorării celor care se presupune că învață pasiv de la noi, adică elevii sau studenții. Și ei învață într-adevăr, majoritatea, dar adesea în afara sistemului. Și învățăm și noi, profesorii chiar foarte multe, de la ei.

În sistemul privat de educație, la toate palierele lui, se cere constant feedback de la toată lumea, mai ales de la elevi, studenți, cursanți. De ce? Pentru că învățăm constant de la ei ca persoane și ca organizații. Sigur că cei mai buni din sistemul de stat fac și ei asta, dar este departe de a fi o bună practică generalizată.

– că acest eveniment a fost necesar și insuficient este clar din numărul de participanți: peste 200. O cifră care spune ceva despre dorința oamenilor de a se dezvolta, a învăța – sigur în timpul lor liber, seara după o zi lungă și încărcată de „corvezile” cerute de sistem. Și, majoritatea, am stat până la sfârșit, deși știam că înregistrarea va fi pe Facebook integral.

– ce mi-a plăcut mult la acest webinar:

  • Reconfirmarea dorinței de a învăța și a ne autodepăși
  • Întâlnirea cu oameni remarcabili, curajoși, modele de urmat: Teddy Necula, Alexandru Cojocaru, Magda Cojocea, învățătoare chiar la Școala nr 5 – București la care am învățat și eu … într-o altă viață.
  • Nevoia de rezumare și concentrare a informației, utilizarea google trends.

– ce mi-a plăcut mai puțin:

  • vorbitul prea repede (moderatoarea a și făcut apel la un ritm mai inteligibil);
  • vorbitul fără conținut, de dragul de a ne auzi doar
  • romgleza – sumarizarea (rezumarea), gapul (decalajul), footage-ul (material filmat), tool (instrument), engagementul la conținutul video (interacțiunea). Nu o putem evita constant, dar putem face un efort ca semn de politețe față de propria noastră limbă și cultură.

Probabil că cel mai mult mi-a plăcut concluzia despre importanța colaborării ca șansă reală de a deveni mai competitivi. Așa cum spunea Răzvan Orășanu, președintele asociației “Ține de Noi”, nu știm (încă – sper eu) “să învățăm împreună, ca în Republica Moldova”. Din păcate resursele există, dar nu sunt suficient cunoscute și folosite. Și zice în continuare: E nevoie de un proiect colaborativ.

Corect, dar oare sistemul încurajează colaborarea în România? Ca profesor de leadership și comportament organizațional pot spune cu mare tristețe că răspunsul este din păcate negativ, cu mici excepții.

Educație, ROMANA

Traduceri, învățare și … înțelepciune

N-am mai citit de multă vreme o traducere care să nu sune a traducere. Care să sune natural în română și să-ți facă plăcere s-o citești. Și mă bucur, Mihaela Dumitrescu, că-mi spui că ai lucrat cu bucurie la ea și că scriitura și lumea cărților lui Salinger au fost întotdeauna o sursă de bucurie pentru tine. Și mi-a plăcut și adăugirea ta – “E o carte care mă încântă la mai multe paliere ale lecturii.”

În lumea accelerată de azi oare câți mai accesăm palierele multiple ale unui text?

Sinceră să fiu nu prea mai citesc traduceri din engleză. Le răsfoiesc și … renunț. Prefer originalul. Nu sunt, sau încerc să nu fiu, snoabă. Nu cred că traducerea, mai ales cea de ficțiune, este o activitate care poate fi amenințată de algoritmi. Cea de calitate, evident. Traducerile tehnice sunt altă categorie. Dar multe din traducerile de azi sunt făcute … așa cum sunt. Nu vreau să devin negativă sau chiar acidă. Dar când recunosc topica originalului în fraza din română sau nu-nțeleg ce vrea să spună autorul, nu din cauza lui, ci din a traducătorului, atunci … prefer să renunț.

Dar să revin la Franny și Zooey în traducerea ta, Mihaela, și la palierele mele de înțelegere ale textului. Aici și acum mă voi opri doar asupra unei discuții care mie mi se pare esențială – ce ar trebui să fie învățământul superior și ce este, de fapt? Este o discuție nu neapărat centrală la Salinger, dar foarte importantă atunci ca și astăzi. Și rămasă neschimbată în aspectele ei esențiale.

Franny îi povestește lui Zooey despre istoricul depresiei ei: “Mi se năzărise – şi nu mai puteam să-mi scot din cap ideea asta – că facultatea nu-i altceva decît un lăcaş ridicol şi absurd, ca atîtea altele de pe lumea asta, unde oamenii urmăresc să-şi adune comori pe pămînt, şi aşa mai departe. Vreau să spun că o comoară-i o comoară, …!”

Cu alte cuvinte facultatea este locul prin care-ți satisfaci nu nevoia de înțelegere a lumii, a societății, ci nevoia de afișare a bogăției sub formă elevată, de cunoaștere. Atenție, și Franny și Zooey sunt doi oameni extrem de educați, foști copii minune! Și nu pot să nu mă gândesc la disprețul social profund pentru muncitorii manuali, deși iată în prezent vorbim de muncitori ai cunoașterii, adică noii sclavi ai erei digitale, care nu mai trudesc sub soarele arzător, ci în fața ecranelor de diverse tipuri. Dar asta este o altă discuție.

Și zice Franny mai departe: „Uneori mă gîndesc că cunoaşterea – cel puţin atunci cînd e vorba de cunoaştere de dragul cunoaşterii – e cea mai rea dintre toate. Şi, cu siguranţă, lucrul cel mai de neiertat”. Sigur cea mai rea comoară, adică cea mai pervertită formă de tezaurizare – este cea a diplomelor/certificatelor/atestatelor. De ce este Franny atât de deprimată? Pentru că, spera ea, acumularea cunoașterii ar trebui să ducă la înțelepciune: “rodul cunoaşterii ar trebui să fie înţelepciunea, și că, în caz contrar, nu-i decît o îngrozitoare pierdere de vreme!”

Și concluzionează trist: “Prin campusuri nu auzi niciodată făcîndu-se vreo aluzie cum că înţelepciunea ar fi scopul cunoaşterii. Abia dacă auzi vreodată pronunţat cuvîntul „înţelepciune”!”

Și, câteva pagini mai târziu, Zooey punctează: profesori “de-ăştia am avut şi eu cu zecile, la fel ca toată lumea, şi-s de acord cu tine că nu sînt deloc inofensivi. De fapt, sînt al naibii de periculoşi. Dumnezeule mare! Tot ce ating ei devine îngrozitor de pedant şi lipsit de noimă. Sau – şi mai rău – idolatru. După părerea mea, ei sînt principalii vinovaţi pentru puzderia de tîmpiţi cu diplomă care ies an de an, în luna iunie, pe porţile facultăţilor şi se răspîndesc în toată ţara.”

Dacă nu v-aș fi spus de unde este citatul de mai sus sunt sigură că ați fi crezut că face referire la situația românească de azi.

Care sunt “idolii” învățământului superior de azi? De la noi și de aiurea, dar la noi lucrurile sunt mai vizibile și mai acute. Și mult mai periculoase pentru că subdezvoltarea nu poate fi depășită fără educație! Aș numi aici doar câțiva – fascinația diplomelor, marota competențelor în dauna gândirii creative, dependența de cercetarea cantitativă, credința că dacă este în engleză este mai bun/ă decât în română sau orice altă limbă mai puțin cunoscută, dezinteresul real față de predare și învățare în favoarea cercetării, eficientizarea și rentabilizarea procesului de învățământ superior, și … lista poate continua. Luate fiecare în parte sunt justificate sau justificabile, dar aplicate cu toptanul ne-au adus unde suntem în present. În criza profundă a educației, adică a componentei de învățare pentru înțelegerea rostului nostru în această lume, și la scară mai largă în acest univers.

Mulțumesc frumos, Mihaela Dumitrescu, pentru Franny și Zooey. De abia acum i-a venit rândul, dar mi-a plăcut neașteptat de mult. Și m-a făcut să mă gândesc la atât de multe lucruri. De la educație și religie la de ce și pentru cine scriem, și … !?!

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, Educație, GANDIRE CRITICA, ROMANA

Despre educație – din nou

Se apropie din nou începerea școlii. Și vorbim tot mai mult despre educație. Ne frământă, firesc de altfel, atâtea lucruri. Am recitit un articol pe care l-am scris la începutul anului pe site-ul INACO și pe care l-am republicat și pe blog, aici. Este la fel de adevărat acum ca și atunci, dar acum doar spicuiesc din el. Cel mai trist lucru este că un Raport al Băncii Mondiale subliniază că decalajul dintre atingerea potențialului uman în România este de 60% față de UE (100%) și este asociat direct cu o lipsă de calitate în educație (p. 138). Cu alte cuvinte dacă te-ai născut în România ai cu 40% mai puține șanse să te realizezi în viață față de restul Europei. Poate n-aș fi citit Raportul BM dacă INACO n-ar fi participat în februarie 2020 la dezbaterea lui. Raportul dedicat României este intitulat “Piețe și oameni”. Ce spune Andreea Paul, președintă INACO și, mai ales, părinte al unei copile extrem de dornică să învețe și să facă lumea mai bună? “Cea mai șocantă concluzie este că un copil născut în România atinge doar 60% din potențialul său de productivitate odată ajuns adult, în mare parte din cauza educației. Simțeam cu toții că sunt multe lucruri care nu merg bine în educație, dar când auzi o astfel de evaluare te trec toți fiorii. Este vorba de copiii noștri, de copiii României!  Este vorba de viitorul nostru! Ne tragem singuri frâna de mână.” Revenid la date, cele din Raportul BM ne arată că 40% dintre elevii români în vârstă de 15 ani nu obțin competențe de alfabetizare minime și doar 15 % din populația de vârstă activă a terminat învățământul terțiar. Cu alte cuvinte, ceea ce spun și angajatorii din România – este foarte greu să găsești capital uman adecvat ofertei de muncă a firmei tale, sau mai simplu nu avem oameni suficient de calificați pentru a munci eficient. Ce mai spune Raportul BM? Că educația românească se luptă (da, da cu frâna de mână trasă sau, dacă vreți, legată de mâini și de picioare de reglementări care fiecare separat sunt probabil bune și necesare, dar împreună și fără pregătirea din timp a sistemului, crează haos) să ofere abilitățile necesare economiei și societății (p. 113). Există o deconectare între angajatori, muncitori și ofertanții educaționali ceea ce face ca sistemul de învățare pe parcursul vieții să fie fragmentat și, ca atare, nefolositor. Există o listă lungă de cauze pentru această situație pentru cei interesați. (Capitolul 6 al Raportului). România a cunoscut o creștere economică impresionantă în ultimele două decenii, veniturile pe cap de locuitor ale țării crescând de la 26 % față de media UE în 2000 la 63 % în 2017. Dar baza acestei creșteri este tensionată din cauza, zice BM, a două componente structurale esențiale și indisolubil legate: piețele și oamenii. BM trage un semnal de alarmă subliniind că dacă România își propune să crească în continuare trebuie să abordeze 1) defectele pieței și 2) barierele care-i împiedică oamenii să-și atingă potențialul propriu, capacitatea de a participa și de a beneficia de creșterea economică a țării (p. 133).  Cu alte cuvinte, România tebuie să-și rezolve problemele de competitivitate și de educație. Și, dacă n-am fost suficient de explicită, reiau. La pagina 138 Raportul BM spune limpede: decalajul dintre atingerea potențialului uman în România este de 60% față de UE (100%) și este asociat direct cu o lipsă de calitate în educație (p. 138). Lipsa educației competitive poate duce la generarea și acceptarea unor decizii care pun în pericol, pe termen din ce în ce mai scurt, supraviețuirea noastră ca specie. Nu a lumii, lumea va continua să existe și fără noi. Dar a noastră ca specie. Ce să mai vorbim de noi ca țară? Până să ne-ngrijorăm de soarta lumii, poate e mai simplu să ne gândim la noi. La cei care cu ocazia pandemiei ne redescoperim țara și ne dăm seama cât de multe lucruri minunate se ascund în ea și așteaptă să fie (re)descoperite. De oameni bine educați și mândri că s-au născut aici. Da, sper să ne descurcăm. Dacă nu noi, atunci copiii și cei tineri. Nu de ei sau pentru ei sunt îngrijorată. Ci pentru cei aroganți, care le știu pe toate și sunt în diverse locuri de unde pot trage frâna. În loc să apese accelerația. Ei sunt cei care mai au de învățat. Mult.