DIN VIATA, Educație, ROMANA, Uncategorized

Cum să facem educația mai competitivă? Colaborând!

Cum să-ți faci lecțiile mai bune, mai inspiraționale, mai eficiente și, evident, în concordanță cu programa de care trebuie să te ții ca profesor într-un sistem de educație strict centralizat și foarte controlat cum este cel românesc? Este o întrebare pertinentă la care majoritatea va răspunde da, vrem să facem asta, dar cum? În condițiile în care suntem și noi, profesorii oameni, nu super eroi, și societatea are așteptări prea mari de la noi.

Am primit o invitație prin INACO la un eveniment care și-a propus să răspundă la întrebarea de mai sus. Evident, că m-am înscris. Evenimentul a fost organizat de asociația “Ține de Noi” și a fost organizat ca webinar. Detalii tehnice despre webinar, ca și înregistrarea lui o găsiți aici.

Câteva detalii subiective, dar posibil pertinente, găsiți mai jos:

– un eveniment necesar, bun și care a fost și gratuit. De ce?  Păi, nu se dau adeverințe de participare. Și pentru că este un webinar de conștientizare și, mai ales, de atragere de viitori participanți la cursuri plătite. Ceea ce nu este un reproș, dimpotrivă, este o excelentă strategie de marketing.

–  poate prea ambițios fiind dedicat “tuturor actorilor implicați în acest domeniu: profesori, reprezentanți ai elevilor, părinți, ONG-uri”. Cam mulți ca să-I mulțumești pe toți! Și totuși … de ce nu?

– o promisiune pe care niciunul dintre participanți n-a luat-o prea în serios fiind clar o tehnică de vânzare: “profesorii vor învăța să utilizeze video producția în educație, pentru cursuri online, să producă materiale din curriculum și să înțeleagă mai bine activitatea online a elevilor lor.” Zău?!?

Probabil că ultima promisiune a fost clar cea mai pertinentă. Lucrez de peste 40 de ani în educație și sunt fascinată constant de energia costructivă care se pierde în sistem din cauza ignorării celor care se presupune că învață pasiv de la noi, adică elevii sau studenții. Și ei învață într-adevăr, majoritatea, dar adesea în afara sistemului. Și învățăm și noi, profesorii chiar foarte multe, de la ei.

În sistemul privat de educație, la toate palierele lui, se cere constant feedback de la toată lumea, mai ales de la elevi, studenți, cursanți. De ce? Pentru că învățăm constant de la ei ca persoane și ca organizații. Sigur că cei mai buni din sistemul de stat fac și ei asta, dar este departe de a fi o bună practică generalizată.

– că acest eveniment a fost necesar și insuficient este clar din numărul de participanți: peste 200. O cifră care spune ceva despre dorința oamenilor de a se dezvolta, a învăța – sigur în timpul lor liber, seara după o zi lungă și încărcată de „corvezile” cerute de sistem. Și, majoritatea, am stat până la sfârșit, deși știam că înregistrarea va fi pe Facebook integral.

– ce mi-a plăcut mult la acest webinar:

  • Reconfirmarea dorinței de a învăța și a ne autodepăși
  • Întâlnirea cu oameni remarcabili, curajoși, modele de urmat: Teddy Necula, Alexandru Cojocaru, Magda Cojocea, învățătoare chiar la Școala nr 5 – București la care am învățat și eu … într-o altă viață.
  • Nevoia de rezumare și concentrare a informației, utilizarea google trends.

– ce mi-a plăcut mai puțin:

  • vorbitul prea repede (moderatoarea a și făcut apel la un ritm mai inteligibil);
  • vorbitul fără conținut, de dragul de a ne auzi doar
  • romgleza – sumarizarea (rezumarea), gapul (decalajul), footage-ul (material filmat), tool (instrument), engagementul la conținutul video (interacțiunea). Nu o putem evita constant, dar putem face un efort ca semn de politețe față de propria noastră limbă și cultură.

Probabil că cel mai mult mi-a plăcut concluzia despre importanța colaborării ca șansă reală de a deveni mai competitivi. Așa cum spunea Răzvan Orășanu, președintele asociației “Ține de Noi”, nu știm (încă – sper eu) “să învățăm împreună, ca în Republica Moldova”. Din păcate resursele există, dar nu sunt suficient cunoscute și folosite. Și zice în continuare: E nevoie de un proiect colaborativ.

Corect, dar oare sistemul încurajează colaborarea în România? Ca profesor de leadership și comportament organizațional pot spune cu mare tristețe că răspunsul este din păcate negativ, cu mici excepții.

Educație, ROMANA

Traduceri, învățare și … înțelepciune

N-am mai citit de multă vreme o traducere care să nu sune a traducere. Care să sune natural în română și să-ți facă plăcere s-o citești. Și mă bucur, Mihaela Dumitrescu, că-mi spui că ai lucrat cu bucurie la ea și că scriitura și lumea cărților lui Salinger au fost întotdeauna o sursă de bucurie pentru tine. Și mi-a plăcut și adăugirea ta – “E o carte care mă încântă la mai multe paliere ale lecturii.”

În lumea accelerată de azi oare câți mai accesăm palierele multiple ale unui text?

Sinceră să fiu nu prea mai citesc traduceri din engleză. Le răsfoiesc și … renunț. Prefer originalul. Nu sunt, sau încerc să nu fiu, snoabă. Nu cred că traducerea, mai ales cea de ficțiune, este o activitate care poate fi amenințată de algoritmi. Cea de calitate, evident. Traducerile tehnice sunt altă categorie. Dar multe din traducerile de azi sunt făcute … așa cum sunt. Nu vreau să devin negativă sau chiar acidă. Dar când recunosc topica originalului în fraza din română sau nu-nțeleg ce vrea să spună autorul, nu din cauza lui, ci din a traducătorului, atunci … prefer să renunț.

Dar să revin la Franny și Zooey în traducerea ta, Mihaela, și la palierele mele de înțelegere ale textului. Aici și acum mă voi opri doar asupra unei discuții care mie mi se pare esențială – ce ar trebui să fie învățământul superior și ce este, de fapt? Este o discuție nu neapărat centrală la Salinger, dar foarte importantă atunci ca și astăzi. Și rămasă neschimbată în aspectele ei esențiale.

Franny îi povestește lui Zooey despre istoricul depresiei ei: “Mi se năzărise – şi nu mai puteam să-mi scot din cap ideea asta – că facultatea nu-i altceva decît un lăcaş ridicol şi absurd, ca atîtea altele de pe lumea asta, unde oamenii urmăresc să-şi adune comori pe pămînt, şi aşa mai departe. Vreau să spun că o comoară-i o comoară, …!”

Cu alte cuvinte facultatea este locul prin care-ți satisfaci nu nevoia de înțelegere a lumii, a societății, ci nevoia de afișare a bogăției sub formă elevată, de cunoaștere. Atenție, și Franny și Zooey sunt doi oameni extrem de educați, foști copii minune! Și nu pot să nu mă gândesc la disprețul social profund pentru muncitorii manuali, deși iată în prezent vorbim de muncitori ai cunoașterii, adică noii sclavi ai erei digitale, care nu mai trudesc sub soarele arzător, ci în fața ecranelor de diverse tipuri. Dar asta este o altă discuție.

Și zice Franny mai departe: „Uneori mă gîndesc că cunoaşterea – cel puţin atunci cînd e vorba de cunoaştere de dragul cunoaşterii – e cea mai rea dintre toate. Şi, cu siguranţă, lucrul cel mai de neiertat”. Sigur cea mai rea comoară, adică cea mai pervertită formă de tezaurizare – este cea a diplomelor/certificatelor/atestatelor. De ce este Franny atât de deprimată? Pentru că, spera ea, acumularea cunoașterii ar trebui să ducă la înțelepciune: “rodul cunoaşterii ar trebui să fie înţelepciunea, și că, în caz contrar, nu-i decît o îngrozitoare pierdere de vreme!”

Și concluzionează trist: “Prin campusuri nu auzi niciodată făcîndu-se vreo aluzie cum că înţelepciunea ar fi scopul cunoaşterii. Abia dacă auzi vreodată pronunţat cuvîntul „înţelepciune”!”

Și, câteva pagini mai târziu, Zooey punctează: profesori “de-ăştia am avut şi eu cu zecile, la fel ca toată lumea, şi-s de acord cu tine că nu sînt deloc inofensivi. De fapt, sînt al naibii de periculoşi. Dumnezeule mare! Tot ce ating ei devine îngrozitor de pedant şi lipsit de noimă. Sau – şi mai rău – idolatru. După părerea mea, ei sînt principalii vinovaţi pentru puzderia de tîmpiţi cu diplomă care ies an de an, în luna iunie, pe porţile facultăţilor şi se răspîndesc în toată ţara.”

Dacă nu v-aș fi spus de unde este citatul de mai sus sunt sigură că ați fi crezut că face referire la situația românească de azi.

Care sunt “idolii” învățământului superior de azi? De la noi și de aiurea, dar la noi lucrurile sunt mai vizibile și mai acute. Și mult mai periculoase pentru că subdezvoltarea nu poate fi depășită fără educație! Aș numi aici doar câțiva – fascinația diplomelor, marota competențelor în dauna gândirii creative, dependența de cercetarea cantitativă, credința că dacă este în engleză este mai bun/ă decât în română sau orice altă limbă mai puțin cunoscută, dezinteresul real față de predare și învățare în favoarea cercetării, eficientizarea și rentabilizarea procesului de învățământ superior, și … lista poate continua. Luate fiecare în parte sunt justificate sau justificabile, dar aplicate cu toptanul ne-au adus unde suntem în present. În criza profundă a educației, adică a componentei de învățare pentru înțelegerea rostului nostru în această lume, și la scară mai largă în acest univers.

Mulțumesc frumos, Mihaela Dumitrescu, pentru Franny și Zooey. De abia acum i-a venit rândul, dar mi-a plăcut neașteptat de mult. Și m-a făcut să mă gândesc la atât de multe lucruri. De la educație și religie la de ce și pentru cine scriem, și … !?!

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, Educație, GANDIRE CRITICA, ROMANA

Despre educație – din nou

Se apropie din nou începerea școlii. Și vorbim tot mai mult despre educație. Ne frământă, firesc de altfel, atâtea lucruri. Am recitit un articol pe care l-am scris la începutul anului pe site-ul INACO și pe care l-am republicat și pe blog, aici. Este la fel de adevărat acum ca și atunci, dar acum doar spicuiesc din el. Cel mai trist lucru este că un Raport al Băncii Mondiale subliniază că decalajul dintre atingerea potențialului uman în România este de 60% față de UE (100%) și este asociat direct cu o lipsă de calitate în educație (p. 138). Cu alte cuvinte dacă te-ai născut în România ai cu 40% mai puține șanse să te realizezi în viață față de restul Europei. Poate n-aș fi citit Raportul BM dacă INACO n-ar fi participat în februarie 2020 la dezbaterea lui. Raportul dedicat României este intitulat “Piețe și oameni”. Ce spune Andreea Paul, președintă INACO și, mai ales, părinte al unei copile extrem de dornică să învețe și să facă lumea mai bună? “Cea mai șocantă concluzie este că un copil născut în România atinge doar 60% din potențialul său de productivitate odată ajuns adult, în mare parte din cauza educației. Simțeam cu toții că sunt multe lucruri care nu merg bine în educație, dar când auzi o astfel de evaluare te trec toți fiorii. Este vorba de copiii noștri, de copiii României!  Este vorba de viitorul nostru! Ne tragem singuri frâna de mână.” Revenid la date, cele din Raportul BM ne arată că 40% dintre elevii români în vârstă de 15 ani nu obțin competențe de alfabetizare minime și doar 15 % din populația de vârstă activă a terminat învățământul terțiar. Cu alte cuvinte, ceea ce spun și angajatorii din România – este foarte greu să găsești capital uman adecvat ofertei de muncă a firmei tale, sau mai simplu nu avem oameni suficient de calificați pentru a munci eficient. Ce mai spune Raportul BM? Că educația românească se luptă (da, da cu frâna de mână trasă sau, dacă vreți, legată de mâini și de picioare de reglementări care fiecare separat sunt probabil bune și necesare, dar împreună și fără pregătirea din timp a sistemului, crează haos) să ofere abilitățile necesare economiei și societății (p. 113). Există o deconectare între angajatori, muncitori și ofertanții educaționali ceea ce face ca sistemul de învățare pe parcursul vieții să fie fragmentat și, ca atare, nefolositor. Există o listă lungă de cauze pentru această situație pentru cei interesați. (Capitolul 6 al Raportului). România a cunoscut o creștere economică impresionantă în ultimele două decenii, veniturile pe cap de locuitor ale țării crescând de la 26 % față de media UE în 2000 la 63 % în 2017. Dar baza acestei creșteri este tensionată din cauza, zice BM, a două componente structurale esențiale și indisolubil legate: piețele și oamenii. BM trage un semnal de alarmă subliniind că dacă România își propune să crească în continuare trebuie să abordeze 1) defectele pieței și 2) barierele care-i împiedică oamenii să-și atingă potențialul propriu, capacitatea de a participa și de a beneficia de creșterea economică a țării (p. 133).  Cu alte cuvinte, România tebuie să-și rezolve problemele de competitivitate și de educație. Și, dacă n-am fost suficient de explicită, reiau. La pagina 138 Raportul BM spune limpede: decalajul dintre atingerea potențialului uman în România este de 60% față de UE (100%) și este asociat direct cu o lipsă de calitate în educație (p. 138). Lipsa educației competitive poate duce la generarea și acceptarea unor decizii care pun în pericol, pe termen din ce în ce mai scurt, supraviețuirea noastră ca specie. Nu a lumii, lumea va continua să existe și fără noi. Dar a noastră ca specie. Ce să mai vorbim de noi ca țară? Până să ne-ngrijorăm de soarta lumii, poate e mai simplu să ne gândim la noi. La cei care cu ocazia pandemiei ne redescoperim țara și ne dăm seama cât de multe lucruri minunate se ascund în ea și așteaptă să fie (re)descoperite. De oameni bine educați și mândri că s-au născut aici. Da, sper să ne descurcăm. Dacă nu noi, atunci copiii și cei tineri. Nu de ei sau pentru ei sunt îngrijorată. Ci pentru cei aroganți, care le știu pe toate și sunt în diverse locuri de unde pot trage frâna. În loc să apese accelerația. Ei sunt cei care mai au de învățat. Mult.
Educație, ROMANA

Educație și inovație

Fără educație nu existăm. INACO, la trei ani de existență, pariază pe educație. Continuă și  accelerată. Și pe inovație. Este extrem de motivant să fiu parte din povestea INACO. Și să pot vorbi semnificativ cu oameni minunați. Și toți voluntarii și prietenii INACO sunt minunați fiecare în felul lui.

La aniversarea de trei ani de INACO, la Diverta Lipscani, am întâlnit mulți oameni minunați. Din cele mai variate domenii și grupe de vârstă. Ba chiar mi-am revăzut unul dintre studenții internaționali pe care i-am avut la master și care are o frumoasă carieră de afaceri în România.

Dar cea mai impresionantă poveste pe care am ascultat-o a fost spusă de Cornel Amariei. Povestea lui o știam dinainte. Faptele le găsim pe internet.

Unul din cei trei români care au apărut vreodată în Forbes. Cornel a fost nominalizat ca una dintre cele mai influente 10 persoane sub 30 de ani din Europa. Ce face acum? Este șef de inovație la Continental Automotive. Ce a făcut în cei 27 de ani de existență? A dezvoltat produse/aplicații pentru care a obținut peste 50 de brevete pe an. Printr-un start-up, a dezvoltat „ochelarii” pentru nevăzători. A publicat o carte în engleză care se vinde în peste 30 de țări, a călătorit în 40 de țări, iar în timpul liber cântă la chitară și învață să piloteze avioane.

Ce nu se vede pe net atât de ușor: naturalețea, calitățile de vorbitor în public, arta remarcabilă prin care te face să-i admiri pasiunea, curiozitatea și dorința de a rezolva probleme acute pentru oameni, dar și să-ți aduci aminte cu disperare că un sistem ca cel românesc nu permite celor care se nasc aici să-și realizeze potențialul uman decât în proporție de 60%. Ce țară este cea în care părinții unui tânăr cu o medalie de aur la gât nu-i pot oferi o masă la restaurant? Este una din poveștile pe care a spus-o seara trecută cu o voce neutră, și a trecut repede mai departe. Pentru un om cu palmaresul lui este deosebit de modest. Smerenia în acțiune.

Revenind la aniversarea INACO. O aniversare de suflet. Sigur că în spate se ascunde multă muncă. Nu poți realiza ce s-a realizat la INACO decât prin pasiune și muncă. 4 SMART Laburi până în prezent. Un Ghid al Meseriilor Viitorului în două ediții. Sute de traininguri. Proiecte de cercetare. Campanii de advocacy…

Și mai ales – pariul pe educație. Cum spune Andreea Paul, președintele INACO: “Știu că ne-am obișnuit să dăm vina unii pe alții pentru modul în care arată educația la noi, pentru cum arată România în ansamblu. Dar școala este a noastră, a comunității locale, iar România tot a noastră. Modul în care arată depinde chiar de noi.”

ROMANA

Blockchain – de ce și pentru cine?

Vorbim tot mai mult despre blockchain. Cu ceva timp în urmă am și scris ceva despre ceea ce se numește tehnologia încrederii. Într-o lume tot mai plină de falsuri și manipulare blockchainul promite siguranță.

Numai pentru cei care înțeleg despre ce este vorba, cu alte cuvinte sunt educați. Mai multe detalii aici.

Dezbatere organizată de ASE, CCREI, Modex și INACO, 13 noiembrie 2019, Aula ASE.
Dezbatere organizată de ASE, CCREI, Modex și INACO, 13 noiembrie 2019, Aula ASE.

ENGLISH, LIMBA SI COMUNICARE, ROMANA

Povești – basme – cronici – povestiri // Sagas and plots (I)

Ce legătură au poveștile cu schimbarea organizațională? De ce vorbim despre business story telling ca despre o chestie extraordinară folosită în MBA-urile deștepte și foarte costisitoare? Probabil că are de-a face, printre altele, cu principiul scump = bun, ieftin = nu-i bun de nimic. Oare așa să fie mereu?

Sigur că-i mai ușor să vorbești despre „story telling” unui auditoriu informat. Avem o referință comună, probabil am citit cărți similare! Dar când ne adresăm unui auditoriu neinformat, uneori chiar ne-educat în ciuda diplomelor universitare și post-universtare, dar cu putere asupra multor aspecte ale vieții noastre ca persoane, grupuri sau chiar societate – ce facem? Cum reacționăm?

Să vă spun o poveste! Acum câțiva ani reactualizam planul de învățământ sau curriculum-ul unui program de master pe care-l coordonam. O colegă mi-a propus să introduc o nouă disciplină – Business story telling. Mi-a dat și programa analitică (syllabus-ul) cu bibliografia aferentă. Am fost de acord. Chiar m-am bucurat pentru că masteranzii noștri sunt, în general, conectați la cele mai noi metode de predare din lume. Fie datorită mobilităților universitare, fie, mai ales, datorită training-urilor (instruirilor) pe care le fac la locul de muncă. Sigur atunci când lucrează în organizații dinamice, mobile, creative.

După un timp mă întâlnesc întâmplător cu unul din factorii de decizie instituționali care-mi spune:

– Doamna director, nu putem avea în planul nostru de învățământ o materie ca Business story telling!

– De ce nu?

– Păi, pentru că noi suntem o universitate economică, nu de filologie!

– Păi, e vorba de „Business” story telling, nu de story telling în general. Știți, e o materie care se predă la Harvard, în Anglia la marile universități. Este vorba de comunicare eficientă de afaceri!

– Nu, nu se poate. Schimbați denumirea disciplinei! Ce faceți dumneavoastră acolo e altceva!

Oricine știe câte ceva despre cultura organizațională a universităților românești știe că, în ciuda protestelor mele mai mult sau puțin acide, în cele din urmă m-am supus. Am schimbat denumirea.

A good summary of Christopher Booker’s book The Seven Basic Plots by Alex Usher, President of Higher Education Strategy Associates. Booker, controversial as he used to be, looks at the amazingly universal nature of storytelling. Booker says that the world tells its  incredibly numerous stories in only seven basic plots (as in  “pattern or sequence of interrelated events in a work of fiction, as a novel or film”): “Overcoming the Monster”, “Rags to Riches”, “The Quest”, “Voyage and Return”, “Comedy”, “Tragedy” and “Rebirth”.

For what Usher says about which plots best fit university and college sagas read his text.

ENGLISH, ROMANA

Escrocheria învățământului superior – Drumul spre iad /The Higher Education Fraud – The Road to Hell

https://www.newyorker.com/news/our-columnists/how-i-would-cover-the-college-admissions-scandal-as-a-foreign-correspondent 

Sună cunoscut? „… un sistem de educație bizar, bizantin și profund nemeritocratic”. Se întâmplă peste tot, dar nu peste tot vor sau pot   oamenii să-și dea seama (să accepte) că educația este o „schemă de corupție” cu atât de multe implicații. Un efect pervers perfect. Calea spre iad… (nu a lui Chris Rea).

Drumul spre iad este pavat cu intenții bune! Ce vreau să spun? Că fără să încerc diminuarea responsabilității fiecăruia dintre noi, multe lucruri gândite de inițiatori într-un mod onorabil se denaturează și ajung să conducă la efecte adesea contrare. Există o linie solidă de gândire care argumentează existența problemelor perverse. În sfera publică din România discuțiile despre efectele rele sau perverse sunt foarte puține și, în general, de nișă. Un exemplu simplu, wikipedia în engleză are un capitol substanțial referitor la problemele perverse (wicked). Wikipedia în română – nu.

Una din problemele perverse ale societății globalizate este cea a învățământului superior. Aproape toată lumea consideră că învățământul superior este un lucru bun și ca atare dezirabil pentru cât mai mulți oameni. De aici, o mare varietate de proceduri de admitere în universitățile sau școlile superioare de pretutindeni. Și, să nu uităm, ierarhizările instituțiilor de învățământ superior – o afacere de mare calibru. Pentru unii. Pentru alții …

Se creează astfel diverse mituri: universitățile cele mai bune sunt cele din fruntea clasificărilor, studenții sunt selectați strict pe merite academice, sistemul de selecție este transparent, fără o diplomă de calitate nu poți avea succes la un post de calitate și, în consecință, la o viață împlinită din multe puncte de vedere.

Și, desigur, mai sunt multe altele, care ne sunt aruncate în față în România, nouă celor care lucrăm în sistemul de învățământ superior, cu disprețul social rezultat din ani de dezinteres față de educație – la toate nivelurile. Și oferindu-ni-se exemplul universităților americane care sunt un model de bune practici în multe domenii, inclusiv în cel al admiterii. Și, în mod evident și sincer, avem multe lucruri de învățat de la americani. Fără îndoială. DAR, iată că presiunea enormă pusă de societate pe „rentabilizarea” sau „eficientizarea” învățământului superior poate avea efecte perverse. Fără să generalizăm, iată că modelele noastre de bune practici au și ele problemele lor.

Scandalul care a făcut ocolul multor agenții de presă și pagini personale de internet este acoperit, într-un mod echilibrat aș zice, de Masha Gessen în The New Yorker. Ea vorbește despre “…un sistem de educație bizar, bizantin și profund nemeritocratic”. Sigur că Gessen vorbește despre un fenomen care are loc peste tot în lume. La noi poate mai puțin azi, din cauză că potențialii noștri studenți preferă să plece în Occident. Prin urmare nu prea mai avem de unde alege. Dar nu toată lumea are puterea sau voința să recunoască multiplele implicații ale acestui plan de corupere. Un exemplu perfect de efect pervers. Și mă-ntorc la drumul spre iad …

 

Aerial photo of Sydney City taken from over North Sydney

https://www.newyorker.com/news/our-columnists/how-i-would-cover-the-college-admissions-scandal-as-a-foreign-correspondent

Sounds familiar? “… a bizarre, Byzantine, and profoundly unmeritocratic education system”. It happens everywhere, but not everywhere do people (want to) realize that it is “a corruption scheme” with so many implications. A perfect perverse effect. The road to hell … (not  Chris Rea’s).

The Higher Education Fraud – The Road to Hell

The road to hell is paved with good intentions! What do I mean? That, without attempting to diminish the responsibility of each of us, many things originally put forward with honourable intentions by their initiators end up distorted often leading to contrary effects. There is a solid line of thought arguing the existence of wicked problems. In the Romanian public sphere, discussions about bad or wicked effects are very few and, generally, a niche. As a basic example, the English version of Wikipedia has a substantial chapter about wicked problems, while the Romanian one does not have one at all.

One of the wicked problems of the globalized society is that of higher education. Almost everybody believes higher education is something good and, therefore, desirable for as many people as possible. Hence, a great variety of admission procedures in universities or post-secondary education everywhere. And, let’s not forget, the rankings of higher education institutions –a big business. For some. For others… Various myths are thus being created: the best universities are those at the top of the rankings, students are selected strictly based on academic merits, the selection is transparent, you cannot have access to a quality job without a quality diploma, and, consequently, to a generally fulfilled life, from many points of view.

And obviously there are other myths as well which are used as reproaches and thrown at us working in the Romanian higher education with the social contempt coming from years of disinterest in education at all levels. We are being given the examples of the American universities, which are a good model in many fields, including that of admission. And, obviously and sincerely, we have a lot to learn from the Americans. Undoubtedly. HOWEVER, as we can see, the huge social pressure to “improve the profitability and efficiency” of higher education can lead to wicked outcomes. With no desire to generalise, it appears that our good practice models have their own problems.

The scandal that took over many news agencies and personal web pages is covered, in an objective manner I would say, by Masha Gessen in The New Yorker. She talks about “…a bizarre, Byzantine, and profoundly unmeritocratic education system.” Of course, Gessen is talking about a worldwide phenomenon. Perhaps less so in the Romanian case, because our potential students prefer to go to study in the West. Consequently, there is not much of a selection left for Romanian universities. But nobody has the strength or will to admit the multiple implications of such a corruption plan. A perfect example of a wicked effect. So we’re back on the road to hell… (Andrei Călinoaia)

ROMANA

Pași, mers și … dans

O săptămână plină. De la aniversarea INACO, marți 26 februarie, la lansarea de carte de la Gaudeamus Craiova, joi 27 februarie. De la primii pași ai unei organizații care a învățat nu doar să pășească, ci să meargă hotărâtă înainte, la dansul și pasiunea învățării de multiple feluri inclusiv a lansărilor eficiente de carte. Totul printre întâlniri de suflet cu prieteni dragi, aniversări plăcute și … săptămâna continuă!

Un lider bun trebuie să-și motiveze echipa, dar și să-i ofere momente de reflecție! Andreea Paul ne-a oferit din nou ocazia să reflectăm la puterea unei echipe de voluntari dedicată proiectului INACO la cei doi ani de activitate sărbătoriți la Mindspace. Doar o mică parte din emoția serii se poate vedea din clipul  de aici. Are 11:19 minute. Eu spun câteva lucruri între minutele 3:27 – 4:33.

Am primit o plachetă aniversară și ghiocei. Mulțumesc, Andreea! Avem încredere în tine și tu ne dai încredere în noi!

 

Și a fost lansarea de carte la Craiova! Cu pasiune, interes și… dans. De idei, desigur. Mulțumesc Editura Ase, Simona Margareta Bușoi, Antoaneta Lorentz, și publicului craiovean. Și mulțumesc coordonatoarei cărții, Roxana Marinescu, și coautoarei Irina David – fără ele azi nu s-ar fi întâmplat! Și dacă n-ar fi fost Roxana Magdalena Barlea și pasiunea ei pentru dans, probabil, s-ar fi scris o altă poveste. Câteva imagini de la lansare.

 

ROMANA, Uncategorized

Campanie pentru “Școala egală, școala legală”!

Pe 11 februarie 2019 a fost lansată campania publică Școala egală, școala legală! La sediul INACO – grup de reflexie din care fac și eu parte.

Campania a fost lansată printr-o conferință de presă țintită asupra luptei cu mentalitatea fondurilor clasei si importanța cadourilor pentru profesori în mentalul public românesc.

Am descoperit cu încântare că este o problemă care frământă sincer o mare parte a societății românești. În mod firesc pentru că educația, școala sunt instituții sau sisteme vitale într-o societate sănătoasă. Oricare dintre noi am fost, suntem sau vom fi conectați la educație direct sau indirect. De aici și sentimentul firesc de implicare în orice discuție legată de educație. Ceea ce spun, cu alte cuvinte, este că toți suntem experți în educație. Mai mult sau mai puțin, dar asta este o altă poveste.

Mă așteptam deci la un oarecare interes asupra campaniei, dar … nu atât de intens. Și de polarizat. Am vrut să spun că INACO a deschis un cuib de viespi, dar formularea corectă este un stup de albine. De ce? Pentru că sunt multe albine în stupul educației, sigur și mulți trântori, dar cei care știți cât de cât ceva despre apicultură, despre faptul că mierea parfumată și sănătoasă nu este produsă simplu și standardizat, ci cu eforturile enorme ale apicultorului, știți și ce important este apicultorul pentru supraviețuirea și creșterea stupului. Cine-o fi apicultorul în metafora educației? …

Pe scurt deci, am fost impresionată de efectele timpurii ale campaniei noastre, de dorința tuturor de a avea un sistem de educație sănătos și moral, dezamăgită de unele reacții instituționale din sistem, m-am așteptat la și s-au și declanșat multe reacții conexe, fără legătură cu fondul problemei, dar strict legate de neprofesionalism, birocrație excesivă, suprareglementare a sistemului, schimbări continue și, adesea, fără sens, frică, lăcomie, merge și așa, de ce ne deranjați, ce urmăriți de fapt, etc. etc.

Și sper ca pe parcursul acestei campanii să se realizeze cel mai important, pentru mine, punct pe care ni l-am propus:

Nu cere, nu lua, nu da BANI în școală! Cere, ia, oferă CUNOAȘTERE și VALORI!

O parte din ecouri:

https://m.stirileprotv.ro/lbin/mobile/index.php?article_id=3810078

https://revistacariere.ro/inovatie/trend/scoala-e-gratis-parintii-platesc-dar-rezultatele-nu-se-vad-unde-e-problema/

https://goodnews.info.ro/inaco-a-lansat-campania-de-transparentizare-a-bugetelor-locale-disponibile-pentru-utilarea-scolilor/

http://eduperformance.ro/category/redactie/

 

ROMANA

Competitivitatea educației încotro?

Contează mai puțin că ne plasăm sub Bulgaria şi Ungaria, ceea ce are importanță cu adevărat este distanța la care ne aflăm față de tinerii din Singapore, Japonia sau Estonia.
https://inaco.ro/competitivitatea-educatiei-incotro-conteaza-mai-putin-ca-ne-plasam-sub-bulgaria-si-ungaria-ceea-ce-conteaza-cu-adevarat-este-distanta-la-care-ne-aflam-fata-de-tinerii-din-singapore-japonia-sau-esto/

Și, într-o variantă ușor diferită, preluat în Curierul Național:

https://www.curierulnational.ro/mariana-nicolae-inaco-competitivitatea-educatiei-incotro/