ROMANA, Uncategorized

Campanie pentru “Școala egală, școala legală”!

Pe 11 februarie 2019 a fost lansată campania publică Școala egală, școala legală! La sediul INACO – grup de reflexie din care fac și eu parte.

Campania a fost lansată printr-o conferință de presă țintită asupra luptei cu mentalitatea fondurilor clasei si importanța cadourilor pentru profesori în mentalul public românesc.

Am descoperit cu încântare că este o problemă care frământă sincer o mare parte a societății românești. În mod firesc pentru că educația, școala sunt instituții sau sisteme vitale într-o societate sănătoasă. Oricare dintre noi am fost, suntem sau vom fi conectați la educație direct sau indirect. De aici și sentimentul firesc de implicare în orice discuție legată de educație. Ceea ce spun, cu alte cuvinte, este că toți suntem experți în educație. Mai mult sau mai puțin, dar asta este o altă poveste.

Mă așteptam deci la un oarecare interes asupra campaniei, dar … nu atât de intens. Și de polarizat. Am vrut să spun că INACO a deschis un cuib de viespi, dar formularea corectă este un stup de albine. De ce? Pentru că sunt multe albine în stupul educației, sigur și mulți trântori, dar cei care știți cât de cât ceva despre apicultură, despre faptul că mierea parfumată și sănătoasă nu este produsă simplu și standardizat, ci cu eforturile enorme ale apicultorului, știți și ce important este apicultorul pentru supraviețuirea și creșterea stupului. Cine-o fi apicultorul în metafora educației? …

Pe scurt deci, am fost impresionată de efectele timpurii ale campaniei noastre, de dorința tuturor de a avea un sistem de educație sănătos și moral, dezamăgită de unele reacții instituționale din sistem, m-am așteptat la și s-au și declanșat multe reacții conexe, fără legătură cu fondul problemei, dar strict legate de neprofesionalism, birocrație excesivă, suprareglementare a sistemului, schimbări continue și, adesea, fără sens, frică, lăcomie, merge și așa, de ce ne deranjați, ce urmăriți de fapt, etc. etc.

Și sper ca pe parcursul acestei campanii să se realizeze cel mai important, pentru mine, punct pe care ni l-am propus:

Nu cere, nu lua, nu da BANI în școală! Cere, ia, oferă CUNOAȘTERE și VALORI!

O parte din ecouri:

https://m.stirileprotv.ro/lbin/mobile/index.php?article_id=3810078

https://revistacariere.ro/inovatie/trend/scoala-e-gratis-parintii-platesc-dar-rezultatele-nu-se-vad-unde-e-problema/

https://goodnews.info.ro/inaco-a-lansat-campania-de-transparentizare-a-bugetelor-locale-disponibile-pentru-utilarea-scolilor/

http://eduperformance.ro/category/redactie/

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *