Se apropie din nou începerea școlii. Și vorbim tot mai mult despre educație. Ne frământă, firesc de altfel, atâtea lucruri. Am recitit un articol pe care l-am scris la începutul anului pe site-ul INACO și pe care l-am republicat și pe blog, aici. Este la fel de adevărat acum ca și atunci, dar acum doar spicuiesc din el.
Cel mai trist lucru este că un Raport al Băncii Mondiale subliniază că decalajul dintre atingerea potențialului uman în România este de 60% față de UE (100%) și este asociat direct cu o lipsă de calitate în educație (p. 138). Cu alte cuvinte dacă te-ai născut în România ai cu 40% mai puține șanse să te realizezi în viață față de restul Europei.
Photo by Dragos Gontariu on Unsplash Photo by Markus Spiske on Unsplash Photo by Josh Cris Gayle on Unsplash
Poate n-aș fi citit Raportul BM dacă INACO n-ar fi participat în februarie 2020 la dezbaterea lui. Raportul dedicat României este intitulat “Piețe și oameni”. Ce spune Andreea Paul, președintă INACO și, mai ales, părinte al unei copile extrem de dornică să învețe și să facă lumea mai bună? “Cea mai șocantă concluzie este că un copil născut în România atinge doar 60% din potențialul său de productivitate odată ajuns adult, în mare parte din cauza educației. Simțeam cu toții că sunt multe lucruri care nu merg bine în educație, dar când auzi o astfel de evaluare te trec toți fiorii. Este vorba de copiii noștri, de copiii României! Este vorba de viitorul nostru! Ne tragem singuri frâna de mână.”
Revenid la date, cele din Raportul BM ne arată că 40% dintre elevii români în vârstă de 15 ani nu obțin competențe de alfabetizare minime și doar 15 % din populația de vârstă activă a terminat învățământul terțiar. Cu alte cuvinte, ceea ce spun și angajatorii din România – este foarte greu să găsești capital uman adecvat ofertei de muncă a firmei tale, sau mai simplu nu avem oameni suficient de calificați pentru a munci eficient.
Photo by Adam Winger on Unsplash Photo by Jeswin Thomas on Unsplash Photo by stem.T4L on Unsplash
Ce mai spune Raportul BM? Că educația românească se luptă (da, da cu frâna de mână trasă sau, dacă vreți, legată de mâini și de picioare de reglementări care fiecare separat sunt probabil bune și necesare, dar împreună și fără pregătirea din timp a sistemului, crează haos) să ofere abilitățile necesare economiei și societății (p. 113). Există o deconectare între angajatori, muncitori și ofertanții educaționali ceea ce face ca sistemul de învățare pe parcursul vieții să fie fragmentat și, ca atare, nefolositor. Există o listă lungă de cauze pentru această situație pentru cei interesați. (Capitolul 6 al Raportului).
România a cunoscut o creștere economică impresionantă în ultimele două decenii, veniturile pe cap de locuitor ale țării crescând de la 26 % față de media UE în 2000 la 63 % în 2017. Dar baza acestei creșteri este tensionată din cauza, zice BM, a două componente structurale esențiale și indisolubil legate: piețele și oamenii. BM trage un semnal de alarmă subliniind că dacă România își propune să crească în continuare trebuie să abordeze 1) defectele pieței și 2) barierele care-i împiedică oamenii să-și atingă potențialul propriu, capacitatea de a participa și de a beneficia de creșterea economică a țării (p. 133). Cu alte cuvinte, România tebuie să-și rezolve problemele de competitivitate și de educație.
Și, dacă n-am fost suficient de explicită, reiau. La pagina 138 Raportul BM spune limpede: decalajul dintre atingerea potențialului uman în România este de 60% față de UE (100%) și este asociat direct cu o lipsă de calitate în educație (p. 138).
Lipsa educației competitive poate duce la generarea și acceptarea unor decizii care pun în pericol, pe termen din ce în ce mai scurt, supraviețuirea noastră ca specie. Nu a lumii, lumea va continua să existe și fără noi. Dar a noastră ca specie. Ce să mai vorbim de noi ca țară? Până să ne-ngrijorăm de soarta lumii, poate e mai simplu să ne gândim la noi. La cei care cu ocazia pandemiei ne redescoperim țara și ne dăm seama cât de multe lucruri minunate se ascund în ea și așteaptă să fie (re)descoperite. De oameni bine educați și mândri că s-au născut aici.
Photo by Markus Winkler on Unsplash Photo by Markus Spiske on Unsplash
Photo by Franck V. on Unsplash
Da, sper să ne descurcăm. Dacă nu noi, atunci copiii și cei tineri. Nu de ei sau pentru ei sunt îngrijorată. Ci pentru cei aroganți, care le știu pe toate și sunt în diverse locuri de unde pot trage frâna. În loc să apese accelerația. Ei sunt cei care mai au de învățat. Mult.
Pe 11 februarie 2019 a fost lansată campania publică Școala egală, școala legală! La sediul INACO – grup de reflexie din care fac și eu parte.
Campania a fost lansată printr-o conferință de presă țintită asupra luptei cu mentalitatea fondurilor clasei si importanța cadourilor pentru profesori în mentalul public românesc.
Am descoperit cu încântare că este o problemă care frământă sincer o mare parte a societății românești. În mod firesc pentru că educația, școala sunt instituții sau sisteme vitale într-o societate sănătoasă. Oricare dintre noi am fost, suntem sau vom fi conectați la educație direct sau indirect. De aici și sentimentul firesc de implicare în orice discuție legată de educație. Ceea ce spun, cu alte cuvinte, este că toți suntem experți în educație. Mai mult sau mai puțin, dar asta este o altă poveste.
Mă așteptam deci la un oarecare interes asupra campaniei, dar … nu atât de intens. Și de polarizat. Am vrut să spun că INACO a deschis un cuib de viespi, dar formularea corectă este un stup de albine. De ce? Pentru că sunt multe albine în stupul educației, sigur și mulți trântori, dar cei care știți cât de cât ceva despre apicultură, despre faptul că mierea parfumată și sănătoasă nu este produsă simplu și standardizat, ci cu eforturile enorme ale apicultorului, știți și ce important este apicultorul pentru supraviețuirea și creșterea stupului. Cine-o fi apicultorul în metafora educației? …
Pe scurt deci, am fost impresionată de efectele timpurii ale campaniei noastre, de dorința tuturor de a avea un sistem de educație sănătos și moral, dezamăgită de unele reacții instituționale din sistem, m-am așteptat la și s-au și declanșat multe reacții conexe, fără legătură cu fondul problemei, dar strict legate de neprofesionalism, birocrație excesivă, suprareglementare a sistemului, schimbări continue și, adesea, fără sens, frică, lăcomie, merge și așa, de ce ne deranjați, ce urmăriți de fapt, etc. etc.
Și sper ca pe parcursul acestei campanii să se realizeze cel mai important, pentru mine, punct pe care ni l-am propus:
Nu cere, nu lua, nu da BANI în școală! Cere, ia, oferă CUNOAȘTERE și VALORI!
