Educație, POEZII. PROZĂ, ROMANA, Uncategorized

La cafenea … despre Eminescu

Mi-a apărut în revista Cafeneau literară nr. 104 / octombrie 2022, un răspuns dat la ancheta lansată de Virgil Diaconu, directorul revistei. Îi mulțumesc și aici pentru că a publicat răspunsul meu.

M-am bucurat pentru că răspunsurile date au fost destul de chinuite: scrise pe aeroportul din Istanbul, terminate pe insula Qeshm din Golful Persic de unde le-am și trimis fericită că am reușit să prind o conexiune mai bună la internet.

Așa că împărtășesc și aici unor eventuali rătăciți printre cuvinte textul anchetei și răspunsurile mele.

Educație, LIMBA SI COMUNICARE, ROMANA

15 ianuarie 2021 – noua normalitate

Este din nou 15 ianuarie – zi binecuvântată pentru cultura română. Am scris un mic articolaș despre o parte din semnificațiile zilei pentru noi, despre lucrurile bune care s-au făcut și, desigur, cârcotașă fiind, despre cele multe care trebuie încă făcute.

L-am scris în engleză, desigur, pentru că este noua normalitate, cea mai comodă cale de a ajunge la mulți cititori. Mulți, dar … știm oare dacă sunt realmente interesați? Citesc ca să înțeleagă, sau doar dau click și trec mai departe, indiferenți. Așa cum facem și noi de atâtea ori. Oricum, dacă nu ești pe net, și dacă nu ești în engleză pe net, cică nu exiști. Sigur că, uite așa, renunțăm la o lume întreagă care nu există în condițiile date. Și nu doar în România. În  întreaga lume, aproape 50% din populație nu are acces la internet, și nu neapărat din cauze financiare.

Nu pot să las să treacă ziua de azi fără să scriu despre ziua culturii naționale în limba română, limba culturii naționale. Este o mare dramă faptul că scriem și foarte des vorbim în engleză între noi. Nu sunt ipocrită. Sunt profesoară de engleză și am avut și mai am o carieră frumoasă folosind engleza. DAR, am scris întotdeauna despre importanța folosirii limbii române. În general, cei mai mulți dintre noi nu putem gândi clar decât în limba maternă și doar dacă o vorbim corect. Am pledat pentru folosirea limbii române aici și aici, dar și în alte părți.

Însă o voce mult mai credibilă ca a mea face acest lucru într-un mod mult mai convingător. Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, într-un mesaj de suflet pe pagina sa de Facebook din care redau câteva fragmente:

…Cultura națională, la rândul ei, ne încununează calitatea de români. Ce poate să fie rău în asta? De ce un englez poate să fie englez, un polonez are dreptul să se proclame polonez, un american poate să dorească public ca America să fie iarăși glorioasă, pe când un român nu poate să exprime aceleași lucruri pentru țara și poporul lui? (…)

…În centrul culturii noastre scrise se află limba. Să preamărim limba română așa cum au făcut-o Eminescu, dar și cronicarii moldoveni, Kogălniceanu, Hașdeu, părintele Mateevici, Nichita Stănescu și mulți alții și să nu uităm niciodată mottoul pus de Duiliu Zamfirescu la ciclul Comăneștenilor: „Suntem datori să citim în limba noastră. Popoarele mari nici nu cunosc alte limbi”. Limba noastră este viața noastră ca popor. Nici iubirea de limbă nu mai este de ajuns. Este nevoie și de o veghe asupra limbii, pentru a o feri de poluare. (…)

…Să ne bucurăm – fără ranchiună, fără bravadă și fără resentimente – că suntem pe lumea asta ca români și că participăm la concertul internațional, adică la dialogul dintre națiuni. Datorăm acest dialog identității noastre naționale, pe care au exprimat-o toți marii creatori ai culturii române, în frunte cu „cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc”.

Ioan Aurel pop, președintele academiei române
ROMANA

Cultura națională, cultura generală și bunăstarea noastră spirituală

15 ianuarie marchează în fiecare an, începând din 2009, Ziua Culturii Naționale și coincide cu ziua de naștere a lui Mihai Eminescu. Anul acesta se împlinesc 170 de ani de la nașterea lui Eminescu.

Am avut bucuria să particip la sesiunea festivă organizată de Academia Română „Sincroniile europene ale culturii române“ dedicată Zilei Culturii Naționale. Un eveniment deosebit prin participarea unui public numeros, dar și impresionant prin diversitatea profilelor celor preezenți. Pentru prima dată am văzut la un astfel de eveniment elevi și studenți, ba chiar am prins frânturi de conversații: V-a plăcut? A fost interesant, nu?!  Ce ziceți?

Dacă există tineri în sală este un semn bun. Mai ales că nu au stat lipiți de ecranul telefonului. Au urmărit ce se-ntâmpla în jur. Și au fost și câteva scene insolite: se pare că unii dintre cei prezenți ar fi vrut să se vorbească doar despre Eminescu, Prin urmare un domn cu o eșarfă tricoloră, la câteva scaune distanță de mine, i-a strigat cu toată puterea, oarecum ca pe stadion, “vorbiți despre Eminescu” președintelui Academiei Române, iar când ministra educației a pomenit numele poetului pe un ton oarecum dramatic, așa cum vorbești elevilor ca să-i impresionezi, domnul respectiv a început să aplaude frenetic.

Sesiunea a fost moderată de Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, care a fost o gazdă perfectă prin naturalețe, politețe și rezolvarea firească a unor mici inadvertențe apărute natural în astfel de cazuri, mai ales într-o cultură spontană ca a noastră. S-au citit mesaje de salut și s-au rostit alocuțiuni. Aici se află comunicatul de presă al Academiei române și aici programul evenimentului.

Apoi au luat cuvântul academicienii: Eugen Simion, președintele Secției de filologie și literatură, cu prelegerea „Naționali cu fața spre universalitate“, Nicolae Breban cu „Existența prin cultură“, și Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române, cu prelegerea „Despre o sincronie europeană a vechii culturi românești“. Manifestarea s-a încheiat cu un moment eminescian susținut de actorul Dorel Vișan care a ales să rostească un fragment dramatic din piesa Decebal. A recitat cu o voce puternică, vibrantă emoționând sala.

Un eveniment cu adevărat memorabil.

ROMANA

15 ianuarie 2019

15 ianuarie este începând din 2010 ziua culturii naționale. La Ateneu anul acesta s-a lansat aplicația „Mihai Eminescu, întreaga operă”, un eveniment absolut necesar și foarte mult întârziat. Dar Google România nu s-a deranjat să orneze cu un doodle cultural pagina sa de start.

Am sărbătorit ziua culturii naționale la Institutul Levantului prin aducerea în discuție a lui Panait Istrati, scriitor controversat și aproape necunoscut azi în România generațiilor de tineri până în 30 de ani. Și am fost recunoscătoare tuturor celor celor care au făcut posibil un astfel de eveniment. De ce? Pentru că este convingerea mea intimă că pentru a avea o cultură națională puternică și competitivă este nevoie de toți cei care au contribuit într-un fel sau altul la ea. Și mai este  nevoie de consumatorul de cultură, adică de noi toți care ar trebui să ne bucurăm sau să ne întristăm, să fim de acord sau nu, să dezbatem și să ne-ndreptăm spre pagina sau paginile preferate ale culturii naționale, fie că sunt texte, muzică, pictură sau imagine virtuală, nu doar de 15 ianuarie ci ori de câte ori ne este sufletul ușor sau greu și vrem să ne trăim starea sau stările în limba maternă. Ce poate fi mai frumos decât să trăim și să ne amintim cu Nichita Stănescu că ar trebui să fim poligloți de limbă română.

De ce Panait Istrati? Pentru că este un scriitor fascinant, cu un succes extraordinar la nivel internațional, dar care, paradoxal, este relativ ignorat în țara de origine.

De ce Panait Istrati? Pentru frumusețea poveștilor spuse, delicatețea înțelegerii celuilalt, înțelepciunea de a accepta o diversitate nu doar etnică și culturală, dar și de gen și sexuală avant la lettre, dar interesant de reamintit în lumea de azi atât de sfâșiată de luări de poziții, la noi și aiurea, față de realități existente de-a lungul istoriei umanității, dar pe care uneori alegem să le ignorăm sau chiar să le condamnăm în funcție de momentul în care trăim.

Vreau să închei dându-i întâi cuvântul lui Istrati însuși povestind în Chira Chiralina [1] despre o chestiune adânc cronicizată în mentalul românesc. Nu o numesc, am să spun doar că vorbim despre valori diferite, despre înțelegerea celuilalt și chiar a noastră și despre lipsa de cunoaștere a propriei istorii și dezvoltări sociale asupra cărora Istrati aruncă o lumină inedită:

„ … Trandafir îmi zise: Ai mai văzut tu vreodată român așa de prost ca ăsta? … (…) Trandafir se întoarse peste tânăr, îi dădu una peste mâini și iute ca fulgerul îi trase două palme.

– De ce mă bați? strigă pălmuitul…

– Pentru că ești prost. … Nu pot să sufăr bărbații care plâng, răspunse țiganul rotindu-și ochii de cărbuni aprinși parc-ar fi fost dracul. Acuma, uite cei cinci galbeni ai tăi și cară-te, da’ la noapte să te ții la o bătaie de pușcă de capul satului, pe drumu mare: în zori am să-ți aduc ăi doi cai și am să-ți mai trag două palme … Ca să te-nveți minte altădată să nu te atingi de salba nevestii decât ca să-i mai adaugi alți galbeni.” (p. 40)

Și tot în legătură cu Chira Chiralina, doresc să aduc în discuție o informație legată de femeile kira în istoria Imperiului Otoman. Nu știu dacă Panait Istrati a cunoscut aceste elemente de istorie, este foarte probabil ca ele să fi circulat ca povești și să le fi auzit și el. Cert este că eroina romanului provenea dintr-o mamă kira, adică o doamnă, foarte bogată, care știa multe secrete și avea o filozofie de viață nu foarte comună femeilor din epocă. Redau în continuare câteva fragmente din cartea despre Sultana Kösem [2]:

“Femeile kira erau evreice care puteau să intre și să comunice cu cadânele din harem. Acest nume provine din grecescul „kira” și înseamnă „doamnă”. Ele au fost angajate la harem de către soțiile străine ale sultanilor, începând cu secolul al XIV-lea. În secolul al XV-lea erau cele care aduceau frumusețile vieții din afară: pietre prețioase, produse de cosmetică, mătăsuri deosebite și tot ce putea atrage atenția femeilor. Deoarece nu aveau concurență își vindeau mărfurile la prețuri exorbitante. În această lume închisă, ele nu aduceau doar mărfuri. Veneau și cu știri sau bârfe. Un călător francez din acea vreme, Michele Febvre, scria că femeile kira erau și traducătoare. (…) În secolul al XVI-lea, ele au început să joace un rol important în harem. (…) Femeile kira au devenit foarte bogate datorită drumurilor la palat.” (pp. 46 – 49)

La ce am visat de ziua culturii naționale? La o ediție a Chirei Chiralina ca roman grafic sau, de ce nu, o aplicație cu Istrati repovestit nativilor digitali. Dacă britanicii pot, noi de ce n-am putea?  La ce mai visez de ziua culturii naționale? La o cultură română competitivă, pe care s-o consume cu multă poftă europeni, asiatici, africani și toți cei interesați de un spațiu cultural care poate oferi lumii lecții de înțelegere și colaborare multiculturală și interetnică. În orice caz nu trimiteri la realitățile triste și cenușii care ne umbresc constant existența. La trei zile după anunțul oficial, nu reușesc să găsesc aplicația „Mihai Eminescu, întreaga operă” lansată la Ateneu, premiul naţional de poezie “Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia a fost acordat în 2019 unui poet (Liviu Ioan Stoiciu), după ce i-a fost retras altuia (Constantin Abăluță) care și primise cei aproximativ 8.000 Euro în cont. De ce? Pentru că nu s-a putut prezenta la ceremonie așa cum prevedea regulamentul concursului. Nu, nu este un concurs de frumusețe sau de atletism. Doar de poezie.

Referințe

[1] Panait Istrati, Chira Chiralina, Moș Anghel, BPT, 1969

[2] Özlem Kumrular, Sultana Kösem. Putere, ambiție, intrigă, Ed. RAO, 2018, pp. 46 – 49.

Mugur Popovici, Asociația Prietenii lui Panait Istrati, Emil Constantinescu, președintele ISACCL, Mariana Nicolae, Andreea Grecu-Ciupală, director general ISACCL

 

Mariana Nicolae – Panait Istrati – pentru nativii digitali.

 

Emil Constantinescu – „Înțelegerea Celuilalt”

 

Dana Radler – „Narațiunea istratiană ca stare vizuală în spațiul de factură orientală”

 

Semnarea unui protocol de colaborare între ISACCL și Asociația Lingua Economica.

Camelia Stănescu Ursuleanu și Mugur Popovici, „Asociația prietenii lui Panait Istrati”

Aurel Vainer, președintele Federației Comunităților Evreiești din România, Radu Onofrei, Consiliul consultativ ISACCL