LECTURI, ROMANA

Confluențe … estivale

Poate n-aș fi scris despre cel mai recent articol care mi s-a publicat în revista Litere de la Târgoviște, dacă n-aș fi primit un mesaj emoționant de la o colegă și prietenă care are uzanța atât de rară azi de a oferi feedback asupra ceea ce i se trimite.

Redau mai jos cuvintele ei extrem de generoase, dar și relevante pentru una dintre funcțiile lecturii aceea de a ne ajuta să re/vizităm locuri pe care, altfel, le-am fi păstrat în vreun cotlon de memorie, sau poate chiar le-am fi șters sub presiunea atât de mare a agresivității informaționale la care suntem supuși fiecare dintre noi.

Și, desigur, vă invit să frunzăriți toată revista extrem de generoasă ca subiecte abordate, dar și ca autori publicați. Ca de obicei sunt recunoscătoare că fac parte dintre ei. Articolul meu îl veți găsi în revistă la p. 61 sau la sfârșitul acestei pagini.

Iată și feedbackul despre care vorbeam. Îi mulțumesc și aici minunatei doamne care și-a făcut timp să-mi împărtășească gândurile ei.

“EXCELENT articolul tău!!! Ar trebui ‘diseminat’ cumva ca să ajungă la mai multă lume. Și, în general, scrisul tău ar trebui să fie făcut cunoscut mai multora.

Now, believe it or not, in 1977 când am terminat facultatea am primit cadou de la prietena mea din studenție, cartea “Leben mit Picasso”, care m-a impresionat grozav și pe care am citit-o pe nerăsuflate, iar în 2001 am vizitat la Lucerna muzeul Picasso. Are o fantastică expozție de fotografie realizată de prietenul lui Picasso – nu îmi mai aduc aminte multe detalii, dar țin minte că erau foarte multe imagini de familie, care redau atmosfera și latura mai puțin cunoscută a lui Picasso.

Îmi aduc aminte și de Cella Delavrancea la Academia Română și, bineînțeles, de concertele de pian. Faci legături foarte interesante și ne porți pe valurile confluențelor într-un mod superb, foarte inspirat.”

ARTICOLE, GURA LUMII

Din nou despre Urmuz

O mare bucurie să primesc volumul Simpozionul Internațional Urmuz 149 – 100 la care n-am putut fi prezentă decât cu sufletul. Simpozionul s-a desfășurat între 17 – 19 martie în Curtea de Argeș, orașul în care s-a născut cel care purta numele “civil” de Demetru Dem. Demetrescu-Buzău.

Sigur că vreau să-mi public aici articolul apărut în acest volum sub titlul “Urmuz – un trecut imprevizibil”. De ce ar fi trecutul imprevizibil? Sunt multe explicații, de la metaversuri la cel din articolul meu.

Lectură plăcută!

DIN VIATA, ROMANA

Raftul lui Urmuz

Trec aproape zilnic pe trotuarul cu statuia lui Urmuz din centrul orașului regal. Pe cele două bănci de alături, poziționate strategic pentru a putea să te odihnești puțin dacă, Doamne ferește, ai făcut excese de mișcare, stau adesea diverse persoane. De obicei mai în vârstă că cei tineri obosesc mai greu. Băncile sunt protejate de ploaie și soare puternic de câte o copertină și fiecare are câte două lăcașuri pentru cărți. Un fel de mini-raft pentru lectura unor pagini de și despre Urmuz. Cu rugămintea de a fi citite pe loc sau, dacă sunt luate acasă, să fie returnate. Asta dacă tentația lecturii este atât de copleșitoare și timpul nu permite cititul lângă Urmuz.

Cărțile au fost “împrumutate”.

Este un admirabil îndemn la lectură care merită apreciat. “DE CITI AICI, dar dacă luați o carte acasă, vă rog să o aduceți înapoi. Vă mulțumesc, următorul cititor.”

La o zi sau două de la apariția cărților în această mini-bibliotecă Urmuz, ele și dispar. Semn că sunt mult apreciate de trecători. Și, probabil, se dorește aprofundarea lor ulterioară. Nu-mi dau seama dacă sunt și restituite. Sper sincer că da. Dar, am dubii. De ce? Pentru că iată au început să apară și alți autori, alte titluri. Ceea ce este foarte bine. Ceea ce este mai puțin bine este că ele nu par să fie restituite.

Mă gândeam că ar putea exista niște rafturi/o bibliotecuță în localul La Urmuz/ No comment. Oamenii ar putea bea ceva, citind nu doar pe telefon, dar și pe o carte aflată la îndemână. Poate ar fi mai mulți înăuntru, nu doar la ora mesei, ci și între perioadele aglomerate când poți răsfoi, eventual, presa locală și, mai ales Curtea de la Argeș. Pe hârtie este mai bine, decât pe ecran.

Urmuz, vara 2022.
PUBLICATII, ROMANA

Asteroidul Urmuz

Ce poate fi mai înălțător, la propriu, decât ca numele unor oameni apreciați în cultura românească să se regăsească pe bolta înstelată și să dea numele unor asteroizi, corpuri cerești sau formațiuni de relief de pe aceste corpuri? Adică pasionații de astronomie vor întâlni liste cu nume ca Eminescu, Văcărescu (Elena), Brâncuși și mulți alții pe care-i putem găsi la o căutare sumară pe internet. Iar din acest ianuarie 2023 la această listă se adaugă și numele lui Urmuz.

Pare o chestiune simplă, dar ea ascunde eforturi deosebite pentru că nimic nu se face întâmplător, iar marketingul cultural este o modalitate eficientă de promovare a culturilor naționale. Precum pe pământ așa și-n cer! Fac această subliniere pentru că adesea uităm că lucrurile nu sunt cunoscute de la sine și, mai ales, când este vorba despre tradițiile, valorile și personalitățile noastre culturale, eforturile trebuie adesea îndreptate atât spre publicul român cât și spre cel internațional.

Vestea cea bună despre asteroidul descoperit în 1998, dar care a primit numele Urmuz în ianuarie 2023 a ajuns la mine prin bunăvoința academicianului Gh. Păun, neobositul promotor al culturii argeșene și, mai ales, al lui Urmuz despre care ne atrage atenția că este foarte periculos pentru că provoacă o dependență greu de evitat și de vindecat. Am convingerea că tot domnia sa este și inițiatorul demersurilor finalizate prin menționarea în buletinul Grupului de lucru pentru alocarea de nume corpurilor cerești mici al Uniunii Astronomice Internaționale a textului de mai jos, certificatul de botez al asteroidului 44194.

Așa cum spune domnul academician Păun: Să ne bucurăm! Gaudeamus!

Anul Urmuz a început bine. Reamintesc doar că în 2023 aniversăm 140 de ani de la nașterea lui Urmuz și comemorăm 100 de ani de la moartea sa la fel de stranie ca și scurta lui viață.

GURA LUMII, ROMANA

Dezvelirea lui Urmuz

Iată că pe 11 august 2022, la ora 11 (relativ) a avut loc dezvelirea statuii lui Demetru Dem. Demetrescu-Buzău cunoscut (în general) sub numele de Urmuz.

A fost un moment marcat prin prezența autorităților locale și a reprezentantului de la județ, a presei locale, dar mai ales a iubitorilor de cultură pe care Urmuz i-a adunat, i-a reconectat și, probabil, le-a insuflat gânduri bizare pentru un viitor cultural care se dorește luminos. Și, poate, chiar va fi!

Evident că Urmuz a făcut acest lucru prin acad. Gh. Păun care are darul de a aduna oamenii în jurul ideilor domniei sale și a-i face să se bucure de faptul că, iată, Curtea de Argeș nu este doar un oraș regal, ci mai ales un regat cultural. S-au născut și aici oameni, mai cunoscuți în afara țării, decât în ea (nimic nou sub soare) și, mai ales, s-au născut cei de azi, descendenți comunitari ai înaintașilor care vin de aproape, dar și de departe, să marcheze evenimente și să se bucure de frumusețea sau absurdul locului.

Iată câteva imagini de la dezvelirea statuii lui Urmuz, operă a sculptorului Radu Adrian, care a a fost și creatorul plăcii din bronz pusă pe peretele blocului pe care s-a aflat casa în care s-a născut  enigmaticul personaj. (O bizarerie care sunt convinsă că i-ar fi plăcut lui Urmuz: pe locul nașterii sale se află un magazin alimentar foarte popular și lângă placa de bronz vezi adesea superoferte tentante care, probabil, atrag privirile trecătorilor și le îndreaptă și către informația culturală. Cultura este hrana sufletului, nu-I așa??!!)  

Acad. Gh. Păun primind el însuși o diplomă în aplauzele generale.

Ce mi-a plăcut la evenimentul de ieri a fost recunoașterea puterii “comunității unei idei” (de data asta urmuziene) de a se materializa, nu simplu, nu instantaneu, ci prin vise, cuvinte, muncă multă care, sigur, este considerată pasiune și nu travaliu, și, mai ales printr-o viziune care, zic eu, își propune să redea prestigiul unei lumi atât de agresate de trivialitatea cotidianului.

Mai multe și, probabil, mai serioase detalii găsiți aici.

Urmuz, văzut de Radu Adrian
DIN VIATA, ROMANA, SCRIERE CREATIVA

Tot pe repede înainte

De ce pe repede înainte? Pentru că se petrec atâtea lucruri, într-un ritm atât de accelerat că nu prea mai apuc să le înregistrez. Încerc câteva măcar.

1 iunie – ziua copiilor și ziua mea. 70 de ani! Mult? Puțin? Important este că sunt și sper că n-am trăit degeaba.

Sunt constant impresionată de memoria oamenilor care se gândesc la mine și-mi spun că, poate neștiut, dar natural pentru mine, i-am ajutat. Cum? În primul rând ascultându-i cu răbdare și respect și spunându-le ceea ce cred. Și, sigur, credințele mele se bazează pe lecturi multiple și, mai ales, pe experiențe trăite de mine și cei apropiați mie în multe, multe locuri pe unde am umblat. Studenții mei sunt unii din cei care mă fac să cred că nu trăiesc degeaba. Dar despre asta voi scrie separat. Și, sigur, mai sunt colegi, prieteni, oameni. Vă mulțumesc tuturor pentru că mi-ați dat ocazia să las o urmă pe nisipul vieții voastre.

Absurdul existenței noastre, dacă alegem s-o privim astfel, este, iată, ridicat la rang de artă, cel mai adesea literară, de cei care, născuți pe meleagurile mioritice, s-au mirat sau chiar s-au revoltat de inconsecvența și inconsistența eforturilor noastre de a da un sens vieții. Sigur, motivele sunt multiple, dar nu este locul lor aici. Aici doar vreau să semnalez eforturile din Curtea de Argeș, oraș regal prin opțiunea regalității și, cu timpul, sper și al locuitorilor, de a menține starea de excelență culturală a meleagurilor prin energia captată și dirijată cel mai vizibil și profesionist de cel care a înființat Curtea de la Argeș.

Sunt multe despre care vreau/trebuie să scriu pe larg, nu pe repede înainte. Acum doar menționez că “No comment“, una din primele afaceri particulare locale – cel puțin în memoria mea, a primit supranumele “La Urmuz”. Spre conformitate vedeți pozele nu foarte grozave, dar autentice. Pe locul respectiv a fost casa în care s-a născut “înainte-mergătorul revoltei literare universale…” (Eugen Ionescu apud George Păun). Absurdul pare fi la el acasă: localul cu aer și bucătărie tradiționale are recenzii foarte bune pe trip advisor de la străini. Românii, desigur, sunt nemulțumiți. No comment ca să zic așa.

A fost o zi minunată. Mai ales că mi-a apărut și un articol în numărul pe mai al revistei Litere de la Târgoviște. Mulțumesc redactorului-șef.