Ce poate fi mai semnificativ, pentru mine desigur, decât că am început sărbătorirea Zilei Culturii Naționale în 2024 cu opera rock Meșterul Manole? M-am dus la spectacol la invitația fiicei mele și însoțită de cei doi nepoți adolescenți în general blazați în fața spectacolelor clasice. Eu însămi am avut așteptări minimale, spre deosebire de cealaltă bunică prezentă și ea și plină de entuziasm de rockeriță cu state vechi.
De ce acest minimalism? Sincer, probabil, dintr-un complex de situații care se compun din marketingul nu foarte performant care însoțește spectacolele culturale românești, continua și nu totdeauna utila comparație cu spectacole similare internaționale și, da, de ce nu, uneori propria comoditate, năvala vieții peste liniștea noastră dorită, dar rar avută pentru a gusta cum se cuvine un spectacol. În mintea mea s-au întâlnit, nedorit și neprogramatic, piesa Meșterul Manole a lui Lucian Blaga, a cărei lectură am reluat-o de câtva timp, și opera rock Jesus Christ Superstar, pe muzica lui Andrew Lloyd Webber, pe care am avut șansa deosebită s-o văd live în 1973 la Londra.
Probabil puteți înțelege de ce mă așteptam să văd un spectacol pesimist, cu un public probabil de vârsta mea și o muzică … . De fapt n-am avut nici o așteptare cu privire la muzică și bine am făcut! N-am știut că, de fapt, ieri seară a fost premiera la București a operei și am descoperit o sală plină de oameni de toate vârstele, mulți tineri, entuziaști și plini de energie! Ceea ce, desigur, mi s-a transmis și mie.
A fost un spectacol foarte bun, admirabil pentru a sărbători Ziua Culturii Naționale în 2024 și am fost încântată și recunoscătoare că serendipitatea, l-am găsit în DEXoline, dar aș zice mai degrabă pe limba noastră, hazardul a jucat așa un rol minunat. De altfel, în acest sfârșit de săptămână am sărbătorit cultura noastră și prin turul ghidat al expoziției „Monica Lovinescu. Vocea care ni s-a dat” și, la invitația uneia din minunatele mele prietene care trăiește în SUA, dar nu se poate rupe de țară, am văzut filmul Patru fiice (Four daughters) care s-a bucurat de recunoaștere ca cel mai bun documentar la Cannes în 2023, cel mai bun documentar, Premiile Gotham 2023; cel mai bun film la Red Sea Film Festival, 2023 și a fost nominalizat la secțiunea Cel mai bun documentar la Premiile Filmului European, 2023. Nu-ți poți sărbători propria cultură fără să știi ce se-ntâmplă în restul lumii, mai ales în restul imensei părți a unei lumi care trăiește dincolo de ceea ce ne imaginăm a fi lumea occidentală pe care ne-am luat-o adesea, dar nu totdeauna, ca reper. Nu este un film confortabil, dar nici viața nu este de cele mai multe ori confortabilă în ciuda presiunilor unui anumit tip de cultură/ideologie de a ne induce dorința de a trăi cât mai protejați de întrebări și situații incomode.
Revenind însă la opera rock Meșterul Manole vreau doar să spun aici, cu speranța că nu vă voi descuraja nevoia de descoperiri internautice proprii, că producția ei a avut o istorie lungă și nu totdeauna fericită, dar în cele din urmă plină de noroc. Libretul a fost scris în anii ‘70 de Victor Cârcu. Muzica a fost compusă într-o perioadă lungă, din 2008 până în 2013, cu o întrerupere de doi ani spune Josef Kappl, fostul membru al trupei Phoenix. De altfel alături de Orchestra Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” condusă de Alexandru Ilie, care a ocupat aproape întreaga scenă, o sonoritate aparte a adus Trupa Rock cu Josef Kappl – chitară bas, Nicu Patoi – chitară și Marcel Moldovan – tobe.
A fost un spectacol impresionant, un adevărat tur de forță demn de Ziua Culturii Naționale în 2024. De altfel întreaga atmosferă de la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” a fost, ca de obicei aș zice, vibrantă, interactivă pentru cei care gustă așa ceva, plină de mici surprize și, revigorant pentru mine, cu un personal amabil, politicos și cu zâmbetul pe buze. Adică absolut firesc pentru o seară de duminică petrecută la un spectacol concert.
Mi-aș mai fi dorit și altceva? Probabil că da. Ca de obicei sunt cârcotașă, dar o fac cu dragoste pentru un eveniment minunat. Mi-ar fi plăcut mai multă mișcare pe scenă. Sigur, muzica a ocupat locul central, dar separarea prea vizibilă a planurilor [Manole în prim plan, corul în ultimul plan, Miruna (Ana) într-un prim plan secund] nu cred că a ajutat prea mult receptarea de ansamblu a spectacolului. Sigur că publicul a fost extrem de entuziast. La fel am fost și eu, dar nu pot să nu-mi amintesc, păstrând desigur proporțiile, de Jesus Christ Superstar și enorm de multa mișcare scenică. Știu, știu – costuri, personal etc. etc.
Și mi-am adus aminte că în vara anului trecut mi-a apărut la Editura Biscara cartea electronică Bazar. Unul din eseurile de acolo se intitula “Zidite” și aveți mai jos imaginea care însoțește textul, imagine creată de artista vizuală Ioana-Teodora Duță Schmiedigen. Este plină de optimism și privește spre o lume în care femeile nu mai sunt zidite nici la propriu nici la figurat într-o lume în exclusivitate a bărbaților. De fapt, dacă ne gândim bine toate evenimentele descrise în această postare se referă la această eliberare nu a femeilor, cât a oamenilor. Nu putem trăi într-o lume liberă atâta timp cât suntem încătușați de atâtea prejudecăți de tot felul.
Mâine o să public aici eseul Zidite pentru cei care poate nu au timpul sau abilitățile necesare pentru a-l citi pe pagina de internet a Editurii Biscara.
Și o ultimă remarcă: opera rock Meșterul Manole s-a încheiat cu vocea prezentatorului, aducând voluntar sau poate nu cu Decebal, făcând trimitere la minunea arhitecturală de la Curtea de Argeș.
Trăiască naţia! Sus cu dânsa! apud Curtea de la Argeș îngrijită și ocrotită admirabil de redactorul ei șef.
