Text apărut în 5 iunie 2006 în Revista de marketing şi comunicare în afaceri http://www.markmedia.ro; ISSN 1841- 0065.
Trăim în era societăţii de consum din lumea globalizată a acestui început de mileniu în care Harry Potter se lansează aproape simultan în marile capitale ale lumii, inclusiv la Bucureşti – iar copiii, dar mai ales părinţii, cǎ doar ei achită nota de plată, sunt invitaţi la orele 24 să participe la eveniment. Pentru cei mai tradiţionalişti dintre noi, ora 24 mai reprezintă încă ora la care copiii, chiar şi adolescenţii, ar trebui să doarmă pentru a putea recupera decalajul de cunoştinţe lăsat de greva, justificatǎ, a profesorilor. Dar pentru departamentul de marketing al editurilor care au avut clar-VIZIUNEA de a publica seria de succes a aventurilor vrǎjitorilor de la Hogwarts ora 24 nu reprezintă decât încă o modalitate de a consolida poziţia de lider în vânzările pentru cărţi de tineret a celebrelor deja aventuri.
Că avem lideri de piaţă la cărţi, cosmetice, maşini şi aproape orice produs imaginabil este un lucru aroape obişnuit astăzi. A existat o perioadǎ în care eram obişnuiţi să folosim termenul de lider doar pentru personalităţi ale vieţii politice. Democratizarea vieţii sociale în zonele mai privilegiate ale lumii decât cele ale Europei Centrale şi de Est a dus la democratizarea utilizării conceptului de lider. Termenul a început să se extindǎ şi sǎ se folosească şi în afara zonelor de tradiţie ale utilizǎrii sale – respectiv cel militar şi politic. Charles Handy, în clasica sa lucrare Understanding Organizations, subliniazǎ importanţa conceptului şi democratizarea lui dupǎ cel de al doilea rǎzboi mondial. Inţelegerea naturii activitǎţii şi rolurilor unui lider este un fapt care afecteazǎ nu numai organizaţii individuale, ba chiar structura şi forma sistemului politic, al sistemului educaţional şi al modului de guvernare al unei ţǎri, afirmǎ Handy, subliniind cǎ al doilea rǎzboi mondial a reprezentat un moment esenţial pentru linia de gândire care considerǎ cǎ liderii eficienţi pot proveni din diverse grupuri sociale şi pot avea variate tipare educaţionale la baza formǎrii lor ca profesionişti.
De aici nu este mult pânǎ la „transformarea artei leadership-ului în ştiinţa rezultatelor” care este subtitlul unei alte lucrǎri de succes „Noii lideri” scrisǎ de David Goleman, în colaborare cu Richard Boyatzis şi Annie Mckee şi publicatǎ pentru prima datǎ în 2002 în Marea Britanie. Goleman este autorul cǎrţii de succes „Inteligenţa emoţionalǎ” şi este cel care a aplicat conceptul de inteligenţǎ emoţionalǎ la lumea afacerilor. Cu alte cuvinte conceptul de leadership este cel care ne ajutǎ sǎ creştem productivitatea oricǎrei zone de activitate – pentru cǎ societatea de consum are nevoie de lideri nu doar pentru a produce, dar şi pentru a consuma.
Iatǎ cǎ astăzi discutǎm intrarea pe piaţa lingvistică româneascǎ, scuzatǎ sǎ-mi fie extrapolarea termenului de uzaj spre sfera afacerilor, a termenului de „leadership” care sună foarte bine, este utilizat de toatǎ lumea şi, prin urmare, reprezintǎ ceva foarte dezirabil. Cu toatǎ larga sa utilizare în presă şi pe diferitele canale ale audio-vizualului, literatura română de specialitate foloseşte relativ puţin conceptul – probabil datorită sensibilităţii societăţii româneşti faţă de termenul de lider politic care a fost şi, din pǎcate, continuǎ sǎ fie privit cu neîncredere.
Conceptul de leadership este considerat a fi un set de valori, atitudini şi deprinderi “occidentale”, foarte probabil de sorginte americanǎ care ar trebui importate în societatea româneascǎ pentru a face dovada unei democraţii autentice şi a unei economii de piaţǎ funcţionalǎ. De ce se evitǎ utilizarea termenului românesc de conducere? Scuza cǎ termenul a fost demonetizat de regimul comunist este una slabǎ şi nu explicǎ suficient faptul cǎ se preferǎ un termen de import. Sigur cǎ nu ar fi singurul termen preluat ca atare din englezǎ, lingua franca a omenirii de azi. Management, marketing, team-building, CEO sunt o micǎ parte a jargonului considerat la modǎ (sau dacǎ vreţi trendy) pentru cei care sunt interesaţi de evoluţia organizaţiilor româneşti. Iar limba românǎ nu este singura aflatǎ în situaţia de a „împrumuta”. Abundenţa “anglicismelor” în diverse limbi reprezintă doar o formă de manifestare pe de o parte a internaţionalizării limbii engleze[1] şi pe de altă parte a lipsei de educare consecventă, chiar din primele clase, şi până în învăţământul superior, a celor care învaţă că lucrul atât cu dicţionarul explicativ, cât şi cu cel bilingv, este un atribut esenţial al oricărei activităţi intelectuale.
Când anglicismele apar în exprimarea orală a unor grupuri socio-profesionale care le utilizează ca jargon profesional, ele sunt, probabil, mai puţin deranjante decât atunci când apar în scris sau în mijloacele de comunicare în masă şi îşi gǎsesc explicaţia în nevoia fireascǎ de eficienţǎ şi acurateţǎ a comunicǎrii în lumea supra-aglomeratǎ de astǎzi. Dar este oare absolut necesarǎ din punct de vedere lingvistic împrumutarea unor cuvinte noi din limba englezǎ când existǎ termeni similari în românǎ? N-ar fi de ajuns doar redefinirea lor şi decuparea din realitate a unui nou teritoriu adecvat intenţiei conceptului respectiv? Rǎspunsul nu este simplu şi intenţia autoarei prezentului articol (profesor de comunicare de afaceri în limba englezǎ, cǎreia, deci, nu i se poate imputa un purism exagerat în utilizarea limbii române) este doar de a ridica întrebǎri şi sensibiliza utilizatorii români asupra unui aspect care este discutat de vorbitorii nativi de englezǎ cunoscǎtori ai realitǎţilor româneşti: „voi nu aveţi în limba românǎ un termen similar cu cel de leadership?”.
Discuţiile despre şi asupra conceptului de leadership, şi mai ales a lipsei lui, în societatea româneascǎ se înmulţesc tot mai mult, dar referirile sunt cu precǎdere la sfera politicǎ. Economicul este însǎ domeniul în care termenul de leadership este utilizat cel mai mult în limba englezǎ, iar pe piaţa româneascǎ publicaţiile de afaceri sunt cele care îl dezbat cel mai des. Training-ul (instruirea) oferit în aspecte de leadership vine cel mai adesea din partea companiilor particulare şi a organizaţiilor non-guvernamentale. Dar în urma presiunilor solicitǎrilor pieţei au fost introduse şi în planurile de învǎţǎmânt ale universitǎţilor de stat cursuri de leadership, sau mǎcar capitole individuale conţinând „modele” sau „sfaturi” despre cum sǎ devenim lideri în domeniul nostru de activitate.
O cǎutare sumarǎ pe google.ro ne prezintǎ, dacǎ mai era nevoie, imaginea popularitǎţii termenului în multiple contexte în limba românǎ, dar ne aduce si adrese la care se încearcǎ abordǎri teoretice şi studiul consecvent şi disciplinat, chiar dacǎ incipient, al domeniului de referinţǎ. Situl www.leadership.ro considerǎ cǎ în România termenul de leadership este puţin înţeles în primul rând pentru cǎ nu existǎ exemple relevante din domeniul firmelor româneşti de succes, presa ocupându-se de „scandaluri”, evenimente negative şi nu de momentele pozitive, în care se manifestǎ modele şi abilitǎţi de leadership. De asemenea, se subliniazǎ practicile empirice ale liderilor şi lipsa unei pregǎtiri teoretice adecvate care sǎ dea liderului profesionist siguranţa, încrederea şi sprijinul pe care orice pregǎtire pe un domeniu academic o conferǎ absolvenţilor domeniului respectiv. Ceea ce duce la o permanentǎ confuzie între management şi leadership, la neabordarea discuţiilor despre leadership în organizaţiile româneşti etc. Tot la aceastǎ adresǎ cei interesaţi pot gǎsi analize şi chestionare care îi ajutǎ sǎ-şi identifice şi sǎ-şi evalueze profilul de lider.
Revenind la Harry Potter, lider incontestabil în preferinţele tinerilor de pretutindeni, mǎ întreb dacǎ lansarea unei cǎrţi româneşti (fie ea fantasticǎ sau realistǎ) adresatǎ tinerilor s-ar bucura de aceeaşi popularitate? Probabil cǎ dacǎ ar avea un titlu în englezǎ ar avea mai multe şanse. Dacǎ organizaţiile româneşti care sunt conduse cu pricepere şi dǎruire, dar şi cu fermitate şi responsabilitate de directori, şefi, patroni sau lideri care ştiu cǎ doar în parteneriat cu angajaţii lor pot reuşi pe piaţa concurenţialǎ de azi, au succes, unele dintre ele exportând din ce în ce mai mult spre diverse zone ale lumii, altele crescându-şi cota de piaţǎ româneascǎ şi urcînd în clasamentul preferinţelor consumatorilor, înseamnǎ cǎ practicǎ, poate fǎrǎ sǎ ştie, un stil de leadership performant. Chiar dacǎ ele cred cǎ doar îşi „conduc” afacerile într-un mod performant.
Si dacǎ utilizarea termenului de „leadership” transmite un mesaj pozitiv, de profesionalism şi competenţe adecvate pentru interacţiunea organizaţiilor româneşti pe piaţa internaţionalǎ, atunci sǎ-l folosim cu rezerva, însǎ, cǎ doar utilizarea unui jargon la modǎ nu poate ascunde lipsa suportului realitǎţii din spatele lui şi cǎ orice modǎ este trecǎtoare.
[1] Invazia anglicismelor este un fenomen firesc şi mai ales general, nespecific limbii române. Ea are loc în contextul fenomenului de internaţionalizare a limbii engleze, fenomen apărut – conform Enciclopediei Cambridge a Limbii Engleze, p.106 – datorită unor raţiuni istorice (imperialismul britanic/american), politice (comunicare neutră între diverse grupuri etnice), economice (economia SUA şi USD), practice (limba controlorilor traficului aerian, maritim, limba afacerilor internaţionale şi conferinţelor academice, turismului etc.), intelectuale (o mare parte a informaţiilor ştiinţifice, tehnologice şi academice sunt exprimate în engleză şi peste 80% din toată informaţia stocată pe Internet este în aceeaşi limbă), de divertisment (muzica şi cultura pop, limbajul reclamelor, dar şi al unor activităţi ilegale precum pornografia şi drogurile) şi nu datorită vreunor raţiuni lingvistice ca de exemplu simplitatea structurii gramaticale sau mărimea şi varietatea vocabularului.