Redau mai jos povestea doamnei Elena Colios, inginer chimist, cercetător științific, pe care am aflat-o în diverse etape de la fiica ei, Liana Antonina Ioniță, o destoinică femeie de afaceri.
Drumurile parcurse cu efort duc către mai multe împliniri.
Cum am ajuns cercetător științific? Povestea pare simplă, dar drumul a fost greu și eforturile multiple. Atât cele ale mele cât și ale celor din jurul meu: cei apropiați, familia, dar și ale societății în general pentru că atunci ca și acum totul era în schimbare. M-am născut în 1933 la Galați într-o familie cu șase copii. Am fost mezina familiei și, probabil din cauza asta, cea mai răsfățată.
Tata a fost maistru mecanic iar mama casnică, adică șefa gospodăriei și a noastră, a celor șase copii: patru surori și doi frați. O văd pe mama și acum cu ochii minții cum stătea noaptea târziu, după ce se liniștea toată casa, să citească sub un bec pe care i-l agățase tata deasupra măsuței la care ziua ea cosea, țesea și împletea pentru nevoile celor din casă.
Noi, copiii, am fost îndemnați să învățăm cât mai multă carte și să ne alegem în viață drumul și meseria pe care o dorim, dar care să ne placă și să ne bucure în fiecare zi.
Au fost vremuri grele, cu război, cu multe lipsuri și suferință, cu pierderea unora din cei dragi dar în fiecare clipă am simțit dragostea, grija și protecția pe care mama și tata o aveau pentru noi. Învățătura era și atunci foarte apreciată, iar meseria era brățară de aur.
Surorile mele au urmat cursurile Liceului industrial devenind Croitorese Calificate iar una dintre surori a devenit profesoară de Lucru Manual. Frații mei, de asemenea, au absolvit Liceul industrial, cu specializarea Mecanică.
Iar eu, mezina, eram lumina ochilor tatălui și mândria mamei mele. La fiecare sfârșit de an școlar mamei îi străluceau ochii de bucurie și mândrie pentru că veneam acasă cu coronița de premiantă.
Încă din clasa a X-a a început să mă frământe întrebarea “Ce va urma dupa bacalaureat ?”. Profesoara de Limba Română mă îndemna spre Litere iar cea de Chimie, doamna Sanda Bahruban, voia să aleg Facultatea de Chimie. Universul a lucrat pentru mine și în acea perioadă am văzut un film documentar cu imagini dintr-un laborator de analize chimice. M-a impresionat în mod deosebit și așa mi-am decis viitorul și calea de urmat în viață.
În anul 1950, după pierderile din război, după Naționalizare și toate celelalte evenimente, Statul a decis că are nevoie mai repede de oameni bine pregătiți așa încât a dat un Decret prin care elevii cu medii foarte mari puteau absolvi cursurile clasei a XI-a și a XII-a în același an școlar, pentru a putea participa cât mai mulți la examenul de Bacalaureat.
În acei ani, dacă aveai Diploma de Bacalaureat erai cineva. Diploma îți asigura accesul la un post în administrație sau, cum se spune azi în “Middle Management“.
Moartea mamei, când eu aveam 17 ani, m-a făcut să aleg această oportunitate cu scopul de a ajunge mai repede la Facultate unde puteam să primesc Bursă de studii și, astfel, să scad presiunea financiară asupra familiei.
Așa că în august 1951 am susținut examenul și am obținut Diploma de Bacalaureat (doar 6 fete și 3 băieți din cei 60 de elevi înscriși) iar în toamna aceluiași an m-am înscris la examenul de admitere la Facultatea de Chimie din Institutul Politehnic din București.
Din păcate mama, care și-a dorit foarte mult să merg pe acest drum nu a mai fost lângă mine cu ochii ei străluncind de bucurie.
Imaginati-vă o copilă de 18 ani (pentru că pe atunci, la 18 ani eram copii) venită cu trenul din Galați la București, în Capitală, singură, dar cu dorința de neclintit de a deveni studentă la Chimie și de a-și urma visul.
Am fost o generatie norocoasă pentru că modelarea noastră ca viitori ingineri chimiști a fost făcută de o pleiadă de profesori eminenti, somități în domeniu care au sădit în noi nu doar cunoaștere ci, mai ales, respectul pentru meserie, respectul pentru munca bine făcută, respectul pentru cei din jurul nostru : Costin D. Nenițescu, Petru G. Spacu, Emilian Bratu, Nicolae Raclis, Serban C. Solacolu, Tudor Ionescu, Victor Părăușeanu, Eugen Pincovschi, Natzie Mendelson (conducatorul meu de Proiect de Diplomă pentru absolvirea facultății).
Am fost căministă (căminul studențesc era în celebra clădire “303“ – fostele Grajduri Regale), am fost bursieră toți anii de facultate iar cursurile și laboratoarele au fost universul meu în toti cei cinci ani de studii.
Nu contau greutățtile cotidiene, nici lipsa banilor, nici mâncarea puțină și proastă de la cantină, nici faptul că spectacolele de teatru și de operă le vedeam doar de la actul 2 (pentru că la pauză puteam intra fără bilete). Nu a contat nici faptul că în sesiune, când învățam până noaptea târziu, ni se făcea foame și mâncam pâine cu sare. Nici că în toată perioada facultății am avut o fustă și 2 pulovere și o pereche de pantofi balerini.
Eram tineri, eram nemuritori, aveam planuri, visam cu ochii deschiși la viitorul nostru.
Chiar dacă Revelioanele le făceam “cu o bere și o prajitură la 303 în bătătură”, dansam până dimineața. La reuniunile de dans (cum se numeau pe-atunci) l-am cunoscut pe cel care, după absolvirea facultății a devenit soțul meu, Nicolae Colios student la Facultatea de Mecanică pentru Industria Chimică tot la Institutului Politehnic București.
Cum erau organizate studiile atunci? Primii 2 ani de facultate erau dedicați culturii generale inginerești (fizică, chimie, matematici superioare, etc.) și din anul III ne alegeam Specializarea. Eu am ales Chimia Anorganică. Încă din primii ani de facultate eram recunoscută pentru acuratețea cu care efectuam analizele de laborator, de unde și porecla de “chimista cu mâinile de aur”.
Activitatea propriu-zisă am început-o în 1956 la Intreprinderea de Prospecțiuni și Laboratoare, secția de Pedologie, în laboratorul de analize chimice ale solurilor. Viața personală a mers și ea înainte așa că în 1957 am fost binecuvântată de Dumnezeu cu o fiică.
Au fost vremuri grele. Lumea postbelică se schimba dramatic și, desigur, acest lucru se reflecta în viețile noastre. Europa postbelică s-a divizat în blocuri politice și România a ajuns în sfera de influență a U.R.S.S. ca membră a C.A.E.R. (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc) ce era un răspuns la Planul Marshal american pentru Europa de Vest și membră a Pactului de la Warșovia opusul militar al NATO. Controlul U.R.S.S. asupra României s-a manifestat – printre multe altele – prin desemnarea acesteia ca zonă agricolă din cadrul CAER. Prin urmare, toată activitatea de cercetare și dezvoltare din acea perioadă – deci și a mea – s-a axat pe creșterea suprafețelor agricole și îmbunătățirea solurilor, inclusiv în Delta Dunării.
Și așa, în acea perioadă a fost publicată prima mea lucrare științifică la care am fost coautor: “Solurile Deltei Fluvio Maritime ale Dunării”
În anul 1961 a fost reînființat Institutul Geologic al României iar în anul următor, în 1962, trecând examenului de Cercetător Științific am fost angajată la secția de Chimie a acestuia.
Pentru determinarea compozitiei chimice a rocilor, mineralelor, minereurilor si apelor, în laboratoarele de chimie ale institutului aplicam metode mixte de analize: chimie clasică și metode fizico chimice (colorimetrie, polarografie, spectrometrie, spectrografie în infraroșu sau raze X). Când Institutul Geologic a primit unul dintre primele 3 aparate din România de Spectrometrie în absobție atomică am fost specializati doar 4 chimiști pentru a lucra cu el.
Astfel a inceput călătoria mea în lumea fascinantă a cercetării geochimice.
Studiile de cercetare impuneau participarea a cel putin 3 specialități: chimisti, geologi, geofizicieni. Institutul organiza, în funcție de fonduri, aplicații științifice pe teren în diferite zone ale țării unde geologii prezentau specificul fiecărei zone: sedimentare, tectonice și/sau vulcanice. În aceste aplicații am înțeles legătura dintre fenomenele geologice și analizele chimice dar mai ales am înțeles ce doreau geologii, geofizicienii, fizicienii să afle din rezultatele analizelor efectuate de noi, chimiștii: stabilirea genezei pământului, a tipului de roci, a fenomenelor geologice, a vârstei formațiunilor geologice, a acumulărilor de elemente chimice în diverse roci și minereuri, etc. Cu alte cuvinte echipele de cercetare erau interdisciplinare și era nevoie de multă răbdare și tact pentru a ne asculta unii pe alții și a înțelege nevoile generale ale echipei.
Rezultatul acelor ani de colaborare interdisciplinară l-am concretizat în fundamentarea a 4 metode noi de analize chimice pentru:
1. Microdozarea Polarografică a Seleniului. Seleniul, puțin răspândit în scoarța terestră este parte a elementelor strategice rare la fel ca titanul, vanadiul, cromul, nichelul. Se găsește în unele roci și minerale într-un conținut scăzut, determinarea lui fiind dificilă. Metoda mea Polarografică a lărgit posibilitățile de determinare a acestui element strategic, fiind totodată și mult mai rapidă și mai precisă decât metodele anterioare.
2. Determinarea Aurului din Minereuri prin Spectrofotometrie de absorbție atomică. Metoda permite determinarea cantităților foarte mici de aur astfel încât acesta să poată fi recuperat din minereurile sărace sau deja sărăcite prin uzinarea clasică. Metoda a condus la creșterea productivității recuperărilor de metal prețios și la reducerea timpului de lucru.
3. Dozarea Cuprului, Plumbului, Zincului din Produsele Miniere prin Spectrofotometrie de absorbție atomică.
4. Determinarea Cobaltului și Nichelului din Sulfuri Minerale prin Spectrofotometrie de absorbție atomică.
Spectrofotometria de absorbție atomică permite determinarea cantităților foarte mici de elemente strategice astfel încât acestea să se poată recupera din minereuri. Metoda fundamentată de mine era mult mai rapidă comparativ cu metodele analitice folosite până la acel moment, mult mai simplă și foarte exactă. Aceste metode pentru dozarea Cuprului, Plumbului, Zincului din produse miniere și a Cobaltului și Nichelului din sulfuri minerale au fost aplicate imediat la Întreprinderea Minieră Baia Mare iar odată cu prezentarea lor în publicații de specialitate au devenit de expunere internațională. Am fost foarte mândră că munca mea a condus la astfel de rezultate importante pe plan național și internațional, chiar dacă din motive ce țineau de cutumele vremii, eu nu eram neapărat vizibilă public.
De-a lungul vremii, Academia Română a organizat o serie de schimburi științifice (Knowledge Exchange) cu Institute Geologice din Budapesta, Praga si Bratislava, la care am fost invitată și am participat cu interes.
Pot spune cu recunoștință și fără a greși că drumul meu științific a fost mentorat de Elena Stoica – Doctor în Chimia Solului și de către Chimistul Vasile Iosof, profesioniști de exceptie, cărora în timp le-am devenit colaborator. Este cred important să subliniez că în anii aceia erau puțini doctori în științe în diversele specializări, doctoratul nefiind un ciclu de studii așa cum este în prezent. Cu toate acestea în anul 1972 am sustinut examenul de Doctorat la Facultatea de Geologie din Bucuresti. Titlul Tezei mele era ”STUDIUL GEOCHIMIC SI MINERALOGIC AL FORMATIUNILOR FERUGINOASE DIN MASIVUL PALAZUL MARE, DOBROGEA” iar profesor coordonator mi-a fost academicianul Dan Giușcă. La intervale de timp, am susținut 2 referate științifice în fața comisiilor mixte formate din profesori din specialitățile geochimie și mineralogie. Primul referat l-am susținut după completarea cunoștințelor mele cu studii de geochimie și mineralogie. Al doilea referat consta în prezentarea principiilor de funcționare, metodelor de lucru și interpretarea datelor pentru toate aparatele ce urmau a fi folosite pe tot parcursul studiului. Am pregătit un număr semnificativ de roci din Masivul Palazul Mare, sortate din arhiva geologică a institutului. Am început analizele de laborator, dar, din păcate, cutremurul din 4 martie 1977 a avariat grav clădirea Institutului. Laboratoarele noastre au fost distruse și, o dată cu ele, probele și rezultatele analizelor mele. Poate că găsirea unor noi roci din arhiva institutului și reluarea de la zero a tuturor analizelor nu ar fi fost o problemă, doar că ar fi trebuit să obțin aprobări pentru prelungirea termenului de susținere a tezei. În plus, la scurt timp de la cutremur, a trebuit să ne mutăm laboratoarele în spațiul înghesuit și dificil de folosit în munca de cercetare din cadrul Intreprinderii de Prospecțiuni. Din păcate, în acest timp coordonatorul meu de teză de doctorat, academicianul Dan Giușcă, a murit. Astfel s-a închis cel mai frumos, dar și cel mai dureros capitol din viața mea știintifică.
Întreaga mea activitate de cercetare s-a cristalizat în 19 lucrări științifice publicate în Analele Institutului Geologic, Buletinele de Științe Geologice, Revista Academiei Române, Revista de Chimie, Conferințe și Congrese Naționale și Internationale de Geologie și Chimie.
Iar recunoașterea activității mele a venit și prin acordarea de către Statul Român în anul 1974 a medaliei pentru “Merite Deosebite în Activitatea Profesională”.
Am activat peste 33 ani în profesie. Nu am regretat nici un moment, pentru că meseria am făcut-o cu pasiune și am fost răsplătită cu multe bucurii și satisfacții profesionale.
Vedeți dumneavoastră, este foarte important să subliniez într-o carte ca aceasta că activitatea de cercetare din laboratoarele de chimie era făcută preponderent de femei. Coordonarea cercetării, a institutelor, a activității din teren era făcută însă de bărbați. Cu toate acestea fără munca noastră, fără meticulozitatea și dedicarea cu care efectuam fiecare analiză știind cât sunt de importante rezultatele, nici unul dintre cei care conduceau activitatea noastră nu ar fi putut să prezinte și să publice lucrări reprezentative de specialitate. Rezultatele obținute de noi în laborator și metodele noi pe care le-am descoperit au făcut ca activitatea de cercetare din laboratoarele de chimie ale Institutului de Geologie și Geofizică să fie cunoscută nu numai în România ci și peste tot în lume, iar studenții și cercetătorii Universităților de profil să aibă șansa să învețe și să lucreze cu metode noi, moderne pentru acele timpuri.
Mi-am pus viața în slujba profesiei care mi-a fost și pasiune: cercetarea științifică în domeniul chimiei anorganice așa cum se făcea în acei ani. Aceasta am fost și sunt eu: Elena Colios.
Elena Colios împreună cu academicianul Nicolae Florea (la 92 și respectiv 100 ani ).