Internaționalizarea și globalizarea afacerilor – una dintre mini-secțiunile celei de-a 14-a Conferințe internaționale despre excelența în afaceri – Revoluția afacerilor în era digitală, prezidată de Luminița Nicolescu și de mine. Un eveniment academic excelent care demonstrează că internaționalizarea și globalizarea se adaptează la noile realități mondiale. Participanți deosebiți, discuții provocatoare și conștientizarea faptului că există mai multe întrebări decât răspunsuri. Ceea ce este într-adevăr un semn de maturitate intelectuală.
Iată că online este posibil și în condiții foarte bune. Online este bun din mai multe motive importante. Cu toate acestea, nimic nu se poate compara cu schimburile incitante de idei din timpul dineului conferinței pe care organizatorii ICBE l-au organizat întotdeauna impecabil. Viitorul poate fi încă minunat!
S-a terminat starea de urgență. Ne putem mișca mai lejer în interiorul localităților și, sigur, putem circula, în anumite condiții, și între localități. Să fim alerți însă – pericolul n-a trecut!
Fiecare avem diverse scenarii, care de care mai “personale” despre ce se-ntâmplă în jurul nostru. Și, mai ales, de ce? S-a schimbat lumea? S-au schimbat lucrurile? S-au schimbat oamenii? Depinde ce știri citiți sau ascultați sau ce platforme sociale frecventați.
Rigoberta Menchú Tum, premiul Nobel pentru pace în 1992, spunea că “lumea nu se poate schimba decât dacă vrem să ne schimbăm noi înșine”. Ecou oarecum a unei idei a lui Gandhi care sublinia, poate cu alte cuvinte: “Fii schimbarea pe care o vrei în lume!”
Prin urmare, ne-am schimbat? Am devenit mai atenți, mai răbdători, mai înțelegători, mai dispuși să cedăm din dreptatea noastră, mai puțin cârcotași, mai … buni? Nu doar față de “ai noștri”, cei apropiați, dar și față de străini și, mai ales, față de Pământ, de natură, de univers?
Pentru că sunt o optimistă incorigibilă, cred că puțin, puțin ne-am schimbat. Sau măcar știm că ar trebui s-o facem! E un pas … mic. Dar orice lucru începe cu un gând. Fugar! Dar … dacă-l prindem … începem să ne schimbăm.
Poezia de mai jos este o traducere a unui text impresionant prin el însuși, prin povestea autoarei lui, Rebecca Elson, și prin rezonanța sa cu ceea ce mulți simțim mai mult ca oricând azi în condițiile stranii ale izolării sociale.
Poezia face parte din volumul publicat postum Responsabilitate față de venerație (A Responsibility to Awe). Rebecca Elson a fost astrofiziciană și poetă canadiană (1960-1999) și a murit de cancer. A lăsat o operă poetică remarcabilă și peste 50 de lucrări științifice referitoare la clustere globulare, evoluția chimică a universului și formarea galaxiilor. Volumul Responsabilitate față de venerație apărut în 2001 a fost inclus de The Economist pe lista Cărților anului 2001.
Dincolo de conotațiile religioase sau mondene ale zilei, Sfântul Gheorghe sau St George, onomastică sau zi de pioasă rugăciune, ziua de 23 aprilie este și o zi cu foarte multe note culturale. Este ziua mondială a cărții și drepturilor de autor. Stabilită de UNESCO în 1995 pentru a ne aminti tuturor, dar mai ales celor tineri, că omenirea a ajuns unde este datorită cuvântului scris. Prin extensie, dar nu și prin suprapunere simplă, datorită cărților. 23 aprilie este o zi de mare valoare simbolică pentru literaturile lumii. Este ziua în care au murit Cervantes, Shakespeare și Inca Garcilaso de la Vega. Și, prin consens general, este și ziua de naștere a bardului de la Stratford. Și tot pe 23 aprilie s-au născut sau au murit autori minunați care ne-au îmbogățit viața, mintea și sufletul. Maurice Druon, Haldor K.Laxness, Vladimir Nabokov, Josep Pla and Manuel Mejía Vallejo.
Capitala mondială a cărții va fi anul acesta Kuala Lumpur, Malaezia. Capitala este selectată de industria cărții în fiecare an. Kuala Lumpur a fost ales pentru eforturile pe care le face pentru o educație inclusivă, dezvoltarea unei societăți bazate pe cunoaștere și accesibilitatea lecturii pentru toate sectoarele populației orașului.
Sloganul capitalei mondiale a cărții în 2020 – “Un oraș care citește, este un oraș căruia îi pasă!”
Pentru mine aprilie a fost întotdeauna o lună minunată. Zilele de naștere ale părinților, mama pe 8 aprilie, tata pe 16 aprilie, dar era și Florian, prin urmare onomastica lui era cunoscută de toată lumea, m-am căsătorit pe 24 aprilie, fiica mea s-a născut pe 20 aprilie, noră-mea are ziua de naștere pe 25. O lună minunată. Nu mai vorbesc de sărbătoarea dublă a Paștelui – mama era evanghelică, iar tata ortodox. Noi copiii am fost botezați în credința ortodoxă, deși tata în anii 50 ai secolului trecut n-avea nici o pretenție, lăsând alegerile de tipul ăsta pe seama mamei.
Dacă ar fi trăit, mama ar fi avut anul ăsta 101 ani, iar tata 97. Pentru că 2020 este anul în care ni s-a dat răgazul să stăm acasă și să ne gândim la rosturile vieții noastre, a vieții în general, mi-am adus aminte mai mult decât oricând de ei și de felul cum spunea mama că erau “nebuni de aprilie”. Și chiar au fost! nebuni în sensul bun al cuvântului, adică neastâmpărați, zvăpăiați, vioi. Dar fără oameni ca ei lumea n-ar fi fost niciodată mai bună sau n-ar fi făcut un pas înainte.
dav_soft
Kati și Florian la cununia civilă, 1952, Florian probabil prin 1946, și, prin 1955, la Cecălaca.
Lumea se schimbă, merge înainte sau nu, dar amintirea celor care ne-au adus aici este pentru mine o bucurie și o mângâiere extraordinară. De asta mă gândesc la ei și vreau să le păstrez amintirea vie. Atât cât se poate.
Este o poveste lungă, dar care merită citită. Puteți s-o și ascultați, din păcate doar în engleză. Ascultați-o în timp ce vă plimbați în jurul camerei, sau faceți orice altceva decât uitatul la vreun fel de ecran. Poveștile despre epidemii sunt povești despre neputința limbii și despre oamenii transformați în brute. Fiecare poveste despre o epidemie este o poveste a analfabetismului, a neputinței limbajului, a omului transformat în animal. O epidemie este ca o lobotomie, spune Jill Lepore, autoarea acestui articol care este doar un fragment dintr-o viitoare carte. Prin lobotomie se înlătură sferele superioare, cele mai înalte capabilități ale omului și se lasă doar animalul.
Fiecare roman despre ciumă este o parabolă a condiției umane. Albert Camus a definit romanul ca locul în care oamenii sunt abandonați altor oameni. Lepore spune că în romanele despre ciumă toate ființele umane abandonează toate celelalte ființe umane. Ea citează câteva cuvinte înțelepte din Camus, în special gândurile doctorului Rieux de la sfârșitul cărții: “Știa ceea ce mulțimile acelea fericite nu știau, dar ar fi putut să învețe din cărți: că bacilul ciumii nu moare niciodată sau nu dispare complet . . . și că este posibil să vină și ziua în care, pentru pedepsirea și învățătura oamenilor, își va ridica din nou șobolanii și-i va trimite să moară într-un oraș fericit.”
Concluzia este că oamenii vor redeveni, întotdeauna, șobolani. Dacă vi se pare sumbru, mai gândiți-vă. Am selectat doar fragmentele pe care le-am vrut, așa că poate am greșit. Plus, întotdeauna există speranța aflată în înțelepciunea cărților. Și chiar schimbăm lumea în timp ce ne străduim să supraviețuim.
Și da, Rieux “știa că povestea
pe care trebuia s-o scrie nu putea fi una a unei victorii definitive. Ea putea
fi doar cronica a ceea ce a trebuit să se facă, și ceea ce cu siguranță va
trebui făcut din nou, în lupta fără sfârșit împotriva terorii și atacurilor ei neobosite,
în ciuda suferințelor personale ale tuturor celor care, neputând fi sfinți, dar
refuzând să se plece în fața molimelor, se străduiesc să fie medici.”
Citiți sau ascultați – nici un moment nu este mai bun decât cel de acum! Și puteți fi atât de curajoși încât … să citiți și “Ciuma” de Albert Camus.
Unul din citatele mele preferate este “No man is an island’ / Nimeni nu este o insulă. Aparține poetului metafizic englez John Donne (1572-1631) și are următoarea referință: Devotions Upon Emergent Occasions and Seuerall Steps in my Sicknes – Meditation XVII, 1624.
Am făcut poeții metafizici prin 1970 -71 la facultate. Nu aveam cărți, de online ce să mai zic!!! Aașa că citeam de pe unde apucam, de la biblioteca facultății, nu prea îmbietoare din diverse motive, sau din antologii publicate de Moscova sau pur și simplu ne dădeau seminariștii să le copiem după ce aveau și ei la îndemână.
În 1973 am fost în Anglia cu un program al Consiliului Britanic. La Universitatea Warwick, abia înființată în 1965, dar pe atunci habar n-aveam de asta, Am asistat la un curs din care nu țin minte nimic, decât că se-ntâmpla într-un amfiteatru super modern, cu vreo 50 – 60 de locuri. In sală erau vreo 20 de studenți britanici și noi, vreo 15 români. O studentă avea o pălărie superbă, boruri largi, flori colorate, îmbăcată lejer, haine lungi, hippy, era epoca flower-power. Nu prea dădeau atenție lectorului. Nici noi! Dar la seminarul la care am participat s-a discutat – exact despre Donne. Și fiecare participant, adică și noi, românii, am primit foile de seminar pe care aveam poeziile alese spre discuție. Atunci probabil am văzut prima oară Meditation XVII. Acum putem s-o citim sau s-o ascultăm. Și tot atunci am văzut prima oară cum studenții își exprimau opiniile, ideile, fără nici o grijă față de ce vor spune ceilalți. Sigur că n-am uitat niciodată.
Nu l-am uitat nici pe Donne, și nici respectul pe care
trebuie să-l avem unii față de ceilalți când discutăm.
Îmi place enorm blogul Mariei Popova „Brain Pickings”. Un posibil echivalent în română ar fi “Explorări intelectuale”. Oricât aș fi de grăbită, îmi fac timp să mă uit rapid prin scrisoare ei de informare cu anticiparea curioasă a legăturilor fascinante pe care le oferă cititorilor. Pentru Maria creația ei este o continuă trudă făcută cu dragoste, pentru mine o descoperire sau redescoperire uluitoare și fabuloasă.
Ca în acest anunț
al unei “celebrări caritabile a
științei și naturii prin poezie”. Cum face anunțul? Surprinzător:
<“Universul în Versuri” merge spre
Vest! (18 aprilie, California)
Universitatea California din Santa
Cruz
Amfiteatrul Quarry
1156 High St, Santa Cruz, CA
95064
Ușile se deschid la: 6:00PM
Spectacolul între: 19.30– aprox. 22.00
Indiferent de ploaie, soare,
panică amplificată de presă saubun-simţ și cumpătare. Purtați
haine călduroase pentru vreme de primăvară în aer liber, spălați-vă pe mâini cu
săpun, apă caldă și gândire critică.>
Pentru cei care provin dintr-o cultură fără prea mare apreciere a timpului, decât evident cel propriu, specificarea unei ore de deschidere a ușilor și apoi a orei de începere efectivă a spectacolului ca și a duratei lui aproximative subliniază diferențe sociale profunde între noi. Dar partea cea mai savuroasă este la sfârșit: o promisiune fermă, clară că acesta este un eveniment serios care necesită nu doar o iubire pasionată pentru știință și poezie, dar și un evident simț al umorului și o gândire critică profundă. Într-adevăr încântător.
Ieri am scris despre un articol de mult bun simț apărut în revista americană “The Atlantic” și scris de Jeremy Brown, autorul cărții “The 100-Year Hunt to Cure the Deadliest Disease in History” (100 de ani de vânătoare a bolii cu cel mai mare grad de mortalitate din istorie). Jeremy Brown este medic specializat în medicina de urgență. În plus este director al Biroului de cercetare în domeniul îngrijirii de urgență al Institutelor Naționale de Sănătate din SUA. Cu alte cuvinte o persoană nu doar informată, dar și expert în domeniul său de competență – medicina de urgență.
Ce spunea Jeremy Brown, spun și alți experți. De data asta citez din Andy Yap, INSEAD, specialist în Comportament organizațional, și Charlene Chen, specialistă în marketing la Nanyang Business School din Singapore, în articolul de aici.
Referindu-se la isteria cumpărăturilor și modul de reacție al firmelor, autorii subliniază și ei un comportament inutil, dar care poate oferi iluzia unui efort de protecție și sentimentul unui echilibru. “Cu zeci de milioane de oameni în carantină în China și COVID-19 răspândindu-se rapid este puțin probabil că achiziționarea de soluții dezinfectante pentru mâini, de supă instant de tăieței sau chiar de măști de protecție va asigura oamenilor o protecție integrală. Și totuși, simpla lor cumpărare poate ajuta la stabilirea calmului și senzației că încă mai au control asupra propriei vieți.”
Iar hotnews publică un articol foarte bun și echilibrat, după părerea mea, aici. Dar deliciul stă în comentarii – de la miștocăreală la dramă autentică. Românismul dus la perfecțiune – ne pricepem la orice și ne și spunem opinia cu mare aplomb. Ca mine, aici!
Un articol de bun simț scris de un medic specializat în medicina de urgență. În plus este director al Biroului de cercetare în domeniul îngrijirii de urgență al Institutelor Naționale de Sănătate din SUA.
Ce spune? Lucruri interesante, dar în special că virusul COVID-19 nu are efecte drastice asupra copiilor. Încă nu se cunosc cauzele, dar e de bine. Victimele sunt, în special, vârstnicii cu un sistem imun compromis sau/și cu boli de inimă sau plămâni. Că medicina a făcut progrese imense față de pandemia din 1918 în special în reacțiile față de situațiile create, dar că un lucru a rămas neschimbat frica imensă a populației față de amenințare.
Photo by Micheile Henderson on Unsplash
Autorul citează reacția comisarului pentru sănătate din Chicago în decembrie 1918 la o întrunire a circa 1.000 de oficiali din medicina publică a timpului pentru a discuta măsurile necesare. „Este datoria noastră să ferim oamenii de frică. Îngrijorarea ucide mai multe persoane decât epidemia. Din partea mea, lăsați-i să poarte un picior de iepure pe un lanț de aur dacă vor și dacă îi va ajuta să scape de fiziologia fricii.”
Și articolul se încheie cu concluzia liniștitoare că “masca de față ar fi oferit probabil la fel de multă protecție ca piciorul de iepure. Dar le-a permis oamenilor să simtă că fac ceva pro-activ, ceea ce are o mare valoare psihologică și acest lucru a fost înțeles chiar și cu un secol în urmă.” Azi, după 100 de ani, știm mai bine și mai multe. Dar lucrurile simple, care sunt gratis și nu încorporează prea multă tehnologie, sunt cele mai eficiente: spălarea mâinilor, acoperirea gurii când tușim și statul acasă când suntem bolnavi. Reducem și șansele răspândirii infecției, dar mai ales teama care este, probabil, mai puternică decât COVID-19.
Photo by Lucrezia Carnelos on Unsplash
Photo by Free To Use Sounds on Unsplash
Photo by Hello I’m Nik 🍌 on Unsplash
PS – În ziarul din fotografia de Micheile Henderson de mai sus titlul este în olandeză: “hoe ga je als belegger om met gevolgen coronavirus?” Iar prietena mea Google îmi spune că înseamnă “cum te ocupi de investitor cu consecințele coronavirusului?”.
