LIMBA SI COMUNICARE, ROMANA

Conversații culinare

Vorbim mult și ascultăm puțin sau deloc pentru că ni se spune constant cât de important este să te faci auzit, să-ți exprimi opiniile și să-ți vinzi ideile, dar mai ales cât este de important să comunicăm lucrurile esențiale din viața noastră fără de știrea cărora universul n-ar putea să existe. Pentru că noi suntem cel mai important lucru în acest univers, toată lumea există pentru a ne simți noi mai bine, mai importanți, mai semnificativi, mai puternici, mai iubiți, mai atractivi, mai eficienți, mai atrăgători, în funcție de starea noastră socială și profesională și, mai ales, în funcție de mărimea și sofisticarea vocabularului activ pe care-l avem. Nu ne interesează decât propriul punct de vedere, nimic altceva nu pare să existe. Presiunile din presă, reclame, de pe internet, cele din educație (o spun cu mare regret) toate ne presează să vorbim, să spunem, să comunicăm. Și iată că am ajuns să facem acest lucru cu mare plăcere, chiar cu voluptate, deși sigur există și cei care cred că o fac dintr-o anume datorie de, evident, un tip mai înalt. Vorbitul, spusul, șueta, conversația, discuția (de fapt monologuri paralele) au devenit, dacă-mi permiteți, ca fast food-ul.Voi reveni asupra comparației.

LIMBA SI COMUNICARE, ROMANA

Conversații politicoase

Sunt românii politicoși? O întrebare nu foarte bine construită din punct de vedere conceptual, dar deosebit de eficientă dacă îmi propun să fac un grup de studenți să vorbească liber în condițiile în care nu vor neapărat să facă acest lucru. Există de obicei o primă reacție imediată, de tip persoană ofensată, în care mi se spune, evident pe un ton arțăgos, da, noi românii suntem politicoși, vă luați după străinii care cred c-au ajuns în junglă când vin în România și nu sunt toate lucrurile ca la ei, ce dumneavoastră nu sunteți politicoasă, adică ce vreți să spuneți, cum adică n-am fi politicoși, ce nu salutăm, nu spunem mulțumesc?  Și toate aceste reacții simultan, într-o zumzăială mai degrabă de viespi înfuriate decât de albinuțe harnice dornice să adune mierea câtor mai multor idei pentru a le dezbate, zumzăială pe care n-o poate înțelege ușor decât tot urechea unui român obișnuit să fie atent la 10 lucruri sau oameni simultan și probabil, să observe că dintr-un grup de 15 -20 persoane cărora li s-a pus această întrebare, aproximativ jumătate tac sau indică într-un mod non-verbal că ar dori să spună ceva, probabil diferit de opinia majorității. În funcție de situație și, mai ales, de componența grupului pot întrerupe zumzăiala fie întrebând în continuare fără să ridic vocea “este toată lumea de acord?” fie folosind vocea de la catedră care adesea trebuie să acopere zgomotul produs de libertatea de exprimare a studenților de azi, “vreau să vorbim pe rând și să ne ascultăm unii pe alții”.

LIMBA SI COMUNICARE, ROMANA

Dependența digitală

De ce în română despre un astfel de subiect? Pentru că am început să uităm că limba maternă crește și se dezvoltă doar dacă o folosim pentru a vorbi despre lucruri noi, nevorbite înainte. Pentru că nu existau. Dependența digitală a apărut, evident, după apariția digitalului. Care este explicat în https://dexonline.ro/definitie/digital ca printre altele în cibernetică: 1. Care este sau poate fi reprezentat prin cifre ori prin numere; 2. Binar, care nu admite decât două stări.

Pe când un dicționar online (alt cuvânt intraductibil în română, deși francezii zic fără jenă en ligne) anglo-saxon https://www.thefreedictionary.com/digitalzice, tot printre altele, următoarele:  2. Expressed in discrete numerical form, especially for use by a computer or other electronic device: digital information. (…) 6.Characterized by widespread use of computers: living in the digital age.

De ce această incursiune în înțelegerea unui termen? Pentru că dacă dăm pe Google dependenta digitala  găsim aproximativ 164.000 rezultate în 0,37 secunde. Dacă dăm, însă, digital dependence ghici câte rezultate găsim? Aproximativ 7.730.000 rezultate în 0,21 secunde probabil pentru că-i este mai ușor doamnei Google să caute în engleză și, pentru că iar evident, paginile în engleză sunt extrem de numeroase. Dar, pe de altă parte, da, diferența esta dată și de interesul față de același concept.

Și, acum devine oarecum interesant, dacă dăm digital addiction, descoperim aproximativ 10.600.000 rezultate în 0,48 secunde. Cu tematici care propun diferențe întredigital dependence și digital addiction. Ceea ce m-a făcut, evident, să caut adicție digitală și să descopăr că, adicție, apare în dexonline, desi foarte sumar, și discuțiile despre această tematică apar în spațiul virtual românesc destul de puțin: aproximativ 7.470 rezultate.

Prin urmare este loc de vorbit și stat la taclale, tăifăsuit, discutat, făcută o șuetă, și alți termeni din aceeași arie semantică, pe subiectul acestui text.

Dar de unde acest interes? Când mi-am pornit calculatorul azi dimineață, Mozzila m-a îndreptat către un post de pe blogul lor în care Manoush Zomorodivorbește despre nevoia de a ne plictisi.  În principiu și foarte pe scurt Manoush spune că este foarte important să ne plictisim pentru că în acele momente creierul intră într-o stare în care formează conexiuni neuronale noi prin care conectează ideile pe care le avem stocate în diverse zone și, astfel, rezolvă problemele pe care le avem. Ceea ce știam de la procesele gândirii creative. Etapa cea mai importantă și, în general, cea mai puțin practicată este incubația, adică etapa în care nu ne mai gândim conștient la problema pe care trebuie s-o rezolvăm.

Dar este tot mai dificil să ne plictisim atunci când avem la un click distanță atâta informație! Ne ținem ocupați de teama de a nu ne scăpa ceva important, o informație esențială care ne-ar putea schimba existența. Și, da ne-o schimbă, dar nu în sensul în care ne-am dori! Cum avem puțin timp liber, cum scoatem telefonul și ne “ocupăm” creierul, privându-l de posibilitatea de a se plictisi și, astfel, de a deveni creativ.

POEZII. PROZĂ, ROMANA

Ars Moriendi (1)


Ne mor câinii iubiți.

Rând pe rând.
Ne doare sufletul
Dar, ca și ei,
Nu putem vorbi.
Despre moarte.
 
Am vrea să trăim veșnic.
Suntem ocupați constant.
Luăm vitamine, energizante,
Stimulente, rejuvenante
Și alte calmante să ne
Treacă frica de moarte.
 
Dar ne facem mai mici
Ne-ndepărtăm unii de alții
Și mai ales de noi.
Devenim tot mai șterși
Și mai transparenți până
Rămânem singuri și …
Dispărem definitiv.
Oare unde? Nu ne mai găsește nimeni
de mult. Nu că ne-ar căuta.
Nu e timp. Sunt ocupați și ei.
Și nu știu că sunt la rând.
POEZII. PROZĂ, ROMANA

Tentații (2)

Libertatea noastră

De care suntem atât de mândrii
Și pe care o afișăm constant prin
Așa vreau E U.
E U aleg.
E U sunt α și Ω.
Universul începe cu mine
E U sunt mileniul.
EU, eu, Eu, eU?
 
Masificare
Comodificare
Personalizare
 
Ispită –
Tentație sau cunoaștere
Vedem
D A R
Suntem orbi.
 
Sfârșitul există
Chiar dacă
Nu vreau E U.
POEZII. PROZĂ, ROMANA

Matrice

E U sunt α și Ω?

 
Alpha – începutul oricărui sfârșit.
Ouroboros.
 
O mega existență.
Cum să ne împăcăm
Cu noi? și cu universul?
Când toți
Ne spun
Ne vând
Ne șoptesc
Ne ademenesc
Ne tentează
Ne doresc
Ne cântă
Ne-ncântă
Ne descântă
Ne ispitesc
Ne vrăjesc
Ne farmecă
Ne oferă
Ne forțează
Ne obligă
Ne dau
Pastila de
Tinerețe
Fără bătrânețe
Și viață
Fără sens
Și semnificație.
 
Și noi
O înghițim și
Ne reinventăm
Fără să învățăm
Fără să ne-amintim.
 
E U sunt α și Ω!
POEZII. PROZĂ, ROMANA

Casa

îmi desfac casa.

ca pe o jachetă veche.
trag de un fir și începe
să se destrame.
uite cum s-a dus tata,
s-au dus copiii la casele lor,
a plecat mama,
ai plecat tu, iubitule,
să-mi dai mai mult spațiu,
să te uiți la mine cum mă agit
cum nu am stare vreodată.
a plecat james să-mi dea o lecție de răbdare.
se pregătește și teddy, încet, încet.
e tot mai puțin prezent
în casa noastră.
 
casa noastră
nu mai există.
doar amintirea ei.
 
ce să fac cu lâna
din jachetă?
POEZII. PROZĂ, ROMANA

Altceva

Unde-aí mai fost ?

Ce-ai mai văzut?
Ce-ai mai făcut?
 
Mumbai, Dubai, Kitai,
Lume, lume…
Colcăială de lume,
Am văzut trecutul
Am văzut prezentul
Și …
am plâns.
De dor și de rușine.
 
Mda, …
Dramă.
și unde te mai duci?
 
În mine.
 
Africa de Sud?
Din nou Australia?
 
Nu.
 
În M I N E.
 
Cât mai adânc.
Să-nțeleg …
de unde?
dorul ăsta de
… altceva.
 
august 2015
POEZII. PROZĂ, ROMANA

Lucruri

Globul meu preferat.

Galben cu floricele albe și roșii,
probabil pictat de mână
ciobit și lipit stângaci.
probabil banal, plictisitor, chiar urât
pentru gusturile de azi.
 
Nu sclipește
nu vorbește
nu cântă
nu sare
nu se mișcă
Nu parfum
Nu lumânare
Nu face nimic
doar atârnă
într-un brad
ecologic.
 
Atrage razele soarelui
ale lămpilor din sufragerie
și le reîntoarce,
nu în zeci de mii de scântei,
ci într-o strălucire difuză
care trezește  amintiri.
 
splendoarea și misterul Crăciunului,
primul meu brad de Crăciun
întrezărit ca prin ceață
în cămăruța care mi-a fost primul acasă.
 
Amintiri?
Construcții?
 
cum a luat foc și
a ars primul meu brad de Crăciun.
o lumânare adevărată,
nu leduri.
mirosul cenușiu de biserică.
sentimentul miracolului,
al siguranței și
al fericirii pure
când așteptam să se întâmple Crăciunul.
 
micul soare îmi scânteiază în palmă,
trezind o viață de Crăciunuri:
bomboane foșnind în învelișuri de argint sau de aur,
mireasma portocalelor, ce lux!
cozonacul făcut în casă,
cu multă nucă,
șoaptele părinților și
ale vecinilor pregătind
venirea lui Moș Crăciun,
râsete, mere, nuci, daruri, primul meu Moș Crăciun,
Hanuka-fără-să-știu,
sunetul depărtat al colindătorilor pe străzi,
Orășelul Copiilor,
nasuri,
năsuce și picioare înghețate,
arome de vin sau țuică fierte,
poezii în schimbul darurilor,
un pitic-așa-de-mic-făcea-baie-ntr-un-ibric,
 
Moș Gerilă,
durerea descoperirii,
negarea mitologiei,
 
scânteierea vinului roșu,
fumul de țigară,
cârnați și sarmale, răcituri,
ciocolată,
povești,
dorințele copiilor mei,
parfumuri franțuzești,
blănuri fine,
mai multe povești,
dureri și bucurii,
… povești.