ROMANA

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, ROMANA

Învățători, antrenori și mentori (I)

Posted on

Sigur că în limbajul corporatist de azi, în romgleza noastră cea de toate zilele, am vorbi nu despre învățători, antrenori și mentori ci despre traineri, coaches și mentors. Prefer versiunea mea din mai multe motive, dar în primul rând pentru că dacă nu putem vorbi în limba noastră despre ceea ce ne interesează înseamnă că nu prea ne interesează sau interesul nostru este doar superficial, de moment. Trendy adică. „La modă” în grai local.

Am mai scris aici despre nevoia de antrenor. Este reală și m-am confruntat eu însămi în viața mea profesională cu formalismul monden al formărilor din organizațiile românești. De toate tipurile. Nu este neapărat vina instructorilor sau a formatorilor. Și nu se-ntâmplă numai la noi să avem sesiuni de pregătire sau ateliere de lucru formale, pur ritualiste, fără interacțiune semnificativă. Le știți nu? Vine un trainer, pe bani evident, pro bono mai puțin, vorbește despre un subiect dat de HR ca fiind necesar, lumea politicoasă pare să asculte, unii chiar dau din cap și par să-și noteze diverse aspecte, asta până te uiți mai atent și vezi că sunt pe WhatsApp sau similare rezolvând probleme profesionale și/sau personale arzătoare.

Am o oarecare experiență în domeniu, atât în universitate, cât și pe piața liberă și nu vorbesc după ureche.

Folosesc cuvântul învățător în sensul de persoană care transmite sistematic cunoștințe (vezi cursurile de formare inițială sau nivelul de licență într-o universitate), dar și de persoană care sfătuiește (master sau dezvoltare personală). Cu alte cuvinte învățătorul ne învață sistematic și disciplinat elementele de bază ale unui domeniu, inclusiv vocabularul de specialitate fără care nu ne putem înțelege între noi sau cu cei din afara organizației.

Antrenor este un concept mai nou în terminologia românească de management și chiar DEX-ul are doar sensurile din sport și mecanică. Cel mai potrivit sens, după părerea mea, este „persoană calificată care se ocupă cu pregătirea, instruirea și educarea sportivilor, în vederea obținerii unor performanțe înalte”. Dacă înlocuim „sportivilor” cu „oamenilor” avem semnificația managerială a termenului coach.

Mentorul este conducător spiritual, povățuitor, îndrumător, călăuzitor, preceptor, educator fiecare în parte și toate la un loc. Sigur că simplific, dar altfel nu mai citiți și nu mai ajung la ce vreau, de fapt, să arăt. Cum se fac lucrurile în firme și corporații în unele locuri din lume.

Ceea ce urmează este o propunere de curs de leadership pentru una din marile corporații de audit din lume. Da, da – chiar una din cele 4. The Big 4 – dacă preferați. A fost făcută de mentorul meu, James Moulder, și a și fost acceptată la vremea respectivă. Mi-a fost făcută și mie acum vreo șapte ani în calitate de director al programului de master în comunicare de afaceri internaționale unde coordonez cursul de leadership. Da, ați ghicit. N-am putut să-l accept. De ce? Vă dați seama și singuri citind propunerea.

Și totuși, propunerea în sine mi-a folosit enorm și am și discutat-o cu unii din masteranzii mei care s-au arătat interesați.

V-o împărtășesc și celor care poate ajungeți pe aici pentru că explică, după mine, de ce diferențele dintre noi și alții sunt încă foarte mari. V-o împărtășesc pentru că are câteva lucruri esențiale dintre care menționez:

  • Nu te poate nimeni învăța, antrena sau conduce pe calea dezvoltării profesionale sau personale (de parcă am fi ființe bipolare!!??!!) fără să vrei și fără să te implici activ. Nimeni nu-ți poate prescrie pilula prin care să afli CALEA spre realizare. Nici măcar Morhpeus nu i-a spus lui Neo pe care s-o ia!  
  • Este obligatoriu să-ți faci propriile alegeri.
  • Trebuie să faci o investiție personală; nu poți trișa.
  • Trebuie să ai voința/disciplina/motivația de a merge până la capăt.
  • Nu putem face lucrurile singuri. Colaborarea, sub diferite forme, este cheia supraviețuirii noastre.

Propunere de atelier de lucru:

Învăţând despre leadership împreună și cu

ajutorul lui Confucius, Lao Tzu și Sun Tzu

din data de …. până în data de …. 2010

Ideea este să ne întâlnim informal – dar disciplinat – pentru a dezbate două sau trei preocupări arzătoare ale fiecăruia dintre noi cu privire la leadership din perspectiva a trei filozofi chinezi, care au trăit acum vreo 2600 de ani: Confucius, Lao Tzu și Sun Tzu.Dacă doriți să participați primul lucru pe care trebuie să-l faceți este să identificați două sau trei întrebări de interes personal în legătură cu leadershipul. Chiar şi o singură întrebare este suficientă. În cazul în care nu găsiți nici o astfel de întrebare aceste ateliere nu sunt pentru dumneavoastră.

Al doilea constă în citirea unei traduceri a fiecăreia dintre cele trei cărţi. Orice ediţie este în regulă, însă următoarele sunt de încredere şi pot fi înţelese cu uşurinţă:

1.”Analectele” lui Confucius, în traducerea lui Lau sau Dawson;

2.”Tao Te Ching” de Lao Tzu, în traducerea lui Waley sau Wu;

3.”Art of War” de Sun Tzu, în traducerea lui Cleary sau Minford.

Aceste cărţi sunt disponibile la Amazon. Rețineți că aceste cărţi nu vor fi prezentate în cadrul întâlnirilor. Prin urmare, dacă nu veți citi singuri aceste cărti, lectura fiecăreia n-ar trebui să vă ia mai mult de două ore, aceste ateliere nu sunt pentru dumneavoastră.

 Ne întâlnim la ABC, în data de xyz pentru a face cunostinţă, schimb de adrese de e-mail şi a ne prezenta principalele întrebări cu privire la leadership. Și nu în ultimul rând şi pentru a lua decizii gospodărești cum ar fi:

1. Unde şi când ne vom întâlni din nou?

2. Ce părere aveţi de încă cinci întâlniri? Câte una pentru Confucius, Lao Tzu, Sun Tzu, “una de sintetizare și armonizare” şi o întâlnire finală în cadrul unui mic-dejun sau a unei cine?

3. Teleconferințele ar fi utile?

4. Care va fi rolul lui James? Ce părere aveţi despre:

a. Să comenteze una sau două întrebări pe care i le trimiteți fiecare pe e-mail imediat după o întâlnire?

b. Să comenteze asupra unui aspect mai complex decât o simplă întrebare ca, de exemplu, să răspundă la un scurt memo în care unul dintre participanţi își exprimă poziția față de respectivul aspect?

 c. Va fi disponibil să discute aceste aspecte: la telefon sau la o cafea/latte?

Dacă vi se pare interesant vă rog să o anunțați pe Xxxx ataşând și ideile dumneavoastră care ar TREBUI sau ar fi PLĂCUT să fie discutate.

“Liderul cel mai bun este cel despre care puţini oameni știu că există. Când şi-a terminat treaba, și-a atins scopul, oamenii vor spune: noi am făcut totul!”

Lao Tzu

ENGLISH, ROMANA, Uncategorized

And so this is Christmas – Și a venit din nou Crăciunul

Posted on

And so this is Christmas/And what have we done? If you need to take some time to remember … that’s all right. I do the same. Not because I didn’t do anything. On the contrary. I guess I’ve been very busy constantly. Not with important things – for the long term. Important – for the day, or sometimes even the hour. I guess I matured enough to avoid the important for the minute things. The rest, however, is a constant battle.

We had a white Christmas in Curtea de Argeș. And tried to keep traditions alive. Such as having the family together. We even had traditionally prepared pork delis, from a pig raised organically by our great friends in Curtici. OK,OK they had it prepared as well. Most of it.

Just to have (part of) the goodies delivered to us was a whole adventure. The couriers are over-crowded this time of the year and can’t guarantee a 24 hours delivery and you don’t want the meat to get spoiled in warehouses along the roads! So the train is the best option – you have it delivered in about twelve hours (if you dream of fast trains, you’re in the wrong country) , but have to go to the station and pick it up directly from the train steward. That is – under normal circumstances. If it snows – then the trains might get cancelled or delayed. As was the case on the 17 December in Romania. Blizzards, snow storms, bla-bla-bla, as if we do not live in a country known for harsh winters, sometimes as bad as the Russian ones. Not as long and gloomy – but that’s another story! Anyway, all things got better and positively aligned to get the pork delis safe and sound a day later in my son’s deep freezer. From which, at the right moment, most of it found its way to Argeș.

Christmas is nowadays whatever you want to make of it. It most probably was the same since it came to be known as “modern Christmas”. Jeanette Winterson has a good review of how Christmas evolved from the old, dark ages to our Hallmark and Diva styled celebrations.

In Curtea de Argeș – we combine various ideas. I’ll tell you more in the next post.

              

Și a venit din nou Crăciunul

Ce am făcut de la ultimul Crăciun? E-n regulă dacă vă trebuie timp să vă amintiți! Și mie îmi trebuie și nu pentru că n-am făcut mare lucru. Dimpotrivă. Aș zice că am fost constant ocupată. Dar nu cu lucruri importante – pe termen lung. Ci cu lucruri importante – pentru ziua de azi, uneori chiar pentru ora prezentă. Sigur am devenit mai înțeleaptă și nu mai fac lucrurile importante pentru clipa de față. Restul, însă, este o luptă continuă.

Am avut un Crăciun cu zăpadă în Curtea de Argeș. Și am încercat să menținem tradițiile vii. Ca, de exemplu, să ne reunim  ca familie. Am avut și “porcării” preparate de bunii noștri prieteni din Curtici care își cresc animalele organic. Bine, bine preparate sub supravegherea lor, nu de ei!

A fost o întreagă aventură să trimiți “porcăriile” de la Curtici la București. Serviciile de curierat sunt supra-solicitate și nu-și iau responsabilitatea livrării în 48 de ore! Și nici nu vrei să experimentezi cu viteza lor de reacție în perioade de vârf! Așa că trenul este cea mai bună opțiune – ți se livrează coletul în aproximativ 12 ore, dar trebuie să te duci la gară să-l iei de la însoțitorul de tren. Asta în mod normal. Dar dacă ninge – trenurile pot întârzia sau pot fi chiar anulate. Cum s-a întâmplat pe 17 decembrie în România. Viscol, zăpezi abundente, bla-bla-bla, ca și cum n-am trăi într-o țară cunoscută pentru iernile ei aspre, uneori la fel de dure ca cele rusești. Nu la fel de lungi și deprimante – dar asta este o altă poveste! Oricum toate stelele s-au aliniat pentru a veghea ca “porcăriile” noastre să ajungă cu o întârziere de doar o zi în lada frigorifică a lui fi-miu. De unde, la momentul potrivit, majoritatea și-au găsit drumul către Argeș.

Crăciunul este astăzi orice vrem să facem din el. Probabil că a fost așa de când a început perioada modernă a Crăciunului.  Jeanette Winterson trece minunat în revistă cum s-a transformat Crăciunul din perioada veche și întunecoasă în sărbătoarea pe care majoritatea o știm după modelul Hallmark și Diva.

În Curtea de Argeș – combinăm diversele idei sau variante. Amănunte în postul următor.

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, ENGLISH, ROMANA

Riots, women and perceptions – Proteste, femei și percepții

Posted on

An amazing story – OK, to me – and so many points to keep in mind. Even if most of us may admire the story, we would probably not follow the practice. And if you want a more complete point of view read the comments. They are great – coming from all directions and nuances.

Some points from the article:

  1. In the presidential elections in 2007 Ségolène Royal ran against Nicolas Sarkozy. Sarkozy wanted to get the French to choose money and success. Royal chose to offer them citizens’ consultations, fraternité and “win-win” solutions to their daily problems. Sarkozy won and went on to become the flashy and controversial president, who forgot, however, his pre-election promises while Ségolène had to face her party of resentful, mostly male Socialist aristocrats (sic!) — the “elephants” or as we say in Romanian the dinosaurs.
  2. Royal is a survivor of the “old world”. After her presidential defeat, she was forced to the periphery of the Parti Socialiste and decided to support Hollande’s presidential ambitions. All this despite Hollande’s affair with another woman. Hollande appointed Royal as environment minister, …. after the other woman left the Elysée Palace following another affair. “Throughout it all, Royal has remained popular, lately gaining media attention with a book — Ce que je peux enfin vous dire (“What I Can Finally Tell You”) — in which she defends her legacy and settles scores with former party colleagues, including her ex beau. Many of them fear that she might actually be plotting a political comeback.” – what I find amazing here is that she supported her former boyfriend, in spite of the various “affairs”, that she had 4 (four) children with him, never wanting to get married to him, that they continue to be friendly and that, in general, they are so different from their Romanian counterparts. Of course, in Romania it’s terribly vulgar to be a socialist!
  3. Like many women of her generation, her battle is rooted in childhood. Born in 1953, one of eight children of an army lieutenant-colonel, she was not destined to go to university, let alone pursue a career. As a result, perhaps, she attributes many of the world’s woes, including global warming, to testosterone and the absence of female leadership; she sees that, too, in Macron’s stubbornness in dealing with the gilets jaunes.
  4. This is impressive particularly coming from an “old democracy” like France. “I believe a country should not be run with laws and decrees, it’s completely outdated.” She says modern politics is about striking deals: “There’s so much you can do to improve companies’ competitiveness. Why not allow them to save energy costs, for instance? It would create jobs.” Wow!

O poveste uimitoare cu multe puncte care necesită reflecție. Chiar dacă mulți admirăm povestirea, probabil că nu am pune-o în practică. Și dacă vreți puncte de vedere mai complete citiți comentariile. Sunt excelente – venind din toate direcțiile și având o mulțime de nuanțe.

Spicuiri din articol:

  1. În alegerile prezidențiale din 2007 Ségolène Royal a candidat împotriva lui Nicolas Sarkozy. Sarkozy le-a propus francezilor bani și success. Royal a preferat să le ofere consultări cetățenești, fraternitate și soluții de tip “toată lumea câștigă” la problemele cotidiene. A câștigat Sarkozy care a mers mai departe și s-a transformat într-un președinte sclipitor și controversat, dar care și-a uitat promisiunile pre-electorale, în timp ce Ségolène a trebuit să-și înfrunte partidul, alcătuit în majoritate din bărbați socialiști aristocrați (sic!) – “elefanții”sau cum spunem în română dinozaurii.
  2. Royal este o supraviețuitoare din “lumea veche”. După înfrângerea în prezidențiale a fost marginalizată în cadrul Parti Socialiste și s-a hotărât să sprijine ambițiile prezidențiale ale lui Hollande. În ciuda legăturii lui Hollande cu o altă femeie. Hollande a numit-o pe Royal ministrul mediului, … după ce cealaltă femeie a părăsit Palatul Elysée, după o altă legătură. “În tot acest timp Royal a rămas populară, atrăgând în ultima vreme atenția presei cu o carte intitulată — Ce que je peux enfin vous dire (“Ceea ce vă pot în sfârșit spune”) — în care își apără moștenirea politică și marchează împotriva foștilor colegi de partid, inclusiv a fostului prieten. Mulți dintre ei se tem că ar putea chiar să comploteze o revenire politică.” – Ce găsesc uluitor aici, și știu că sunt extrem de tradiționalistă, este că și-a susținut fostul prieten, în ciuda diverselor legături, că a avut 4 (patru) copii cu el, fără să vrea vreodată să se mărite cu el, că sunt în continuare amici și că, în general, sunt atât de diferiți de echivalenții lor români. A, și desigur, în România este extrem de vulgar să fi socialist/ă!
  3. Ca la multe femei din generația ei, lupta ei își are rădăcinile în copilărie. Născută în 1953, unul din cei opt copii ai unui locotenent-colonel de armată, n-a fost destinată studiilor universitare, ce să mai vorbim de o carieră! Rezultatul este că atribuie multe din durerile lumii, inclusiv încălzirea globală, testosteronului și absenței leadershipului feminin; vede asta și în încăpățânarea prin care Macron abordează vestele galbene.
  4. Ce urmează este impresionant, mai ales venind dinspre o “veche democrație” precum Franța. “Cred că o țară n-ar trebui să fie condusă pe bază de legi și decrete, este complet demodat.” Royal spune că politica modernă este despre acorduri, înțelegeri: “Se pot face atâtea lucruri pentru ca să îmbunătățești competitivitatea companiilor. De ce să nu le permitem să economisească costuri de energie, de exemplu? Ar crea locuri de muncă.” Wow!
ENGLISH, ROMANA, Uncategorized

Bustrofedon / Boustrophedon

Posted on

Am comoditatea nativului care își imaginează că are un vocabular suficient pentru uzajul zilnic și folosesc DEX-ul când scriu chestiuni mai sofisticate. Dar, ca orice profesionist  care folosește o limbă străină achiziționată ca o a doua sau a treia limbă, am diverse alerte pe mail de tip Cuvântul zilei de la mai multe dicționare online. Prefer Merriam-Webster și The Free Dictionary.

Și sunt foarte încântată când știu cuvintele respective sau când învăț câte unul nou. Ca acum când am dat peste boustrophedon cuvânt din engleză care în română este, desigur, bustrofedon. De ce sunt atât de încântată? Pentru că mă gândesc că anticilor le era, probabil, ușor și convenabil să folosească acest tip de scriere cioplită în piatră. Mă amuz pentru că m-am apucat să-nvăț ebraică. Dar ce ți-a venit? E prima întrebare care mi se pune. Și apoi urmează tot felul de supoziții care mai de care mai hilare.

M-am apucat de ebraică pentru că este un exercițiu foarte util – ca orice limbă care se-nvață. Cu atât mai mult o limbă semită care are și un alt sens de scriere și modalități diferite de a nota (sau nu) vocalele. Ceea ce explică de ce există o atât de mare varietate în pronunțare. Și de ce este imperios necesar să folosim dicționarul.

Dar revenind la cuvântul zilei – ce înseamnă  bustrofedon? Zice DEX-ul: Scriere foarte veche, în care rândurile mergeau fără discontinuități de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga. Iar Merriam-Webster ne spune și o poveste, respectiv că înainte de adoptarea scrierii de la stânga la dreapta, cioplitorii greci foloseau acest mod de scriere după modelul aratului cu boi: cei care arau întorceau plugul și boii la capăt de rând. Arau de la stânga la dreapta și apoi de la dreapta la stânga. Iată și o imagine a acestui tip de scriere oferit de Wikimedia.

Sursa: CC BY-SA 3.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=29502

Iar Merriam-Webster ne dă și exemple [(a) și (b)] de folosire a cuvântului in texte.

(a) The archaeologist noticed that the text on the tablet was written in boustrophedon.

(b) “A few days later the same Captain Pasha gave them a gift of an ancient boustrophedon inscription which had been at the door of a Greek chapel; many generations of peasants had rubbed against it, believing it relieved their rheumatism.” — Sally Emerson, Independent on Sunday (London), 13 May 2001

ENGLISH, ROMANA

Zăbala – Zabola

Posted on

Count Mikes Estate – Domeniul contelui Mikes

Când am venit prima dată la Zăbala aveam 8 sau 9 ani. M-au trimis în preventoriu pentru a-i da mamei posibilitatea să se interneze și să-și rezolve niște probleme de sănătate. Pe Ionică, fratele meu, l-au trimis la Mogoșoaia unde era un preventoriu pentru preșcolari.

Zabala_1960
Zăbala în 1960. Eu sunt a patra (de la s la d, rândul 3 de sus).

Mi-a plăcut atât de mult la Zăbala încât am rugat-o pe mama să mă mai lase o serie: în total 6 luni de basm. Mi-amintesc doar frânturi, pavilionul fetelor și al băieților, educatoarea care vorbea ungurește cu restul personalului, dar care nu știa că și eu vorbesc. Școala – 2 săli de clasă undeva sub pădure, cărăbușii de mai, dezghețul și ghioceii, toporașii, susurul cristalin al pârâului limpede ca un cristal șlefuit în soare. Înghețata de la sărbători, 8 martie, 1 mai, 1 iunie, făcută cu gheața de la ghețărie, atunci am văzut una pentru prima dată și am aflat că gheața se păstrează în timpul verii așa, cacao cu lapte, unt răsucit elegant ca o bezea și salam sau parizer … .

N-am știut multă vreme unde s-a aflat ținutul ăsta de basm. Tot ce știam era că vorbeau ungurește între ei și românește cu noi, copiii veniți din diverse colțuri ale țării. Și Zăbala – numele românesc. Pe cel unguresc nu l-am știut niciodată. Sau nu i-am dat atenție. Cred că așa erau vremurile – doar Rozsi, din Sîncrai, Harghita, ar fi putut să știe. Dar n-am întrebat-o. De ce aș fi făcut-o? Zăbala era o reverie la care reveneam uneori, întotdeauna când eram aproape singură.

Am redescoperit Zăbala, ușor, pas cu pas, după ce a apărut netul.

Dorința de a reveni care nu m-a părăsit vreodată, probabil aventura redescoperirii propriei vieți, și, iată, după 59 de ani, am ajuns ca turist la Zăbala.

Deși Google maps/Waze ne-au fost de mare folos, chiar în Zăbala ne-am rătăcit puțin. Am făcut la dreapta mai devreme decât era cazul și … o mică dramă! A fost nevoie să-ntrebăm un localnic. N-a prea știut de domeniul Mikes, s-a uitat derutat la noi, dar când am spus că vreau să mergem la preventoriu s-a luminat dintr-o dată. A, la preventoriu, sigur, e foarte simplu. Și ne-a explicat într-adevăr.

Am ajuns și … am intrat în poveste.

The Hunter’s Room

Basic, a 2 beds room – huge, high, lots of lights in small corners as well, a stash with wine behind a picture in the wall. Good wine, pity the white should be well chilled and …  The room is hot, I don’t know how, the radiators are off, but the water in the bathroom is hot and comes as soon as the tap is on. I woke up the first night and opened the window – outside it was 60 C. Inside I slept without the blanket on.

The room is in the Old Machine House – former power plant for the whole estate and 4 surrounding villages.

The bathroom – gorgeous; red with white wooden floors. The shower cabin of wrought iron, full wall mirror, lovely hot water. No handy shelves however to leave your shower gel, shampoo, whatever humans use for their trimming.

Everywhere lots of pictures, some paintings, empty frames in picturesque positions, and lots of candles and … matches. At first I thought they were just for the romantic atmosphere, a marketing stunt. But then, the second night – power went off and the utility of the whole set up became clear. Once again on this trip.

I woke up the first night and finished The Left Hand of Darkness – the right place to read this and to better understand the spirit of the place – Winter and Zăbala as well. Humanity beyond politics and ideologies. Steinhardt was right describing a Magyar count in prison with him: polite, perfectly balanced and speaking several languages. A lord is a lord even in the gutter or in prison. And uneducated commoners are … just common, when not at their best.

Umbră – Árnyek – the friendly, black Labrador – bilingual – I TOLD THE LOCALS AND THEY LAUGHED. Have not thought of it before.

Today we leave.

Csaba – the pleasantly arrogant waiter, Gabriela – the young waitress, Botond and his mum, Judith, the reception team. They all do naturally and graciously lots of other things – whatever is needed.

Glimpsed the old lady, the countess, Katalin, around the estate. Avoiding politely and unobtrusively the tourists, polite and smiling when there’s no choice and you greet her because you meet her on the roads around the estate.

When we checked out – nice and smiling Botond – made some suggestions – immediately wrote them down in front of us, no comments, no why?, sure, please tell us, this is our duty to write them, no, no, please go on. Thank you. Scriu jos – le iram. We speak a mixture of Romanian, English and Hungarian. English seems better for complaints. Which are really suggestions. It feels good.

And so off we go today towards Covasna – buy some yum yum bread and then on to Bucharest.

Great holiday, wonderful experience.

N.B. Fotografiile sunt făcute de mine (cele mai neclare) și de Ancuța Candit (cele cu unghiuri inedite și claritate aproape perfectă).

Pictures taken by myself (if poorly focused) or by Ancuța Candit (if artistic and almost perfectly clear).

 

ENGLISH, ROMANA

Descoperă Ardealul – Discover Transylvania (1)

Posted on

Nu vreau să plec și de la Cund – Valea Verde fără să-mi notez câteva lucruri. Așa cum am făcut la Mălăncrav unde lăcomia de a revedea cât mai mult și a revizita istoria amestecată a locului nu mi-a mai lăsat timp să-mi notez nimic. Nu regret. Priveliștea din turnul bisericii fortificate evanghelice a fost un vis, chiar dacă ajunsul acolo a fost un coșmar și, din partea mea, o doză de inconștiență.

Cea mai periculoasă dintre scările de acces spre turn.

Dar priveliștea de sus te face să uiți toate primejdiile.

 

Din vârful bisericii – o geometrie impresionantă.

Cund este un sat bine ascuns. Dacă n-ar exista Valea Verde – un resort – cum spun proprietarii – plăcut. Jonas și Ulrike Schaefer, veniți aici din Germania, au făcut într-adevăr lucruri minunate: au refăcut case vechi din sat, nu neapărat săsești. Acum interioarele sunt confortabile, cu tot ce are nevoie turistul de azi: baie, apă caldă și căldură, o mini-bucătărie unde-ți poți face ceai, cafea și, eventual, dacă există astfel de înclinații chiar o masă mai bogată.

Casa Biertan – confortabilă.

Sigur că infrastructura localității nu depinde de ei. Și nu mă refer doar la drum: pietruit, bunuț, dar pentru mașinile mai noi, joase, de oraș, nu foarte recomandat. Peisajul – încântător și chiar ți se sugerează să mergi încet, pentru a-l savura. Dar am putea să-l admirăm și mergând pe un drum asfaltat și fără denivelări. Mi-am adus aminte de șoseaua impecabilă din Peru de la 5000 metri altitudine. Că peruanii au făcut-o e admirabil, dar că este întreținută constant este și mai extraordinar! Noi românii știm de ce!!! Când spun infrastructură mă refer și la curentul electric care s-a oprit pentru câteva ore în prima seară. Nici o dramă – peste tot există lumânări și chibrituri, inclusiv lanterne sofisticate. O cină romantică la lumina lumânărilor poate fi un vis frumos, dacă nu ești obligat la ea de condițiile locale!

Cină romantică la Cund. S-a întrerupt curentul!

Cund nu se compară cu Mălăncrav – Conacul Apafi. Acolo, chiar dacă nu ai semnal la telefon și doar puțin la internet în bibliotecă în jurul router-ului, totul este local: mâncarea, băutura. Supă cu găluște.

– E din pasăre de curte?

– Nu, doar din legume. Din grădina mea. 🙂

Și șnițele de porc cu sos de ceapă și piure de cartofi cu un gust … minunat. Palincă de mere și vin de casă. Unt din gospodărie, lapte în sticlă de plastic, brânzeturi locale.

– Cine a făcut zacusca?

– Eu – zice Regina, săsoaică la vreo 40 de ani, nevasta lui Nicu, administratorul domeniului.

– Doamnă, eu am locuit vreo 20 de ani în Germania, acolo am avut copiii, ne-a mers bine. Dar nu m-am simțit nici o clipă acasă. Doar aici sunt fericită și simt că trăiesc. I-am zis soțului – hai acasă. Vedem noi.

Regina vine să ne aducă mâncarea cu o mașină mică, roșie. Ne-o încălzește, ne pune masa și ne urează poftă bună. Apoi fuge într-o încăpere alăturată să mai calce lenjeria schimbată, spălată și apretată după ultimii turiști. Am zărit câteva imagini din spatele scenei: are mașină de spălat automată, dispozitiv de călcat cearșafurile mari, dar și scândură și fier clasic pentru volanele de la fețele de perne și cearșaful de plapumă, de fapt pilotă. Și în bucătărie – mobilierul e tradițional, dar plita este cu inducție, cuptorul electric, detergenți sofisticați. Dar ștergarele sunt din cânepă, țesute în casă.

Bucătăria de la Conacul Apafi.

– Nu renunț la ele nici moartă: doar cu ele pot șterge ca lumea vasele, mai ales paharele. Sunt absorbante, nu ca prosoapele astea moderne, 100% bumbac, dar care șterg greu, lasă urme și fibre pe vase.

Conacul Apafi văzut din grădină.

Nicu ne-a întâmpinat la venire în capul treptelor, ca un adevărat stăpân al locului, dar fără morgă nobiliară sau aroganță. Ne-a arătat conacul, camerele noastre, ne-a spus că folosește din 1994 mașina 4×4 cam prăfuită, dar extrem de utilă pentru drumul pe care A Class-ul nostru a urcat gâfâind, iar eu mă gândeam la ce se poate întâmpla dacă vreo piatră rebelă sare de sub roți și … . Am ajuns cu bine și am parcat pe platoul curat de lângă conac. A plecat și Nicu rapid.

– Avem treabă multă, trebuie să strângem totul de pe câmp, din grădini, plus că se mai strică una-alta pe aici și trebuie să reparăm. Nici nu vă-nchipuiți cât am lucrat după ce a turnat dl Cristi în primăvară aici! Puteți să vă plimbați pe unde doriți, conacul vă stă la dispoziție, la fel și domeniul.

– Putem cumpăra suc de mere? E deschisă fabrica?

– Da. Da. Acum lucrează din plin. Până la 12 noaptea. Mergeți și vorbiți.

Făbricuța se vede puțin mai la vale: o curte mare, plină cu lăzi cu mere care-și așteaptă rândul să fie transformate în suc. Fără conservanți, fără coloranți, cu ușoare depuneri foarte fine care ne asigură că sucul din sticla respectivă n-a cunoscut nimic altceva decât îmbrățișarea ucigașă a storcătorului de mere și pasteurizarea.

N.B.

Fotografiile sunt făcute de mine (cele mai neclare) și de Ancuța Candit (cele cu unghiuri inedite și claritate aproape perfectă).

LECTURI, ROMANA

Mâna stângă a întunericului

Posted on

Este o carte fascinantă scrisă de Ursula K. Le Guin în 1969. Detalii despre ea aici și aici. Și în multe alte locuri pe internet, chiar și în limba română.

Autoarea pornește în Introducere de la paradoxul care subliniază că artistul exprimă în cuvinte ceea ce nu poate fi spus în cuvinte. Soluția? Metafora. Deocamdată atât, deși sper să revin.

Era clar că nu eram fericit. Fericirea este legată de rațiune și doar rațiunea o câștigă. Ceea ce mi se oferise mie era ceva ce nu poți câștiga, nu poți păstra și adesea nici măcar nu poți recunoaște pe moment; vreau să spun bucuria.

Genly Ai, pagina 242

Mi se pare foarte profundă această remarcă și, ca multe altele din carte, atât de semnificativă pentru noi, pentru lumea din 2018. Toată lumea aleargă după și vânează fericirea. În mod rațional, evident. Doar suntem oameni educați! Avem indexuri ale fericirii, chiar ministere în unele țări. Dar suntem mai fericiți?  Ne mai bucurăm realmente de … orice?

ENGLISH, ROMANA

Mariță – Boot puller

Posted on

Prin vara lui 2011 am făcut o excursie minunată în Macedonia. Ne-am oprit pe malul lacului Ohrid unde am stat la o familie care își făcuse o vilă din banii strânși la Las Vegas în câtiva ani de muncă în domeniul serviciilor. Deși el era inginer, iar ea contabilă sau similar. Lucrau la un restaurant în Las Vegas. Erau și ei în concediu … acasă, la Ohrid.

O casă mare, mediteraneeană – ferestre mari și terase multiple, fiecare etaj cu intrare separată. Noi stăteam la parter. Spațiu generos, chiar risipit având în vedere lipsa de confort, dar … gusturile în materie de locuințe nu se discută. Oricum exista o mulțime de obiecte clar adunate și depozitate alandala nici sub formă de colecție, nici ca obiecte personale. Am aflat după câteva zile că erau adunate, cumpărate de prin târguri, de pe la oameni în vârstă, pentru a fi revândute colecționarilor de obiecte vechi. Printre ele am găsit un fel de gândac colorat cu verde și portocaliu, cu antene mari, foarte vesel, făcut din metal. Nu mi-am dat seama la ce folosește. Mă tot uitam la el amuzată și gândindu-mă ce imaginație pot avea oamenii să facă un astfel de obiect decorativ. Lulu însă îmi spune serios:

– Fac pariu că nu știi ce este! – întotdeauna i-au plăcut pariurile.

– Ba da. Un gândac, o coropișniță sau similar.

– Pe naiba, râde el. E o mariță! Știi la ce folosește?

– Mda, mi-e cunoscut termenul, dar … sincer, nu!

Îmi explică răbdător că  este un dispozitiv de scos cizmele. Pe vremea ofițerilor care aveau ordonanțe, adică un soldat care era la dispoziția lor, era datoria acelui soldat să le tragă și să le scoată cizmele. O manevră destul de complicată, mai ales dacă ofițerul era mai în vârstă și mai gras. Probabil că, dacă ofițerul era căsătorit, sarcina era preluată de fata în casă care avea numele generic de Marița.

Cu timpul, din diverse motive, a devenit mai greu să folosești o persoană pentru astfel de activități și atunci cineva inventiv s-a gândit la acest dispozitiv care a primit numele de mariță. Sau poate obiectul a existat în paralel cu persoana.

Nu sunt convinsă că istoria evoluției denumirii este foarte corectă, dar cuvântul mariță există în DEX. Și termenul există și în limba engleză – boot pooler. Și se găsește de cumpărat în diverse forme, materiale și, evident, prețuri pe Amazon.

Eu îmi folosesc iarnă de iarnă marița cumpărată la Ohrid cu 5 euro și o iubesc mult. Este foarte utilă. În plus, este și extrem de decorativă.

Marița veselă care-mi face viața mai ușoară iarna.

 

ENGLISH, LECTURI, ROMANA

Fantezie – Fantasy

Posted on

Fragmente din “Mâna stângă a întunericului” de Ursula K. Le Guin. Întotdeauna mi-a plăcut SFul, deși nu întotdeauna am avut timp să citesc. Le Guin este o lectură care te fascinează.

“Ei bine, în Handdara … nu există nici teorie, nici dogmă. …Poate sunt mai puțin conștienți de diferența dintre oameni și fiare, fiind mai preocupați de asemănări, de legături, de întregul din care fac parte toate ființele.” M-am gândit toată ziua  la Tormer’s Lay, și am spus cuvintele,


Lumina este mâna stângă a întunericului


și întunericul este mâna dreaptă a luminii.


Doi sunt unu, viața și moartea, întinși


Împreună ca iubiții în kemmer,


Ca mâinile împreunate,


Ca sfârșitul și calea.


Vocea mi-a tremurat când am rostit aceste versuri, pentru că în momentul în care le rosteam mi-am amintit că fratele meu a citat aceleași versuri în scrisoarea pe care mi-a scris-o înainte să moară.


p. 232 – 233
https://queenofpeaches.com/2014/02/14/the-winter-the-moon-the-darkness-the-space/
Winter planet. Planeta iarnă. Image source: https://queenofpeaches.com/2014/02/14/the-winter-the-moon-the-darkness-the-space/

“Well, in the Handdara … you know, there’s no theory, no dogma. …Maybe they are less aware of the gap between men and beasts, being more occupied with the likenesses, the links, the whole of which living things are a part.” Tormer’s Lay had been all day in my mind, and I said the words,


Light is the left hand of darkness


and darkness the right hand of light.


Two are one, life and death, lying


together like lovers in kemmer,


like hands joined together,


like the end and the way.


My voice shook as I said the lines, for I remembered as I said them that in the letter my brother wrote me before his death he had quoted the same words.

p. 232 – 233
ENGLISH, ROMANA

Articles or books? Articole sau cărți?

Posted on

My dream has always been to write “the book”. What it was going to be about – that was/still is to be decided. People would be reading mostly books in my world. It seems they still are – in some worlds. I’ll keep this short. With a lot of the writing and publishing, both fiction and non-fiction, being done mostly online, I seem to see around me, my university, my small community of colleagues, mostly the tendency to read and write articles.

This article is good reading for more than one reason. For the content – obviously. And the comments are as interesting and sometimes as long as the article.

For me, however, it’s mainly because the author refers to books. Not articles, but books. While the constant claim and pressure on Romanian students/academics is to read/write articles. Books are slowly dying out in the mind of Romanian university decision makers. And so do Romanian journals. Why do I say that? Because books get little value in the promotion grid.  Obviously there are more reasons than this. It would need a book to explain. In other words, I’m basically saying that our system encourages fragmentary, simplistic, linear thinking. This is relatively all you can do in an article that needs to focus on a single aspect, describe the methods, discuss the results and compute some fancy data in a highly sophisticated equation or, even better, regression, which will generally tell you what you already know.  But it will get you, usually, published. And this is all that matters.

Books on the other hand synthesize and analyse info and give you time to reflect – both as a writer and a reader. They take more time to write and to read. They are, excuse my oversimplification, the luxury of intellectual life. Not in terms of costs – sometimes an article may be as expensive as a book both as production and as purchase costs. But in terms of the realization of the necessity of reading books written by your own community’s members.

I think we are missing out on the reflection side in our world.

Reflecting … to discuss.

 

Instant article publishing

 

Visul meu a fost dintotdeauna să scriu “cartea”. Despre ce urma/urmează să fie … încă mai reflectez. În lumea mea oamenii obișnuiau să citească mai degrabă cărți. Se pare că încă o mai fac – în unele locuri. Nu mai lungesc vorba. De când o parte importantă a scrisului și publicatului, atât de ficțiune cât și de non-ficțiune, se întâmplă online, parcă observ în jurul meu, în universitate, mica mea comunitate de colegi, tendința de a citi și scrie articole.

Această lectură este bună pentru mai multe motive. Pentru conținut în mod clar. Și comentariile sunt la fel de interesante și, uneori lungi, precum articolul.

Dar pentru mine articolul este interesant pentru că se referă la cărți. Nu la articole, ci la cărți. Și de ce-ar fi asta interesant? Pentru că există o linie de gândire și presiune care se pune pe studenții/universitarii români de a citi/scrie articole. Cărțile dispar încetul cu încetul din gândirea decidenților din sistemul universitar român. La fel cum dispar și revistele românești. De ce spun asta? Pentru că standardele minimale de evaluare academică, și da, toată lumea scrie cu ochii la ele, nu mai punctează decât foarte puțin cărțile. Sigur că lipsa de interes pentru a scrie cărți are cauze mai complexe. Ar fi nevoie de o carte pentru a le discuta. Cu alte cuvinte, sistemul nostru încurajează gândirea fragmentară, simplistă, liniară. Cam asta poți face într-un articol care trebuie să se concentreze pe un aspect bine definit al cercetării, să descrie metoda de cercetare, să discute rezultatele și să prelucreze datele obținute prin ecuații sofisticate sau, mai bine, prin vreo regresie bine gândită, de obicei de alții nu de autor/i, regresie care-ți va spune, probabil, ceea ce deja știai sau măcar anticipai. Dar cantitativul ajută, de obicei, la publicare. Și asta e tot ce contează.

Pe de altă parte cărțile sintetizează și analizează informațiile și îți oferă timp de reflecție. Atât ca scriitor cât și ca cititor. Durează mai mult să le scrii și să le citești. Ele sunt, cu scuzele de rigoare pentru simplificarea exagerată, un lux al vieții intelectuale. Nu în termeni de costuri – uneori un articol poate costa mai mult atât ca producție, cât și ca achiziție. Ci în înțelegerea importanței necesității cititului de cărți scrise de membrii ai comunității în care trăim.

Cred că în lumea noastră ne pierdem capacitatea de a reflecta.