POEZII. PROZĂ

POEZII. PROZĂ

Prea mult

Posted on

Îmi place cum scrie Elif Shafak. Și o urmăresc pe Substack pentru că își dezvăluie cu sinceritate, mi se pare mie, frământările de scriitoare.

Din eseul pentru săptămâna aceasta iată câteva idei pe care le-am găsit fascinante.

Photo by Meriç Dağlı on Unsplash

Vorbind despre presiunea constantă asupra noastră de a avea mai mult, tot mai mult și, desigur, tot mai nou și mai original sau unic, Shafak atrage atenția că nici industria publicațiilor nu este imună. Deși, spune ea “viața unui romancier, să fim sinceri, este de cele mai multe ori pur și simplu trudă  — stăm la birou și scriem, zi de zi, înaintând ca un melc, construind povești cuvânt cu cuvânt, pas cu pas. Punem o virgulă, două ore mai târziu o ștergem. Nimic senzațional, nimic măcar vag interesant în viața unui autor. Ceea ce este fascinant este cum, din noroiul scos la suprafață din adâncul acestei mări de plictiseală și monotonie, creăm universuri imaginare pline de posibilități infinite.”

…

“Trăim în Epoca celor trei A: Anxietate, Furie și Apatie. Rareori avem timp să evaluăm, ca să nu mai vorbim de a aprecia, ceea ce deja avem. Cum am putea face asta, când suntem — individual și colectiv — aruncați neîncetat către următorul lucru?
Dar există o valoare imensă în a încetini ritmul, în a fi atenți la ceea ce este prezent în jurul nostru. Și uneori cea mai profundă înțelepciune nu se găsește într-o noutate futuristă, ci în filozofiile și ritualurile străvechi pe care le-am uitat de mult.”

…

Îmi place în mod deosebit cel de mai jos, probabil și pentru că am vizitat un șaman în Peru.

“Aceste învățături străvechi sunt de un interes special pentru noi, scriitorii, căci există o afinitate între timpul povestitorilor și timpul șamanilor.”

…

“Învățăturile antice pot fi un ghid pentru vremurile noastre ultramoderne. În 2017, Noua Zeelandă a deschis un drum nou când a acordat personalitate juridică unui râu. Te Awe Tupua, considerat un strămoș al poporului maori, are astăzi același statut legal ca oricare alt cetățean al țării. Tot mai multe state-națiune ar trebui să urmeze acest exemplu.

Dacă Pământul este însărcinat, dacă un râu are drepturi egale, dacă un munte are o poveste de spus — pe scurt, dacă am putea renunța la noțiunea noastră de superioritate și la obsesia pentru noutate constantă — am fi mai grijulii față de mediul înconjurător și mai conștienți de cât de ireparabilă ar fi pierderea chiar și a unei mici insecte, a unei albine, a unei picături de ploaie, a unui fir de nisip…
Jane Goodall a murit săptămâna aceasta. Nu a fost doar un om de știință care a revoluționat domeniile primatologiei și antropologiei, ci și un suflet frumos, cu un curaj și o viziune extraordinare, mereu incredibil de modestă. Ne-a arătat că o conștientizare, o unitate sunt posibile. Numind apatia cel mai mare pericol pentru viitorul nostru, a insistat ca noi să construim o punte între creierul nostru isteț și inima noastră plină de compasiune.”
…

… În lumea noastră obsedată de noutăți, viteză și de consum deșănțat, am uitat să spunem “Pentru mine este de ajuns.“

Pentru cei care doriți un context mai larg puteți accesa articolul original.


POEZII. PROZĂ, ROMANA, SCRIERE CREATIVA

Dar de primăvară

Posted on

Reproduc mai jos articolul Sarei Mina de pe site-ul Editurii Biscara. Și mulțumesc și aici Editurii Biscara și minunatei femei care o conduce cu profesionalism deschis spre inovație și o inimă plină de empatie. 🌈🍀🌷🐞💖 La multe primăveri minunate, Sara Mina! 🎶🌿🌻

Pentru cei care doriți să citiți articolul direct pe site-ul Biscara unde veți decoperi multe cărți interesante aveți aici legătura: https://www.editurabiscara.ro/bazar-eseuri-amintiri-povestiri/#comment-23320

Martie 2023 a sosit c-un dar de primăvară în Biblioteca Virtuală a Editurii Biscara!

Este vorba de volumul BAZAR – Eseuri, povestiri, amintiri… al doamnei profesoare Mariana Nicolae.

Conotația festivă a cărții este dublată de tușa imagistică vie și delicată, adăugată de Ioana-Teodora Duță Schmiedigen, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Editura Biscara îi mulțumește pentru indirecta onoare făcută! Astfel, volumul se bucură de o copertă unicat și ilustrații de interior special create pentru a întări mesajul auctorial.

Și care să fie, oare, acesta?!

Într-un stil atractiv, care îndepărtează orice anticipată monotonie asociată, de obicei, eseurilor, autoarea vorbește despre femei, încercând să le provoace acestora o poftă sublimă de respect de sine, de încredere și autoapreciere argumentată, potențatoare a senzorilor dedicați frumuseții vieții!

Sunt și înălțări sobre de tonalitate, când autoarea emite aprecieri referitoare la realitatea falsă a poziției femeii în societate – „munca femeii este mai puțin valoroasă decât cea a bărbatului…” – , dar sunt și explozii de umor involuntar asociat unor imagini explicative, ca în titlul „Femeile nu e oameni”. În eseul numit astfel, miezul mesajului gravitează în jurul afirmației „bărbatul are sens pozitiv, femeia are sens negativ”, citată fiind aici, de autoare, Cosima Rughiniș, profesoară universitară în Departamentul de Sociologie al Universității din București…

Mariana Nicolae ne vorbește apoi, prin prisma amintirilor proprii, despre alegerile pe care le facem, dar și despre efectele imposibilității manifestării depline a liberului arbitru, atunci cînd tragediile răpesc dreptul individual de a decide…

De asemenea, dezvoltă o argumentație pro/contra ideii de izolare ce generează, poate, o pierdere a libertății fizice, apărând, însă, ca cert mijloc de câștigare a unei altfel de libertăți… prin meditație… prin asceză…

Spune autoarea într-un mesaj eminamente motivațional: <<Acum, în 2023, femeile nu se mai zidesc. Sunt lăsate, mai mult sau mai puțin transparent în funcție de unde au avut norocul să se nască, să viseze, să se educe, să-și aleagă orice profesie sau meserie își doresc, mă rog mai mult sau mai puțin, bariere existând în continuare, dar mult mai puțin evidente, mai “subtile”. Vorba americanilor “the sky is the limit”. Altfel spus, nimic nu ne oprește decât cerul! Adică, fetelor, nu depinde decât de voi să vă împliniți visele! Și dacă vă loviți și adesea chiar vă zdrobiți de faimosul tavan de sticlă pe care nu-l vedeți în zborul vostru naiv către cer, nu este vina nimănui, decât a voastră!>>

Încă un amănunt atipic al cărții, inedit ca efect: eseurilor, literatură non-ficțională, le sunt alăturate de autoare două proze scurte, așadar literatură de ficțiune. Se creează un efect de intersectare a planului unui mesaj enunțiativ-speculativ, cu altul în care autoarea, dedublată, arată direct filmul unor evenimente, lăsându-l pe cititor să aleagă spre care afirmație din eseuri să îndrepte cele două povestiri drept argumente.

Citiți cartea și, dacă vă stă în putință, fiți alături de autoare pe 8 martie 2023 la evenimentul lansării, la Sala Basarabilor de la Muzeul Municipal Curtea de Argeș!

Sara Mina – Editor

Educație, POEZII. PROZĂ, ROMANA, Uncategorized

La cafenea … despre Eminescu

Posted on

Mi-a apărut în revista Cafeneau literară nr. 104 / octombrie 2022, un răspuns dat la ancheta lansată de Virgil Diaconu, directorul revistei. Îi mulțumesc și aici pentru că a publicat răspunsul meu.

M-am bucurat pentru că răspunsurile date au fost destul de chinuite: scrise pe aeroportul din Istanbul, terminate pe insula Qeshm din Golful Persic de unde le-am și trimis fericită că am reușit să prind o conexiune mai bună la internet.

Așa că împărtășesc și aici unor eventuali rătăciți printre cuvinte textul anchetei și răspunsurile mele.

cafe_lit_Pitesti-_Eminescu_MNDownload
POEZII. PROZĂ, ROMANA, SCRIERE CREATIVA

Alzheimer, Google și … poezia

Posted on

Alzheimer, incipient sau nu, este un coșmar pentru fiecare dintre noi. Și toți avem rețete care să ne apere. Sau nu, dar măcar ne dau speranțe. Eu, de exemplu, cred că exersarea continuă a creierului ni-l păstrează în formă. Așa că citesc, scriu, traduc, mă pun în situații nu totdeauna foarte confortabile.

Așa am dat peste această poezie Alzheimer incipient ( Early Alzheimer’s) de Richard Sieburth, profesor emerit de literatură, cultură și istoria ideilor franceze, traducător și editor. Probabil trăind și el sub spectrul lui Alzheimer.

Iată poezia. M-a surprins impactul vizual înspăimântător, concretețea imaginii, dar și concentrarea simbolurilor glaciare, a semnificațiilor ascunse ale cuvintelor. 

A shelf of memory calving into the sea
like an Antarctic glacier on TV
these scenes of climate change
heightening the senescence
we try to fathom day by day
as yet another point of reference
quietly crashes away

Annie Spratt on Unsplash Huw Edwards on Unsplash

Am vrut s-o traduc în română, dar din lipsă de timp, am apelat la Google. Ce să zic? Iată cele două versiuni:

Nu suntem încă în primejdie să ne pierdem slujbele de traducători.

LECTURI, POEZII. PROZĂ, ROMANA, SCRIERE CREATIVA

Clipe de grație

Posted on

După o săptămână stranie în care lucrurile pe care de obicei nu vreau să le bag în seamă m-au obligat să le ascult și mi-au reamintit că, indiferent de cât de tare zic eu că sunt, există lucruri peste voința mea, iată-mă, sper, într-o formă acceptabilă ca să-mi reiau multele activități pe care am dorit să le fac, dar n-am reușit.

Încep de aici. La aniversarea zilei revistei Curtea de la Argeș (11 iunie) am cunoscut-o pe Mihaela Malea Stroe recitând din noul ei volum de poezie Alfabestiar apărut la Editura Eikon. N-o să vorbesc aici despre această realizare spectaculoasă de a scrie poeme/poezii pentru fiecare literă a alfabetului, fiecare poezie conținând doar cuvinte începând cu litera din titlu. Găsiți o frumoasă recenzie aici.

Am primit de la Mihaela Malea Stroe volumul de pozie Clipa de grație, apărut în 2016 la Editura Eikon. Și, de atunci, tot citesc și recitesc versurile poemelor și descopăr nu doar o poetă deosebită, a cărei frumoasă limbă română este un prilej minunat de bucurie și, cum îi mărturiseam la un moment dat, de invidie pozitivă, adică mai mult decât admirație, pentru aparenta ușurință prin care folosește limba în registre atât de diferite, dar cu o muzicalitate încântătoare.

Citind Poemul unei rugi de seară n-am putut să nu mă gândesc la Cele patruzeci de legi ale iubirii de Elif Shafak. De ce? Poate pentru că dincolo de nevoia universală de și căutarea permanentă a iubirii, cele două se structurează în jurul elementelor esențiale. Pentru Shafak ele sunt pământul, apa, vântul, focul și golul. Pentru Malea Stroe, în loc de gol avem verdele iubirii. De ce? Și cum să compar un poem cu un roman? Nu este poezia concentrarea universului în cuvinte?

Deocamdată, cu permisiunea autoarei, redau mai jos poemul. Și-i mulțumesc Mihaelei Malea Stroe pentru clipele de grație pe care ni le oferă.

Poemul unei rugi de seară

Îngăduie-mi, iubite,
Să trec. Apă,
Pe sub copita iernii,
Când iarna din umbre-ntristate se adapă.
 
Îngăduie-mi, iubite,
Să trec. Foc,
Prin bezna lumii strânsă la un loc.
 
Îngăduie-mi, iubite,
Să trec. Aer,
Din borangicul lunii
Să strâng fuior și caier.
 
Îngăduie-mi, iubite,
Să trec. Lut
Al înserării-n care ne-am pierdut.
 
Îngăduie-mi, iubite,
Să-ți tot fiu … verdele iubirii,
Verdele credinței, mană în pustiu.
DIN VIATA, Educație, POEZII. PROZĂ, ROMANA

Lansarea de la MNLR

Posted on

S-a întâmplat! Încă sunt uimită și recunoscătoare pentru cei care au venit, cei care au vorbit și au spus cuvinte impresionante și care mă obligă. Pe scurt, a fost o după amiază memorabilă care mă umple de energie și optimism.

Voi scrie pe larg despre ieri, dar nu vreau să treacă momentul “cald”, la propriu și mai ales la figurat, fără să-l marchez aici măcar vizual.

Vă mulțumesc tuturor. Mai ales vreau să-i mulțumesc editoarei mele, Sara Mina, care este o sursă inepuizabilă de energie și concentrare pentru a-și transpune în realitatea noastră nu întotdeauna comodă viziunea și misiunea pe care și le-a asumat față de cultura noastră literară de azi. Sara, faci lucruri admirabile! Ce binecuvântare că ne-am întâlnit.

Bucuria revederii sau întâlnirii. Și, fără îndoială, bucuria cunoașterii noilor cititori!

DIN VIATA, POEZII. PROZĂ, ROMANA, Uncategorized

15 ianuarie

Posted on

De 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale: Dăm cu sâc/ Din Isarlîk!

De ce? Cui? În semn de omagiu, desigur, celor care știu unde este Isarlâk, dar și celor mulți și de demult care au făcut posibil drumul către azi, și ca să le facem în necaz celor care nu reușesc s-o găsească pe hartă. Pe harta culturală evident.