My daughter bought a map the other day. I thought it was for our grandchildren visiting for Easter. They have difficulties reading a paper map which is still required, for good reason I’d say, in school. No, she said, it’s not for them. It’s for me and Redmund, her partner, to signal the places we visited. Separately or together. It’s fun, mum, don’t you think!?
It absolutely is. Plus, it brings back my old concern about digital maps. I love digital maps, I’m often, though not always, grateful to Waze or Google Maps (in that order) for their existence. But, I can’t “think” without a paper map. I discover, however, that I’m not the only one.
In this article in USA Today you can find lots of reasons why people still prefer paper maps and why the industry is actually thriving. I resonate with a lot of them, but my favourite is “Paper maps for planning and GPS in transit”.
And today, a slow day even if it’s a Monday, the second day of Orthodox Easter, I can indulge in doing “useless” things, such as looking at maps. So, here’s a look at some fascinating maps. They are all amazing. However, I particularly like the following: 9. The Roman Empire vs. the Mongol Empire at their peak (ha, ha); 10. The most popular last names in Europe, and 14. The oldest universities in Europe that are still open.
As it often happens, from this article I was lured to the next one “Maps with Unusual Information”. I’ll leave you to discover what alphabets are used around the world or how welcoming a country is to strangers.
Aprilie este o lună importantă pentru familia noastră mai mică, mai restrânsă sau dimpotrivă cât se poate de extinsă. Și știm cât de extinse pot fi unele familii! Dar nu, nu despre evenimente de familie vreau să vorbesc acum în prima zi de mai. O s-o fac altădată. Nebunii de aprilie, vorba mamei, par să se fi adunat în mare măsură în familia noastră. Inclusiv eu, deși nu sunt de aprilie.
Uitându-mă însă la luna care tocmai s-a încheiat mă cuprinde uimirea la câte lucruri incredibile am făcut. Călătorii intelectuale care în timpuri normale ne-ar fi fost dacă nu interzise, atunci greu de realizat din motive diverse cele bugetare fiind, ca de obicei, esențiale. Dar iată că acum putem conversa cu oameni pe care-i descoperim cu uimire interesați de lucruri dragi nouă, pe care le credeam relevante doar pentru noi.
Am mai scris aici despre bucuria de a asculta o conferință în limba de adopție a lui Panait Istrati și de a descoperi atâția cititori internaționali ai scriitorului atât de controversat în toate epocile și ideologiile. Și iată că am primit o nouă invitație, de data asta de la Bruxelles, dar cât de relevantă mai este oare geografia pe Zoom? Este, nu din punctul de vedere al participării, ci al organizatorilor și al culturii locale.
Pe organizatoarea evenimentului am cunoscut-o dansând, ca să zic așa, și deși evenimentul de care vă vorbesc este un eveniment anual, până acum, n-am apucat să particip vreodată. Alice Toma (Universitatea București și Universitatea Liberă din Bruxelles) organizează pentru a patra oară această manifestare alături, desigur, de instituțiile pe care le vedeți în afișul de mai jos. Evenimentul central, numit modest seminar, și-a propus o incursiune în lingvistica textuală asupra relațiilor logico-semantice și a conectorilor privite din punctul de vedere al științelor și discursurilor acestora. Dar evenimentul a avut și patru activități satelit din care m-au interesat în mod deosebit cele referitoare la literatura feministă și, desigur, panelul despre Panait Istrati.
Din păcate, n-am reușit să “ajung” la comunicarea Roxanei Marinescu (Traumatic Memory of Missed Motherhood in Communist Romania, as Reflected in Contemporary Novels by Women Author / Memoria traumatică a maternității ratate în România comunistă reflectată în romane contemporane ale unor autoare) care m-ar fi interesat în primul rând pentru că vorbea, printre altele, despre romanul Alinei Nelega, „Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat” (Editura Polirom, 2019) pe care-l citesc chiar acum. Roxana este o prezentatoare remarcabilă, incitantă și, ceea ce apreciez în mod deosebit, constant în graficul de timp, dar și în cel al sensibilității culturale. Dar, n-a fost să fie. Data viitoare.
Am fost, însă, la panelul Istrati. Panaït Istrati. Amour, femme et famille / Iubiri, femei și familie la care au participat:
Ramona-Stefania GORZO [ULB / Université libre de Bruxelles], Lauréate du Prix du mémoire en Langues et Lettres 2020 pour L’éthique du vaincu dans l’œuvre de Panaït Istrati / Laureată a premiului pentru teza de absolvire a programului Limbi și literaturi 2020 intitulată “Etica celor învinși în opera lui Panaït Istrati”
Dana RADLER [ASE / Académie d’Études Économiques de Bucarest] – Panaït Istrati : présences féminines dans sa vie et son œuvre / Prezențe feminine în viața și opera lui Istrati
Sofie BARTHELS [Université libre de Bruxelles] – De l’éros aux « amants-amis » : l’amour et le couple dans les premières fictions de Panaït Istrati / De la eros la „iubiți-prieteni”: dragostea și cuplul în ficțiunile timpurii ale lui Panaït Istrati.
A fost o participare plăcută, deși uneori neconfortabilă pentru că franceza mea este extrem de ruginită, dar foarte instructivă din multe puncte de vedere. Desigur, m-am bucurat s-o ascult pe Dana Radler cu o prezentare foarte reușită din toate punctele de vedere. Perfect încadrată în timp, scrisă în franceză, dar după cuvintele de început rostite într-o franceză care mie mi s-a părut foarte frumoasă, a trecut la limba maternă, dând astfel ocazia unei interpretări foarte profesioniste făcute de una dintre studentele (sau absolventele) programului, Diana.
Mulțumesc frumos, Dana, pentru un moment emoționant.
Dana Radler și secvențe din prezentarea ei.
Și, desigur, au fost și participanți care, ca și mine, am ascultat cu plăcere toate prezentările din cadrul panelului. Poate altădată să mai scriu despre asta. Până atunci să ne bucurăm de începutul lui mai care anul acesta ne umple viața de lumină și multe semnificații.
Ne plângem constant de cât de rău ne este în condiții de libertate restricționată. Cu mască și în mediul virtual. Și, evident, înțeleg asta foarte bine. Dar, sunt și avantaje clare. Cel puțin eu așa le percep.
Unul din ele – participatul la evenimente la care cel mai probabil nu ne-am fi dus în viața reală. Concerte, lansări de carte, conferințe internaționale, webinarii, muzee – le aleg pe cele gratuite și sunt multe și de calitate. Și, sigur, că dacă ceva mă interesează în mod deosebit plătesc taxa de participare, îmi trec în agendă și … particip.
Din prima categorie, eveniment gratuit, am o mulțime de exemple, dar acum mă refer la unul care m-a scos din zona de confort lingvistic. Ce-nseamnă zona mea de confort lingvistic? Vorbitul în română și engleză. Cel mai adesea în engleză și română. Ce-nseamnă discomfort lingvistic? Limbile pe care le vorbesc mai rar spre deloc și doar în anumite registre: franceză, germană, spaniolă și, desigur, maghiară. Evident, cititul mi-este mai la-ndemână decât vorbitul sau chiar scrisul. Deși, într-o comunicare asincronă, ooops, sunt cam …., lucrurile devin mai ușoare grație drăguței de Google.
Concret, am participat pe 20 aprilie la o fascinantă conferință intitulată “INTERSECTIONS: Linda Lê raconte Panaït Istrati/Exercice d’admiration” organizată de Alliance française Paris Île-de-France în parteneriat cu Institutul francez din România și cu sprijinul Asociației Prietenii lui Panait Istrati (l’Association des amis de Panaït Istrati).
Capturi de ecran din timpul conferinței.
De ce? Dincolo de faptul că sunt membră a Asociației Prietenii lui Panait Istrati, așa am și primit invitația, dintr-o curiozitate multiplă. Ce mi-ar putea spune o scriitoare vietnameză de limbă franceză despre unul dintre scriitorii români atipici, boemi, contestați când de unii, când de alții și cu siguranță relativ necunoscut în propria lui cultură. Ei bine, așa cum probabil vă așteptați, mi-a spus multe. Dincolo de emoția firească a vorbitoarei care vorbea unui public numeros (cred că au fost peste 50 de persoane din toată lumea) m-a impresionat interesul unui public atât de divers geografic și, ca atare, cultural față de vagabondul “nostru preferat” – cum spunea unul dintre participanți făcând trimitere la biografia publicată de Jacques Baujard în 2015, Panaït Istrati ; l’amitié vagabonde. Desigur, Baujard îl numește pe Istrati nomad celest, rebel etern și povestitor irezistibil, dar asta este o altă poveste.
Apoi am fost curioasă să văd ce spune o vietnameză trăită la Paris despre Istrati. Și cine este această Linda Lê? Nu e greu s-o descoperi, ca pe o personalitate a vieții literare franceze puțin cunoscută publicului larg. Deși apreciată de critica literară, preferă să evite presa. Discretă, timidă, tăcută și misterioasă, Linda Lê se descrie ca „un urs care se ascunde”. În vârstă de 57 de ani, Linda Lê își petrece cea mai mare parte a timpului scriind romane. Și pentru că, probabil moștenirea asiatică își spune cuvântul, are ca pasiune caligrafia și, greu de crezut, dar își scrie romanele cu stiloul, în mod tradițional, fără ajutorul mașinii de scris sau a computerului.
Capturi de ecran.
Care este conexiunea ei cu Istrati? În 2006, a stabilit și promovat o ediție aproape completă a operei lui Panaït Istrati la Editura Phébus. Iar în prezentarea de pe 20 aprilie, pe care evident că n-am înțeles-o în detalii, dar am urmărit-o cu interes, a făcut o trecere în revistă impresionantă a diverselor întâlniri ale omului Istrati și aspecte ale vieții și operei lui.
Dar, ca de obicei, cele mai interesante mi s-au părut întrebările. Evident și răspunsurile. Întrebări diverse, dar pertinente, dovedind interes real, nu doar de suprafață, întrebări dincolo de opera lui Istrati, despre literatura română de limbă franceză. M-am bucurat să ne “revedem” pe lista participanților cu câțiva dintre istratienii vechi și, mai ales, să-mi reamintesc sau să aflu părți din istoria literară a unei lumi fascinante din care facem și noi parte.
Ați auzit vreodată de conducere (da, da – adică leadership) și umor?
Naomi Bagdonas și Connor Diemand-Yauman, ambii de la Standford Graduate School of Business și interesați să creeze culturi mai productive, conectate și mai vesele în echipe care lucrează de la distanță. Ei spun că există cercetări medicale seriose care susțin afirmațiile lor: neuroștiința râsului.
Liderii cu simțul umorului sunt considerați cu 27 la sută mai motivați și mai admirați. Angajații lor sunt cu 15% mai implicați. Echipele lor au de două ori mai multe șanse să rezolve o situație dificilă care are nevoie de creativitate.
Umorul nu este doar pentru distracție. Este, de asemenea, o abilitate critică de conducere, cum ar fi comunicarea și conștientizarea de sine.
Cum? Bagdonas și Diemand-Yauman ne spun versiunea lor:
1. Deveniți hazliu de la distanță. Râsul ne afectează creierul și comportamentele în moduri profunde. Râsul este mai valoros ca niciodată în lumea muncii la distanță.
2. Îmbrățișați umorul altora. Observați micile încercări de a fi hazliu ale colegilor dvs. de muncă și acceptați-le. Construiți pe ele.
3. Cultivați-vă activ ritualurile și poveștile. Creați noi ritualuri care să vă ajute să rămâneți conectați și să promovați umorul în organizația dvs., chiar și atunci când sunteți la distanță. Și spuneți poveștile companiilor dvs. în toată lumea.
Naomi BagdonasandConnor Diemand-Yauman, both fromStandfordGraduate School of Business, and interested in creating more productive, connected, and joyful cultures in remote teams. They say there’s serious medical research behind their claim: the The neuroscience of laughter.
Leaders with a sense of humour are seen as 27 percent more motivating and admired. Their employees are 15 percent more engaged. Their teams are more than twice as likely to solve a creativity challenge.
Humour isn’t just for fun. It’s also a critical leadership skill, like communication and self-awareness.
How? Bagdonas and Diemand-Yauman tell us their version:
1. Become remotely humorous. Laughter impacts our brains and our behaviours in profound ways. Laughter is more valuable than ever in the world of remote work.
2. Embrace other’s humour. Notice your co-workers’ small attempts of light-heartedness, and accept them. Build on them.
3. Actively cultivate your rituals and your stories. Create new rituals that help you stay connected and promote humour at your organization, even when you’re remote. And tell your companies’ stories far and wide.
Cum să-ți faci lecțiile mai bune, mai inspiraționale, mai eficiente și, evident, în concordanță cu programa de care trebuie să te ții ca profesor într-un sistem de educație strict centralizat și foarte controlat cum este cel românesc? Este o întrebare pertinentă la care majoritatea va răspunde da, vrem să facem asta, dar cum? În condițiile în care suntem și noi, profesorii oameni, nu super eroi, și societatea are așteptări prea mari de la noi.
Am primit o invitație prin INACO la un eveniment care și-a propus să răspundă la întrebarea de mai sus. Evident, că m-am înscris. Evenimentul a fost organizat de asociația “Ține de Noi” și a fost organizat ca webinar. Detalii tehnice despre webinar, ca și înregistrarea lui o găsiți aici.
Câteva detalii subiective, dar posibil pertinente, găsiți mai jos:
– un eveniment necesar, bun și care a fost și gratuit. De ce? Păi, nu se dau adeverințe de participare. Și pentru că este un webinar de conștientizare și, mai ales, de atragere de viitori participanți la cursuri plătite. Ceea ce nu este un reproș, dimpotrivă, este o excelentă strategie de marketing.
– poate prea ambițios fiind dedicat “tuturor actorilor implicați în acest domeniu: profesori, reprezentanți ai elevilor, părinți, ONG-uri”. Cam mulți ca să-I mulțumești pe toți! Și totuși … de ce nu?
– o promisiune pe care niciunul dintre participanți n-a luat-o prea în serios fiind clar o tehnică de vânzare: “profesorii vor învăța să utilizeze video producția în educație, pentru cursuri online, să producă materiale din curriculum și să înțeleagă mai bine activitatea online a elevilor lor.” Zău?!?
Probabil că ultima promisiune a fost clar cea mai pertinentă. Lucrez de peste 40 de ani în educație și sunt fascinată constant de energia costructivă care se pierde în sistem din cauza ignorării celor care se presupune că învață pasiv de la noi, adică elevii sau studenții. Și ei învață într-adevăr, majoritatea, dar adesea în afara sistemului. Și învățăm și noi, profesorii chiar foarte multe, de la ei.
În sistemul privat de educație, la toate palierele lui, se cere constant feedback de la toată lumea, mai ales de la elevi, studenți, cursanți. De ce? Pentru că învățăm constant de la ei ca persoane și ca organizații. Sigur că cei mai buni din sistemul de stat fac și ei asta, dar este departe de a fi o bună practică generalizată.
– că acest eveniment a fost necesar și insuficient este clar din numărul de participanți: peste 200. O cifră care spune ceva despre dorința oamenilor de a se dezvolta, a învăța – sigur în timpul lor liber, seara după o zi lungă și încărcată de „corvezile” cerute de sistem. Și, majoritatea, am stat până la sfârșit, deși știam că înregistrarea va fi pe Facebook integral.
– ce mi-a plăcut mult la acest webinar:
Reconfirmarea dorinței de a învăța și a ne autodepăși
Întâlnirea cu oameni remarcabili, curajoși, modele de urmat: Teddy Necula, Alexandru Cojocaru, Magda Cojocea, învățătoare chiar la Școala nr 5 – București la care am învățat și eu … într-o altă viață.
vorbitul prea repede (moderatoarea a și făcut apel la un ritm mai inteligibil);
vorbitul fără conținut, de dragul de a ne auzi doar
romgleza – sumarizarea (rezumarea), gapul (decalajul), footage-ul (material filmat), tool (instrument), engagementul la conținutul video (interacțiunea). Nu o putem evita constant, dar putem face un efort ca semn de politețe față de propria noastră limbă și cultură.
Probabil că cel mai mult mi-a plăcut concluzia despre importanța colaborării ca șansă reală de a deveni mai competitivi. Așa cum spunea Răzvan Orășanu, președintele asociației “Ține de Noi”, nu știm (încă – sper eu) “să învățăm împreună, ca în Republica Moldova”. Din păcate resursele există, dar nu sunt suficient cunoscute și folosite. Și zice în continuare: E nevoie de un proiect colaborativ.
Corect, dar oare sistemul încurajează colaborarea în România? Ca profesor de leadership și comportament organizațional pot spune cu mare tristețe că răspunsul este din păcate negativ, cu mici excepții.
Cea mai mare pictură pe pânză din lume s-a vândut la o licitație în Dubai pentru 62 milioane USD – dublu față de valoarea estimată.
Intitulată „Călătoria umanității”, lucrarea are aproape 1.600 de metri pătrați. A fost creată în 2020 de artistul britanic Sacha Jafri care spune că a lucrat 20 de ore pe zi în patru labe timp de aproape un an. Procesul a fost atât de dificil încât i-a cauzat domnului Jafri o leziune a coloanei vertebrale.
Artistul intenționează să doneze încasările unor organizații caritabile pentru copii. Pictura este atât de mare încât Jafri a împărțit-o în 70 de panouri separate, intenționând să vândă fiecare parte individual. Însă cumpărătorul, un comerciant francez de criptomonede rezident în Dubai, și-a dorit lucrarea întreagă. Acum trebuie să găsească un perete pe care s-o agațe.
Povestea picturii
The world’s largest canvas painting sold at an auction in Dubai last week for $62m—double its estimated value.
Entitled “The Journey of Humanity”, it is almost 1,600 square metres. It was created in 2020 by the British artist Sacha Jafri. He worked 20-hour days on his hands and knees for nearly a year.
He explains he’ll donate the proceeds to a number of children’s charities. The painting is so large that Jafri had divided it into 70 separate panels, planning to sell each part individually. But the buyer, a French crypto-currency trader resident in Dubai, wanted it all. Now he must find a wall to hang it on.
La mulți ani de 8 Martie! S-avem o primăvară frumoasă și cu … pandemia terminată!
N-am să intru în detaliile legate de ziua internațională a femeii, deși … poate ar merita. Dar le găsiți aici sau pe wikipedia. De ce pe wikipedia? Pentru că este o sursă deschisă, prin urmare mult mai credibilă decât sursele care aparțin unor autori/autoare cu agende proprii mai mult sau mai puțin transparente. Sau, dacă engleza vă este comodă puteți citi aici mai multe. Wikipedia în engleză este mult mai generoasă în informații și adesea mai deranjantă, în sensul de mai provocatoare, decât varianta în română.
Să revenim însă pe pământ, adică în martie 2021, în țara lui … Zoom! Ce se-ntâmplă în afara zilei de amintire și sărbătorire?!? Și dacă v-ați uitat azi în jur s-au întâmplat multe: de la cadouri și flori la ieșitul la terasă, restaurantele s-au închis din păcate, și plimbatul în soarele plăcut de primăvară care este indiferent la regulile de distanțare.
Să ne uităm la ce ne spun cifrele unor surse relativ credibile. Potrivit raportului Băncii Mondiale intitulat „Femeile, afacerile și Legislația în 2021” femeile continuă să aibă doar trei sferturi din drepturile legale ale bărbaților. Sigur, vorbim despre o medie din întreaga lume. În România la capitolul „pe hârtie” sau declarativ stăm relativ bine, dar dacă ne uităm la ce se-ntâmplă în viața reală – descoperim că femeile sunt tot mai puțin reprezentate în viața publică, adică acolo unde se iau deciziile. Guvernul actual are cel mai mic număr de femei în componența lui. Vorba Sabinei Fati a cărei carte Singură pe drumul mătăsii vorbește mai plastic, cred eu, despre ce-nseamnă să fii femeie decât analizele ei jurnalistice corecte de altfel.
De ce în România avem atât de puține femei în roluri cheie? Simona Fati consideră că “Pentru femei e chiar mai complicat (decât pentru bărbați – n.a.) și multe dintre cele care ar fi chemate să aibă roluri importante în politică, renunță din cauza peisajului pestilențial pe care ar trebui să-l traverseze pentru a ajunge în locul de unde ar putea să schimbe ceva.” Și concluzionează “În decorul politic românesc dominat de prea mulți bărbați mediocri, adesea lipsiți de entuziasm și de idei, femeile rămân ex-centrice, neasimilabile.” Simona Fati, De la Regina Maria la Codruța Kövesi: de ce femeile n-au putere în România
Sigur, raportul amintit al Băncii Mondiale consideră că performanța mai bună în domeniile măsurate de indicatorii luați în calcul este asociată cu un decalaj mai mic de gen în rezultatele dezvoltării, cu un număr mai mare de decidenți politici, cu o participare mai mare a forței de muncă feminine și cu un număr mai mic al vulnerabilității ocupaționale. Interesant cum cifrele și statisticile reflectă umbrit anumite realități.
Un studiu făcut anual de McKinsey și organizația Lean In începând din 2015 despre “Femei la locul de muncă” subliniază ritmul scăzut al progresului înregistrat de egalitatea de gen în corporațiile americane și pune în lumină efectele pandemiei. Studiul arată că la începutul anului 2020, reprezentarea femeilor în corporațiile americane evolua în direcția corectă. Acest lucru era mai evident în managementul superior: între ianuarie 2015 și ianuarie 2020, reprezentarea femeilor în funcțiile de prim vicepreședinte a crescut de la 23 la 28%, iar reprezentarea în rândul managementului de vârf a crescut de la 17 la 21%. Dar, per total, femeile au rămas puternic subreprezentate – în special cele provenind din diverse etnicități.
Se pare că problema competitivității și a femeilor este una serioasă. OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) consideră că lupta pentru egalitatea de gen este una dintre provocările majore ale epocii actuale. Relația dintre chestiunile de gen și politica de concurență rămâne relativ nedocumentată. Și asta din cauză că politica de concurență se referă, de obicei, la consumatori și firme, guvern și autorități de reglementare, adică este în mare parte opacă la problematica de gen și chiar consideră că este obiectivă. Începând cu 2018 însă OCDEa început să analizeze dacă perspectiva de gen ar putea contribui la realizarea unei politici de concurență mai eficiente.
La mulți ani de 8 Martie!
Le-am primit de 8 Martie, prin curier, de la o colegă. Îi mulțumesc și aici.
În sfârșit … deși iarna a fost nesemnificativă pe unde sunt eu, iată că pot spera că a trecut și că … vine, vine primăvara!
Minunile de culori, de flori minunate, de gândăcei de tot soiul, de sunete diafane și muzici înălțătoare pe care le întâlnesc pe mail, pe Facebook, Insta și altele asemenea, nu prea se văd în grădină. Dar, e încă mult prea devreme.
În schimb, pisicuțele mele, Kira și Iso, nu mai vor să stea în casă. Umblă felin, delicat și urmărind lucrurile nevăzute de ochii oamenilor, dar foarte clare în ai pisicuțelor și, desigur, escaladează tot ce se poate escalada.
Kira și Iso
Mărțișoarele se cumpără, se oferă, se schimbă prin toate mediile care ne sunt la îndemână. Dar nici unele nu sunt atât de frumoase ca cele pe care le primim direct. Anul ăsta primăvara mea a fost întunecată de necazurile prin care o parte a familiei a trebuit să treacă. Bine că norii se-mprăștie și speranța de mai bine revine. Doamne ajută!
Și, ca să trec la o notă mai optimistă, chiar frivolă, am descoperit că am succes la bărbați tineri! Da, da! De ce nu? Am primit mărțișoare de la doi bărbați vajnici, cu nume biblice, unul de 7 și celălalt de 12 ani. Sau pe-acolo. Cei doi David mi-au dat două mărțișoare minunate care mi-au încălzit sufletul. Dacă nici ăsta nu este succes, atunci nu știu ce poate fi!
David și David.
S-avem o primăvară minunată, senină și echilibrată, cu pandemiile și durerile lumii vindecate și cu cât mai multe îmbrățișări reale, sincere și călduroase!
“Brâncuși 145” – și Google nu ne dă niciun doodle pentru ziua de azi? A uitat sau nu este la fel de semnificativă ca Sf. Valentin? Mă rog, să nu fiu cârcotașă.
Înțeleg că pe TVR 3 și TVR Internațional la ora 16.00 se va transmite în direct de la Târgu Jiu evenimentul care va cuprinde lansarea filmului “Omagiu lui Brâncuși pe Calea Eroilor“. Cu Sergiu Cioiu. Și un recital Maia Morgenstern și Sergiu Cioiu. Frumos. Abia aștept.
Și în weekend – multe alte opțiuni. Le găsiți pe Google.
“Brâncuși se naște și se dezvoltă într-un spațiu fără sculptură, pentru că România, fiind așezată în spațiul confesiunii ortodoxe, a creștinismului oriental, avea interdicție la chipul cioplit și până în secolul XIX noi nu am avut sculptură! Cine vorbește despre sculptură în spațiul ortodox până în secolul XIX bate câmpii sau face abuz de termeni.”
