Sunt doar nomadă digital. Adică nu m-am născut în epoca în care totul (se pare că) este online. Și, pentru cei care înțeleg cu adevărat, totul înseamnă nimic. Da, pentru că avem impresia că totul este la un clic distanță, și descoperim că, dacă nu știm dinainte ce vrem, nu găsim mai nimic. Accentul este pe mai pentru a include și descoperirile întâmplătoare.
Ce mă îndeamnă la aceste cugetări? Citatul zilei din buletinul informativ al The Economist care sună cam așa:
“Some problems are so complex that you have to be highly intelligent and well informed just to be undecided about them.” Laurence Peter, The World in Brief for September 16, 2023.
În traducere:
“Unele probleme sunt atât de complexe încât trebuie să fii foarte inteligent și bine informat doar pentru a fi indecis în privința lor.” Laurence Peter
Cine este acest atât de profund Peter? Pentru cei interesați puteți găsi informații aici, iar pentru cei minimaliști, adică mai puțin interesați, este cel care a emis principiul Peter care spune că în organizații toți angajații sunt promovați până la nivelul lor de incompetență. Altfel spus cei care sunt pe poziții de conducere sunt incompetenți. Dacă vreți un articol academic pe această temă (din Harvard Business Review) îl găsiți aici.
Un alt îndemn la a bate câmpii cu oarecare grație despre nimicuri a fost și cuvântul zilei pe care The Free Dictionary mi l-a trimis ieri: credenza = a buffet, sideboard. Dar mi-am adus aminte de cuvântul pe care l-am învățat în maghiară în modesta casă a bunicilor mei ardeleni kredenz care însemna bufet ca piesă de mobilier. Mi-aduc și acum aminte de bufetul albastru care era una din puținele piese pe care bunicii le aveau în camera pentru toate scopurile pe care o aveau. A rezistat până acum foarte puțini ani, adică până s-a prăpădit mătușa și … de atunci n-am mai fost prin Cecălaca așa că nu știu dacă mai există.
Revenind la „kredenz” însă, iată ce interesant circulă cuvintele prin diverse limbi aparent neînrudite și cât de greu se lasă ele descoperite pentru cei care n-au răbdarea și curiozitatea să le caute. Azi când (aproape) totul există online.
Mi-a apărut în revista Litere la pagina 42 articolul pe care-l găsiți în josul acestei pagini.
Vi-l recomand. Este un articol pe care-l puteți citi și în concediu. Războaiele despre care scriu și vi le propun sunt diverse și le purtăm constant fiecare dintre noi.
Printre multiplele tragedii despre care citim zilnic, iată o știre mai optimistă. Este din buletinul informativ de astăzi, 1 Martie 2023, al The Economist. O primăvară binecuvântată tuturor.
“Casa Familiei Abrahamice, un centru interconfesional care cuprinde o biserică creștină, o sinagogă și o moschee, se deschide miercuri pe insula Saadiyat din Emiratele Arabe Unite. Țara s-a considerat de mult timp ca unificatoare de oameni: a fost prima din Peninsula Arabică care a găzduit o vizită papală (în 2019) și a normalizat relațiile cu Israelul (în 2020). Centrul Abrahamic a fost creat de Sir David Adjaye, un arhitect anglo-ghanez, care a proiectat și Catedrala Națională Ghana din Accra și Muzeul Național de Istorie și Cultură Afro-Americană din Washington, DC.
Cele trei clădiri ale Centrului Abrahamic se află într-o grădină închisă care va servi drept spațiu de întâlnire pentru diferitele comunități religioase din Emiratele Arabe Unite. Într-o declarație comună pentru a marca deschiderea, Papa Francisc și Marele Imam al-Tayeb din al-Azhar, care este văzut de mulți drept cea mai înaltă autoritate musulmană sunită, au declarat, poate puțin prea optimist: ‘Am intrat într-o nouă fază în istoria religiilor.’”
Preluată din The Economist Newsletter, March 1, 2023
Among so many tragedies that we read about daily, here’s a more optimistic one. It’s from today’s newsletter of The Economist. Have a blessed spring!
“The Abrahamic Family House, an interfaith centre that comprises a Christian church, a synagogue and a mosque, opens on Wednesday on Saadiyat island in the United Arab Emirates. The country has long seen itself as a unifier of people; it was the first in the Arabian peninsula to host a papal visit (in 2019) and to normalise relations with Israel (in 2020). The Abrahamic centre has been created by Sir David Adjaye, an Anglo-Ghanaian architect who also designed the Ghana National Cathedral in Accra and the National Museum of African American History and Culture in Washington, DC.
Its three buildings sit within an enclosed garden that will serve as a meeting space for the UAE’s different religious communities. In a joint statement to mark the opening, Pope Francis and Grand Imam al-Tayeb of al-Azhar, who is seen by many as the highest Sunni Muslim authority, said, maybe a tad optimistically, ‘We have entered a new phase in the history of religions.’”
What research areas some cultures have: the influence of humor and/or smiling on organizational efficiency! Over here (in Bucharest, Romania) we think that too much smiling shows hypocrisy, lip-service, you name it. And humor? That also depends. Why? On what? Long story.
This piece of research done by two Stanford academics involved over 1.4 million people, in 166 countries. The question was easy: “Did you smile or laugh a lot yesterday?” The answers? At age 16, 18, or 20, people generally said “yes”. At 23, the answer changed to “no”—and people don’t start laughing again until they retire.
OMG!!! The research question became: how would the work world change for the better if people smiled more?
Some answers:
leaders with a sense of humor—good, amazing or just plain—are 27 % more motivating and inspiring.
the employees of the above leaders are 15 % more engaged and their teams are twice as creative as measured by having them solve a creativity challenge.
one of their studies showed that a simple, light hearted line to the end of a sales pitch can get you an 18 % higher price point.
Simple, isn’t it?!! Actually, it’s much more complicated. Culture, culture, culture. They even wrote a book about it.
Ce domenii de cercetare există în unele culturi: influența umorului și/sau zâmbetului asupra eficienței organizaționale! Aici (în București, România) credem că prea mult zâmbet demonstrează ipocrizie, vorbe și nu fapte, orice altceva în sensul ăsta. Și umorul? Depinde. De ce? De cine? Poveste lungă.
Această cercetare realizată de două doamne, cadre didactice de la Universitatea Stanford, s-a realizat pe 1,4 milioane de oameni din 166 de țări. Întrebarea a fost ușoară: „Ai zâmbit sau ai râs mult ieri?” Raspunsurile? La 16, 18 sau 20 de ani, oamenii au spus în general „da”. La 23 de ani, răspunsul s-a schimbat în „nu” – iar oamenii nu încep să râdă din nou până când se pensionează.
NU POT SĂ CRED!!! Întrebarea pentru cercetare s-a transformat în: cum s-ar schimba lumea muncii în mai bine dacă oamenii ar zâmbi mai mult?
Câteva răspunsuri:
• liderii cu simțul umorului — bun, uimitor sau simplu — au o capacitate cu 27 % mai mare de a fi motivanți și inspiratori față de cei fără această trăsătură.
• angajații liderilor de mai sus sunt cu 15 % mai implicați, iar echipele lor sunt de două ori mai creative când rezolvă o problemă presupunând creativitate.
• unul dintre studiile celor două cercetătoare a arătat că o poantă simplă folosită la sfârșitul unui mesaj de vânzare sau al unei reclama poate aduce un preț cu 18 % mai mare.
Simplu, nu-i așa?!! Nu chiar. De fapt, este mult mai complicat. Cultura locală este foarte importantă. De asta au și scris o carte despre asta.
Luna octombrie a fost întotdeauna luna cea mai aglomerată din an: început de an universitar, de conferințe, ateliere și ședințe de lucru, proiecte inter/naționale și, dincolo de viața profesională, în viața noastră cea de toate zilele, pregătirile de iarnă. Da, sunt încă importante, mai ales când în jur este atâta zgomot mediatic și zdrăngănit de arme. De toate felurile.
Încă mă amuz și mi-e dificil să mă scuz când primesc invitații la diverse evenimente la care nu pot participa pentru că nu am timp. Și totuși este purul adevăr. Se adună atât de multe în octombrie, și sincer nu numai, încât selecția devine dificilă. Și aș vrea să scriu despre fiecare eveniment în parte pentru că sunt, fiecare în felul lui, deosebite.
Doamne, este greu să le și enumăr, dar să scriu despre fiecare. De aceea am să pun doar legături către unde am mai scris câte ceva și, mai jos, poze.
Ce să mai spun că printre picături scriu. Diverse, pe care vi le voi semnala când vor fi părăsit laptopul meu spre a se îndrepta spre spații publice.
Și acum câteva capturi de ecran de la panelul intitulat “Interdependences: Academic and Digital Literacies in the New Educational and Research Environment. Revisiting Quality in Higher Education”. Panelul s-a desfășurat hibrid și ar fi trebuit să fie o conferință de sine stătătoare prin importanța tematicii și a discuțiilor care au avut loc. Sigur că toate panelurile sunt semnificative, dar când vorbim despre modul în care capacitatea și abilitățile noastre, ale oamenilor, de a scrie inteligibil și a înțelege ce citim în noul mediu din ce în ce mai digitalizat sunt afectate în moduri nu suficient studiate și înțelese, sau despre cum afectează această digitalizare calitatea învățământului superior și, de fapt, ce este calitatea în învățământ, atunci poate o să mă credeți că discuțiile noastre au fost deosebit de interesante. Iată mai jos titlurile contribuțiilor și numele autorilor.
De cum află lumea că sunt profesoară mă întreabă imediat:
- Și cum sunt ei? Cum sunt studenții de azi?
- Păi, cum să fie. Ca de obicei.
- Nu se poate. Ești mulțumită de ei, învață? Sunt buni?
- Da. Sunt așa cum am fost și noi, și alții. Cei care sunt buni – sunt foarte buni, iar cei care nu sunt buni pentru standardele noastre – sunt suficient de buni pentru ei înșiși, pentru ceea ce-și doresc să facă în viață.
- Nu se poate. Toată lumea se plânge de ei și tu ne spui că sunt așa cum am fost și noi.
- Da, exact. Păstrând proporțiile, sunt cum am fost și noi. Există totuși o diferență. Dar ea nu este data de ei, de studenți. Ea este dată de noi, de profesori și noi suntem desigur influențați de context. Sigur că simplific enorm, dar în mare cam despre asta este vorba: dacă societatea s-a schimbat și nu mai are nevoie de cunoștințe, de teorie decât pentru o categorie nesemnificativă de oameni, ceilalți trebuind să-și dezvolte o mentalitate (mindset) diferită de cea pe care o aveam noi, vina nu este neapărat a cuiva. Mai ales nu este a lor, a studenților. Vina este a evoluției difuze a lucrurilor către o lume în care trebuie să învățăm permanent, din orice surse, nu doar de la proful Dumnezeu, și să avem disicplina și diponibilitatea de a identifica lucruri care ne pot fi utile în viață. Iar teoria, cunoștințele se găsesc depozitate în diverse locuri accesibile liber pe internet – dacă știi ce să cauți și unde.
Iar de aici lucrurile se complică – de la instituții de învățământ de diverse categorii, la așteptări sociale și personale presărate și întărite de marketingul universitar care promite marea și sarea dacă urmezi cursurile școlii sau universității X sau Y sau Z, adică locuri de muncă ideale cu salarii substanțiale. Noroc cu crizele și cu pandemia care a spulberat multe așteptări. Dar nu pe toate! Și, desigur, sunt multe interese în joc. Cele ale profesorilor care-și apără locul de muncă și venitul sunt cele mai nevinovate. Dar cele ale industriilor care contribuie la un învățământ modern, de calitate, la standarde foarte sofisticate? Sper că ghilimele pe care nu le-am mai pus se simt din plin.
Uite cum divaghez și, de fapt, vreau să spun că studenții sunt buni dacă-i tratezi cu respect. Dacă-i respecți, te respectă și ei. Este primul element al unei relații de calitate: respectul și, în consecință, încrederea.
Dacă-i considerăm apriori leneși, dezinteresați, cârcotași și necinstiți vor face tot posibilul să nu ne dezamăgească. Dacă însă ne văd că ne străduim să le spunem lucruri utile, interesante și, mai ales, noi înșine le arătăm cât de mult ne străduim să le ridicăm spre dezbatere chestiuni de viață adevărată – atunci devin alți oameni. Cel puțin asta este experiența mea de peste 30 de ani de învățământ superior.
Două exemple din anul acesta – unul de la studenții din ciclul licență de la LMA ASE și altul de la masteranzii de la Universitatea București.
Să încep cu cei de la LMA (Limbi Moderne Aplicate) la care predau un curs de Oameni și organizații. Deși programul este în limba engleză și cursul a fost dezvoltat în această limbă din motive de birocrație și chiar medievalism instituțional am ajuns să țin cursul în română. Mi-a fost ușor neconfortabil la început, dar pentru că detest romgleza corporatistă, mi-am asumat noua realitate și de vreo doi ani vorbim în limba română despre oameni și organizații, folosind, pe cât posibil, exemple din propria cultură și țară.
Și pentru că studenții, ca și copiii proprii, au mai multă încredere în ce le spun alții, invitați din industrie sau prieteni sau chiar străini, mă străduiesc să am invitați din domenii cât mai apropiate de lucrurile pe care le discutăm la curs și la seminar. Și uite-așa l-am invitat pe Andrei Mocuța, poet, prozator și, mai ales profesor de engleză și franceză, limbile de predare în programul LMA, să le vorbească despre viață, cariere și ce șanse au cei care nu s-au născut în București, cei care au îmbrățișat un traseu de dezvoltare umanist într-o lume tot mai utilitaristă, în care poezia și ficțiunea sunt considerate … chiar, oare cum sunt considerate? Noroc cu Zoom și nevoia de recuperare a unor cursuri în zi de sfântă sâmbătă că am reușit fără costuri și dureri de cap să ne vedem și să avem o discuție excelentă.
Am primit aprobarea tuturor de a folosi capturi de ecran de la această întâlnire așa că iată-ne mai jos.
Sincer, am avut emoții. Că nu va exista interes, că nu vor fi întrebări, că … se poate întâmpla orice. Ca, de exemplu, că nu se vor conecta. Ei bine au fost 25 de studenți prezenți (adică vreo 60%) și interesați să întrebe, să-și povestească propriile frământări. Sigur că am pregătit puțin întâlnirea în sensul în care și-a dorit și Andrei Mocuța trimițându-mi un link la unul din interviurile lui. Îl puteți citi aici și veți înțelege de ce studenții mei au dorit să-l cunoască și să vorbească cu el. Pentru că au vorbit, au întrebat, au povestit despre ei. Și așa am aflat și eu multe lucruri pe care nu le-aș fi bănuit discutând doar chestiuni legate strict de curs.
Unii au scris poezie, alții mai scriu încă. Unii își doresc o carieră în literatură, alții una în educație. Și sunt ușor inhibați de dezaprobarea socială din jurul lor pentru aceste cariere considerate neperformante, care nu-ți asigură câștigul sperat… Andrei Mocuța le-a vorbit natural, fără clișee, cu grija de a nu deforma realitățile despre care vorbea. Da, nu este ușor, dar iată nici imposibil să devii cunoscut și să ai succes național chiar dacă vii dintr-un mic orășel de provincie. Rețeta succesului? Cea cunoscută: pasiunea pentru ceea ce faci, dragostea față de carte și cărți, disciplina și munca neîntreruptă, încurajarea familiei și, din păcate, câteva drame pe care și le-a depășit și prin scris. Chiar și studenții neinteresați de literatură s-au implicat în discuție pentru că succesul te atrage indiferent de domeniu, dar și pentru că Andrei Mocuța are și alte interese decât literatura. Pasiunea pentru echipa de fotbal Borussia Dortmund care este una extremă pentru Andrei a dus la discuții vii. Și uite așa au aflat studenții mei, și eu de altfel, că există și un fan club Borussia Dortmund în România cu câteva sute de suporteri autohtoni, foarte bine organizat. Așa cum ne învață managementul modern, cursurile de dezvoltare personală, antrenorii personali și da, chiar profa de oameni și organizații și invitații ei, este bine să ai interese diverse și variate în viață. Te ajută să faci față presiunilor vieții și-ți creează diverse momente de împlinire care te ajută să mergi mai departe.
Aplauze și inimioare pentru Andrei Mocuța – la sfârșitul întâlnirii.
Despre masteranzii de la Universitatea București – în episodul următor.
Dicționarele conțin o mulțime de cuvinte, dar se pare că nu sunt suficiente pentru nevoile noastre de exprimare și comunicare. Cel mai mare făuritor de cuvinte pare să fi fost Shakespeare, dar desigur părerile sunt diverse.
Articolul se concentrează pe nevoia de a crea cuvinte noi din amuzament. Și, desigur, exemplul cel mai la îndemână este Lewis Caroll în “Through the Looking Glass”. Dar sunt și alte exemple pe care Barbara Wallraff le discută în articolul “Shouldn’t there be a word…?“
Iar concluzia este amuzantă și adecvată: „A crea cuvinte este ca sexul în sensul că este necesar speciei noastre”. „Dar oamenii se ocupă de asta foarte rar de dragul de a perpetua omenirea. O facem pentru că este distractiv.”
Îmi place enorm blogul Mariei Popova „Brain Pickings”. Un posibil echivalent în română ar fi “Explorări intelectuale”. Oricât aș fi de grăbită, îmi fac timp să mă uit rapid prin scrisoare ei de informare cu anticiparea curioasă a legăturilor fascinante pe care le oferă cititorilor. Pentru Maria creația ei este o continuă trudă făcută cu dragoste, pentru mine o descoperire sau redescoperire uluitoare și fabuloasă.
Ca în acest anunț
al unei “celebrări caritabile a
științei și naturii prin poezie”. Cum face anunțul? Surprinzător:
<“Universul în Versuri” merge spre
Vest! (18 aprilie, California)
Universitatea California din Santa
Cruz
Amfiteatrul Quarry
1156 High St, Santa Cruz, CA
95064
Ușile se deschid la: 6:00PM
Spectacolul între: 19.30– aprox. 22.00
Indiferent de ploaie, soare,
panică amplificată de presă saubun-simţ și cumpătare. Purtați
haine călduroase pentru vreme de primăvară în aer liber, spălați-vă pe mâini cu
săpun, apă caldă și gândire critică.>
Pentru cei care provin dintr-o cultură fără prea mare apreciere a timpului, decât evident cel propriu, specificarea unei ore de deschidere a ușilor și apoi a orei de începere efectivă a spectacolului ca și a duratei lui aproximative subliniază diferențe sociale profunde între noi. Dar partea cea mai savuroasă este la sfârșit: o promisiune fermă, clară că acesta este un eveniment serios care necesită nu doar o iubire pasionată pentru știință și poezie, dar și un evident simț al umorului și o gândire critică profundă. Într-adevăr încântător.
Dar dincolo de asta: platformele sociale care au înlocuit, aproape, piața publică, așteptările publicului și realitatea industriei, valoarea socială a muncii respective, incontestabilă, dar extrem de prost plătită și distorsionată valoric atât de către public, angajatori cât și de către cei care o efectuează, externalizarea activităților și efectele nedorite cauzate de disonanța și distanța culturală, lingvistică, contextuală și politică dintre moderatori, care lucrează într-o anumită zonă a lumii, și materialul care a fost produs în alta. Și nu în ultimul rând, una din marotele lumii noastre de azi, inteligența artificială sub forma ei cea mai simplă – automatizarea. Soluția industriei este aproape întotdeauna automatizarea, dar cei care știu contextul, știu că probabilitatea ca oamenii să fie lăsați să plece din aceste slujbe este aproape nulă. Numai noi putem să ne ocupăm de mizeria produsă de noi.
Dar toate aceste idei sunt rezultatul unui interviu pe care Chotiner l-a avut cu Sarah T. Roberts, profesoară de studii ale informației la U.C.L.A., autoarea cărții “Behind the Screen” (În spatele ecranului).
There are many thought-provoking things in Isaac Chotiner’s article in The New Yorker: “The Underworld of Online Content Moderation”. First of all the drama of those who work there and are almost alone. They face-to-face with human misery.
Când am primit invitația la conferința de mai jos, am fost foarte sceptică în privința participării mele. Mai ales că avea și niște costuri nu doar de oportunitate!
Dar persoana care mi-a trimis invitația este o doamnă pe care o cunosc și o respect pentru ceea ce face – Antonia Colibășanu. Așa că am spus da și i-am invitat și pe studenții de la master. De ce? Pentru că subiectul este important, controversat și ne privește pe toți și pe fiecare în parte.
Mă refer la prima ediţie a Conferinţei internaţionale de dialog public-privat cu tema “Cybersecurity Romania – Bucharest Talks“, organizată de Grupul de presă BURSA şi Swiss WebAcademy pe 4 iunie 2019 în Aula Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Cu subtitlul incitant din bannerul publicitar al conferinței: “Noi amenințări și atacuri financiare / 5G = pericol exponential”.
Ce loc mai bun decât o universitate, a ta, unde să afli ultimile noutăți în domeniu și să întâlnești oameni pe care nu prea ai ocazia să-i întâlnești des?!? Așa am gândit când am transmis invitația la mai multă lume, cu speranța că masteranzii vor fi cei mai agili! Cine au fost invitații? În afara Antoniei Colibășanu, au fost următorii – în ordinea în care au luat cuvântul:
LAURENT CHRZANOVSKI, Prof. Univ. HDR, Fondator, Cybersecurity Dialogues și moderatorul întregului eveniment; E.S. ARTHUR MATTLI, Ambasadorul Confederației Elvețiene în România; ALESSIO PARZIAN, Head of Security, Xtn Digital Security, Italia, – Trust your digital user: An innovative holistic approach for a better user experience along higher security. – KEYNOTE Address; ANTON ROG, Gen. Brig., Director General, Centrul Naţional Cyberint, International legislation in cyberspace; VIRGIL SPIRIDON, Head of Operations for the Cybercrime Programme Office of The Council Of Europe (C-PROC), CYBERCRIME -challenges and transversal issues; CĂTĂLIN ZETU,Inspector Princial. Şef Biroul De Investigare A Infractiunilor Impotriva Sistemelor Informatice, DCCO, Criminalitatea lnformatica in România: Ransomware, o noua dimensiune; OCTAVIAN OANCEA, CEE, CHANNEL BUSINESS MANAGER – TREND MICRO Fighting Zero Day Vulnerabilities.
Restul programului puteți să-l vedeți aici dacă mergeți în josul paginii până la secțiunea Program.
Am avut multe surprize! Cea mai importantă este că evenimentul a fost în limba română. E existat traducere simultană, cabină cu două interprete, pentru cei care nu stăpâneau foarte bine cele două limbi (engleza și româna). Și … să vezi și să nu crezi … foarte mulți au vorbit în limba română. Nu pot să nu remarc frumoasa limbă românească a moderatorului evenimentului, Laurent Chrzanovski, pe care-l descopăr profesor și la Școala doctorală de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. O privire asupra CV-ului său în limba română ar merita un mic studiu despre ce-nseamnă o carieră în cercetare într-o lume globalizată, hipertehnologizată, dar cu valori umaniste bine definite.
“BUCHAREST TALKS” este primul dintr-o serie de evenimente internaţionale care-și propun să fie strict non-profit, apolitice, neutre, non-marketing şi non-tehnice, încurajând astfel un dialog internaţional semnificativ. “BUCHAREST TALKS” vor fi o serie de colocvii de o zi, desfășurate în jurul a una sau a două tematici importanţe pentru antreprenori. Ediţia a VII-a “Cybersecurity-România” va avea loc la Sibiu, în perioada 12-13 septembrie 2019.
