ANAYRAM – Page 11 – life and story telling; povestiri

The Temptation

Posted on September 12, 2022

At the invitation of Professor Mihai Stan, editor-in-chief of the Litere / Letters magazine of the Târgoviște Writers’ Society, I started writing about my April 2022 trip to Iran in a column entitled Algorithms and stars. Once again my thanks here for his invitation.

Here is the link to the first article in Romanian available on page 93:

http://www.bibliotheca.ro/reviste/litere/nr_5_2022/litere_nr_5_2022.php

Photo by Sam Moghadam Khamseh on Unsplash

The English version is below:

We live more and more under the sign of algorithms. They rule our lives without our knowing it, without our feeling it, most often without our consent, and all this happens while we continue fighting for the freedom to choose what each of us really wants more and more passionately. We often fuss and debate, with more or less valid arguments, if the influence of algorithms on us is acceptable or not; we think about whether we will be replaced by robots or just ruled by them, but we forget more and more to look at the stars and remember what it was like when they were the ones literally guiding our steps and journeys, not Google maps, or were influencing our destinies for those who believed in the power of some of the “initiated” in reading beyond what can be seen of the visible or less visible universe.

A Facebook algorithm brought me an invitation for a trip to a relatively exotic destination. Sent by a friend from my list with whom I had had awesome adventures before. Therefore, it wasn’t too difficult for me to give in to the temptation, especially since I had to offer myself a birthday present for a beautiful age for which the only real gifts are the immaterial ones: novel experiences and the thoughts they induce. Therefore, giving in to the algorithm and also consulting with my internal advisor replacing the stars, in other words checking my various memories related to that destination, memories from books or constructed from the media or from my international students coming from that area, there I was accepting the invitation.

And why is it a big deal to accept going on a trip? Even if it’s quite long, 18 days is after all a bit of a luxury for those who still work and have various obligations to family and community. Especially while the pandemic is still active in the world, even though our authorities seem to have lifted all bans, and the war is much closer to us than we would have liked it and it affects us in extremely painful ways. Especially those who still have the memory, real or mediated, of the wars fought in Europe before. Not to mention the fact that I had decided to stop traveling, especially over long distances, and obviously by plane, because the planet still needs some timeout from pollution similar to the one during the lockdowns.

This is the value of our promises in the face of the temptations intelligent algorithms constantly send us because they know us too well. The experts in the mysteries of artificial intelligence say that algorithms know us even better than we know ourselves. We have anyway long forgotten, or maybe we didn’t even know the “know thyself” adage. Not even the promised hell of climate change that is already here though we are feeling it probably less than others in the more and more aggressive deserts against the planet that we humans have conquered often not knowing where to stop and how to end the suffering of animals and plants because we don’t really care for the suffering of other people. Not even the hell of climate change scares us any longer. Based on the principle that has become axiomatic though it shouldn’t have that often “homo homini lupus”. And yet, the wolf is a remarkably social animal, highly intelligent, caring and devoted to its family (pack), playful and, above all, attentive to the cubs, whom it “educates” to be efficient in their world, of wolves, but also attentive towards the wounded or elderly whom they do not leave behind when they can no longer actively contribute to the life of the pack [1]. Unfairly demonized by fearful and ignorant humans, the wolf is undoubtedly disadvantaged by the comparison with us.

But doesn’t the same happen with other fields or with other people we do not know or we know less? Aren’t we, more often than not, creatures of habit either through stereotypes and clichés that we pick up without much analysis, out of convenience, or because we simply refuse to complicate our existence with deeper analysis and search?

Didn’t Kahneman receive half of the Nobel Prize for economics in 2002 [2] because for decades, together with Amos Tversky, he studied how people take decisions? And why would a psychologist take the Nobel prize for economics? Because he set out to dismantle a very dear idea to the economists – that of Homo Economicus, i.e., the rational man who only makes well-founded economic decisions. Kahneman and Tversky, both interested in human irrationality, have shown that people often, and of course involuntarily, make irrational decisions. Why? Because, says Kahneman, people use two methods to reason, in other words to make decisions. Kahneman called these two methods Systems 1 and System 2. In Kahneman’s view [3], system 1 represents the fast, intuitive thinking through which we react to the surrounding world, based on what seems coherent to us at the time, taking short-term decisions: it’s cloudy – I’ll take my umbrella; the economy collapses as a result of the pandemic and of the economic sanctions against Russia, I am more careful with my disposable income, I won’t spend money too easily because a crisis awaits us, etc.

System 2 is more analytical, it starts more slowly, and generally prefers not to be disturbed. If system 1, for example, tells you that your boss just walking past you frowns because lately you haven’t had very good results at work, system 2, if it were to activate, would say your boss is frowning because of the horrible traffic on his way to work and of the recent discussion with his wife. The activity of system 2 requires a lot of energy or put differently intellectual activity, that of reflection and meditation, and tires us more than a medium-intensity physical activity.

Well, the algorithms that select our future “options” know very well that we react based on system 1 and they send us all kinds of information maybe, just maybe we take the bait. On the other hand, even if we can’t change our biology, we can adapt and take it into account. Of course, we know that every click on Facebook will bring us ads and information from that area. A lot fake, some biased, and, of course, much replicating the general line of thinking of those in our bubble. It’s so much easier to give a “like” or whatever else Facebook allows us, than to stop for a while, check the information, usually it is very simple and quick, and make an informed decision.

Like me, for example, when I received the invitation to join a group of tourists who were going to a Middle Eastern country that our own Ministry of Foreign Affairs recommended as risky and therefore to be avoided if possible. The temptation, however, had been too big and here I am back safe and sound, having had not only an excellent tourist trip, but an incredibly rich one from a cultural and historical point of view as well. I am now reading one of the novels of the writer of Turkish origin Elif Shafak whom I discovered through the recommendation of one of my former international students from the country I visited and whose action takes place in the country where I spent three weeks of incredible walks into history and culture. Among algorithms and stars. In the future I will tell you here wonderful or just ordinary happenings that deserve to be shared. See you.

References

[1] https://www.livingwithwolves.org/about-wolves/social-wolf/

[2] https://www.nobelprize.org/prizes/economic-sciences/2002/kahneman/facts/

[3] Daniel Kahneman, 2013, Thinking, Fast and Slow, Farrar, Straus and Giroux

ROMANA, SCRIERE CREATIVA

Tentația

Posted on September 12, 2022

La invitația domnului profesor Mihai Stan, redactor-șef al revistei Litere a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, am început să scriu despre călătoria mea în Iran din aprilie 2022 într-o rubrică intitulată Algoritmi și stele. Îi mulțumesc și aici pentru invitație.

Iată legătura către primul articol pe care-l veți găsi la pagina 93:

http://www.bibliotheca.ro/reviste/litere/nr_5_2022/litere_nr_5_2022.php

Separat voi publica aici, pe blog, și traducerea în engleză a articolului respectiv. De ce? Pentru că printre prietenii mei din lumea largă sunt foarte puțini cei care înțeleg româna.

CREATIVE WRITING, ENGLISH, ENTREPRENEURSHIP. LEADERSHIP. BUSINESS

Five days?

Posted on September 3, 2022

I had this incredibly rich experience of teaching at the summer school of the Ostrava University. I taught the module of Creativity from the overall theme „Entrepreneurship and Creativity for All”.

I was a tiny bit apprehensive about how the course will go. I always am at the beginning of a new course. Not only because a group of international students is more difficult to work with than the students of your own university whose general group profile you probably know, even if you don’t know them personally. I was also worried about what to chose, how much to select from the increasing heap of materials and research about creativity in today’s troubled world. And, mainly, what kind of practical activities in which they will easily engage and find meaningful?

Those enrolled were people mostly from arts study programs, rather different from my regular business students. I knew that well in advance because the organizers had been very professional: kept me updated on all issues, sent me the brochure with „Who’s who in the summer school” with pictures and a brief self-presentation of the students. True, not all who have signed up really showed up! But this was actually an asset: we were a group of 14 people who worked better and easier together.

The students were from all over the world and could participate in the summer school thanks to the Erasmus+ programme. Some of them where from Czechia; and also from China, Russia, Koreea, Indonesia and Taiwan. And me, from Romania. Quite an interesting mix of cultures.

I could write a book about all the things we did and discussed about. Maybe in the future. Now I’d like only to look at the students and how incredibly open, dynamic and ready to learn they were. Yeah, I know, I know – they were sometimes late (overslept or other absolutely valid reasons), sometimes drawn into their own worlds. All in all, however, they were aware of the need for mindfulness and ready to share their own concerns and preoccupations with the group.

So, I’ll share in this post the beginning and the end of the course. I’ll do it using pictures and the student’s own words. There will, obviously, be no names. No connections between the pictures and the words. And to put your concerns at ease I have their consent to put pictures on Facebook, which means I can publish them here as well.

At the end of a long day of presenting projects

At the beginning of the course we did some warming up activities to get to know each other and to test our own creative vein. What can you do with and from a cabbage? And what have we learnt about one another? The participants had to give their feedback the next day in the form they found easier for them. Here are some: a poem, some ppts, a poster, word reports.

And here are some pictures with people actually delivering their feedback.

I was really, really impressed by the final presentations. The thinking and the actual work that has been put into them under such brief time. And mainly the discussions that each presentation raised, irrespective of the medium in which it was created. As if it were a real life project, advice was given, concerns raised, solutions sought. I hated myself every time I had to stop people. Time has no mercy.

We also had some incredible outings. So much fun, getting to know each other from other perspectives as well. We had a pub quiz (and yes the winners got the prizes, but we were all enriched by the evening), we went to visit one of the most creative heritage sites that I have ever seen – Dolni oblast Vitkovice. And we unleashed our creativity at the Gallery of Fine Arts in Ostrava at a great workshop where children didn’t mind mixing with us.

Five days? Really? It seems as if we traveled among various universes. As one of the students said – as in 500 years.

Maybe I’ll have to write a book in the end. Not to lose the richness of the experience we had. Tell others, and myself, how important it is to go out into the world and meet new people, particularly from other cultures, hopefully people against whom you maybe prejudiced and they show you that you have to move on in your assumptions because the world has moved on. And we are all now so different.

To be continued.

GURA LUMII, ROMANA

Dezvelirea lui Urmuz

Posted on August 12, 2022

Iată că pe 11 august 2022, la ora 11 (relativ) a avut loc dezvelirea statuii lui Demetru Dem. Demetrescu-Buzău cunoscut (în general) sub numele de Urmuz.

A fost un moment marcat prin prezența autorităților locale și a reprezentantului de la județ, a presei locale, dar mai ales a iubitorilor de cultură pe care Urmuz i-a adunat, i-a reconectat și, probabil, le-a insuflat gânduri bizare pentru un viitor cultural care se dorește luminos. Și, poate, chiar va fi!

Evident că Urmuz a făcut acest lucru prin acad. Gh. Păun care are darul de a aduna oamenii în jurul ideilor domniei sale și a-i face să se bucure de faptul că, iată, Curtea de Argeș nu este doar un oraș regal, ci mai ales un regat cultural. S-au născut și aici oameni, mai cunoscuți în afara țării, decât în ea (nimic nou sub soare) și, mai ales, s-au născut cei de azi, descendenți comunitari ai înaintașilor care vin de aproape, dar și de departe, să marcheze evenimente și să se bucure de frumusețea sau absurdul locului.

Iată câteva imagini de la dezvelirea statuii lui Urmuz, operă a sculptorului Radu Adrian, care a a fost și creatorul plăcii din bronz pusă pe peretele blocului pe care s-a aflat casa în care s-a născut enigmaticul personaj. (O bizarerie care sunt convinsă că i-ar fi plăcut lui Urmuz: pe locul nașterii sale se află un magazin alimentar foarte popular și lângă placa de bronz vezi adesea superoferte tentante care, probabil, atrag privirile trecătorilor și le îndreaptă și către informația culturală. Cultura este hrana sufletului, nu-I așa??!!)

Acad. Gh. Păun primind el însuși o diplomă în aplauzele generale.

Ce mi-a plăcut la evenimentul de ieri a fost recunoașterea puterii “comunității unei idei” (de data asta urmuziene) de a se materializa, nu simplu, nu instantaneu, ci prin vise, cuvinte, muncă multă care, sigur, este considerată pasiune și nu travaliu, și, mai ales printr-o viziune care, zic eu, își propune să redea prestigiul unei lumi atât de agresate de trivialitatea cotidianului.

Mai multe și, probabil, mai serioase detalii găsiți aici.

DIN VIATA, Educație, ROMANA

Despre ei (1)

Posted on August 6, 2022

De cum află lumea că sunt profesoară mă întreabă imediat:

- Și cum sunt ei? Cum sunt studenții de azi?
- Păi, cum să fie. Ca de obicei.
- Nu se poate. Ești mulțumită de ei, învață? Sunt buni?
- Da. Sunt așa cum am fost și noi, și alții. Cei care sunt buni – sunt foarte buni, iar cei care nu sunt buni pentru standardele noastre – sunt suficient de buni pentru ei înșiși, pentru ceea ce-și doresc să facă în viață.
- Nu se poate. Toată lumea se plânge de ei și tu ne spui că sunt așa cum am fost și noi.
- Da, exact. Păstrând proporțiile, sunt cum am fost și noi. Există totuși o diferență. Dar ea nu este data de ei, de studenți. Ea este dată de noi, de profesori și noi suntem desigur influențați de context. Sigur că simplific enorm, dar în mare cam despre asta este vorba: dacă societatea s-a schimbat și nu mai are nevoie de cunoștințe, de teorie decât pentru o categorie nesemnificativă de oameni, ceilalți trebuind să-și dezvolte o mentalitate (mindset) diferită de cea pe care o aveam noi, vina nu este neapărat a cuiva. Mai ales nu este a lor, a studenților. Vina este a evoluției difuze a lucrurilor către o lume în care trebuie să învățăm permanent, din orice surse, nu doar de la proful Dumnezeu, și să avem disicplina și diponibilitatea de a identifica lucruri care ne pot fi utile în viață. Iar teoria, cunoștințele se găsesc depozitate în diverse locuri accesibile liber pe internet – dacă știi ce să cauți și unde.

Iar de aici lucrurile se complică – de la instituții de învățământ de diverse categorii, la așteptări sociale și personale presărate și întărite de marketingul universitar care promite marea și sarea dacă urmezi cursurile școlii sau universității X sau Y sau Z, adică locuri de muncă ideale cu salarii substanțiale. Noroc cu crizele și cu pandemia care a spulberat multe așteptări. Dar nu pe toate! Și, desigur, sunt multe interese în joc. Cele ale profesorilor care-și apără locul de muncă și venitul sunt cele mai nevinovate. Dar cele ale industriilor care contribuie la un învățământ modern, de calitate, la standarde foarte sofisticate? Sper că ghilimele pe care nu le-am mai pus se simt din plin.

Uite cum divaghez și, de fapt, vreau să spun că studenții sunt buni dacă-i tratezi cu respect. Dacă-i respecți, te respectă și ei. Este primul element al unei relații de calitate: respectul și, în consecință, încrederea.

Dacă-i considerăm apriori leneși, dezinteresați, cârcotași și necinstiți vor face tot posibilul să nu ne dezamăgească. Dacă însă ne văd că ne străduim să le spunem lucruri utile, interesante și, mai ales, noi înșine le arătăm cât de mult ne străduim să le ridicăm spre dezbatere chestiuni de viață adevărată – atunci devin alți oameni. Cel puțin asta este experiența mea de peste 30 de ani de învățământ superior.

Două exemple din anul acesta – unul de la studenții din ciclul licență de la LMA ASE și altul de la masteranzii de la Universitatea București.

Să încep cu cei de la LMA (Limbi Moderne Aplicate) la care predau un curs de Oameni și organizații. Deși programul este în limba engleză și cursul a fost dezvoltat în această limbă din motive de birocrație și chiar medievalism instituțional am ajuns să țin cursul în română. Mi-a fost ușor neconfortabil la început, dar pentru că detest romgleza corporatistă, mi-am asumat noua realitate și de vreo doi ani vorbim în limba română despre oameni și organizații, folosind, pe cât posibil, exemple din propria cultură și țară.

Și pentru că studenții, ca și copiii proprii, au mai multă încredere în ce le spun alții, invitați din industrie sau prieteni sau chiar străini, mă străduiesc să am invitați din domenii cât mai apropiate de lucrurile pe care le discutăm la curs și la seminar. Și uite-așa l-am invitat pe Andrei Mocuța, poet, prozator și, mai ales profesor de engleză și franceză, limbile de predare în programul LMA, să le vorbească despre viață, cariere și ce șanse au cei care nu s-au născut în București, cei care au îmbrățișat un traseu de dezvoltare umanist într-o lume tot mai utilitaristă, în care poezia și ficțiunea sunt considerate … chiar, oare cum sunt considerate? Noroc cu Zoom și nevoia de recuperare a unor cursuri în zi de sfântă sâmbătă că am reușit fără costuri și dureri de cap să ne vedem și să avem o discuție excelentă.

Am primit aprobarea tuturor de a folosi capturi de ecran de la această întâlnire așa că iată-ne mai jos.

Sincer, am avut emoții. Că nu va exista interes, că nu vor fi întrebări, că … se poate întâmpla orice. Ca, de exemplu, că nu se vor conecta. Ei bine au fost 25 de studenți prezenți (adică vreo 60%) și interesați să întrebe, să-și povestească propriile frământări. Sigur că am pregătit puțin întâlnirea în sensul în care și-a dorit și Andrei Mocuța trimițându-mi un link la unul din interviurile lui. Îl puteți citi aici și veți înțelege de ce studenții mei au dorit să-l cunoască și să vorbească cu el. Pentru că au vorbit, au întrebat, au povestit despre ei. Și așa am aflat și eu multe lucruri pe care nu le-aș fi bănuit discutând doar chestiuni legate strict de curs.

Unii au scris poezie, alții mai scriu încă. Unii își doresc o carieră în literatură, alții una în educație. Și sunt ușor inhibați de dezaprobarea socială din jurul lor pentru aceste cariere considerate neperformante, care nu-ți asigură câștigul sperat… Andrei Mocuța le-a vorbit natural, fără clișee, cu grija de a nu deforma realitățile despre care vorbea. Da, nu este ușor, dar iată nici imposibil să devii cunoscut și să ai succes național chiar dacă vii dintr-un mic orășel de provincie. Rețeta succesului? Cea cunoscută: pasiunea pentru ceea ce faci, dragostea față de carte și cărți, disciplina și munca neîntreruptă, încurajarea familiei și, din păcate, câteva drame pe care și le-a depășit și prin scris. Chiar și studenții neinteresați de literatură s-au implicat în discuție pentru că succesul te atrage indiferent de domeniu, dar și pentru că Andrei Mocuța are și alte interese decât literatura. Pasiunea pentru echipa de fotbal Borussia Dortmund care este una extremă pentru Andrei a dus la discuții vii. Și uite așa au aflat studenții mei, și eu de altfel, că există și un fan club Borussia Dortmund în România cu câteva sute de suporteri autohtoni, foarte bine organizat. Așa cum ne învață managementul modern, cursurile de dezvoltare personală, antrenorii personali și da, chiar profa de oameni și organizații și invitații ei, este bine să ai interese diverse și variate în viață. Te ajută să faci față presiunilor vieții și-ți creează diverse momente de împlinire care te ajută să mergi mai departe.

Aplauze și inimioare pentru Andrei Mocuța – la sfârșitul întâlnirii.

Despre masteranzii de la Universitatea București – în episodul următor.

ANTREPRENORIAT. LEADERSHIP. AFACERI, ROMANA

Vacanță la Veseud

Posted on July 31, 2022

Despre Veseud 11, locul plăcut unde ne petrecem câteva zile de vacanță, găsiți o mulțime de informații peste tot. Toate adevărate. Singurul lucru pe care l-aș schimba este semnalizarea pensiunii. Dar ce să zicem? Românii și marketingul – termeni aproape incompatibili. Și, nu n-am fost singura care a trebuit să sune să întrebe pe unde s-o luăm, deși eram chiar în dreptul locației respective. Indicatorul care trebuia să ne lumineze se află bine ascuns în imaginea de mai jos.

Vreau să vă povestesc despre sala și biserica sașilor. Așa cum arată azi. Triste și aproape în ruină.

Sala sașilor – geamuri sparte, uși smulse, ziduri căzute.

Și cum au arătat cândva, nu știu exact când, dar le-am găsit imaginile înrămate frumos și dispuse într-un aranjament emoționant în restaurantul pensiunii.

Locuri și oameni pe care cei de azi se străduiesc să le păstreze în amintire. Nu este simplu, mai ales că acest gen de conservare presupune nu doar eforturi individuale, ci sprijin consistent și consecvent al autorităților locale. Poate chiar al guvernului pentru ca oamenii să nu fie nevoiți să plece în lume să-și găsească norocul. Cine ar vrea să plece din astfel de locuri minunate dacă ar putea câștiga suficient ca să-și întrețină familia și, de ce nu, cele câteva vise pe care fiecare le nutrim pentru noi și copiii noștri.

Și berzele se-ntorc an de an la Veseud. Sunt atât de multe încât nu le-am putut număra. Poate este un semn bun. Ca și frumoasa salutare prin care suntem întâmpinați la intrarea în pensiune. Grüß Gott, tritt ein, bring Glück herein. – (aproximativ) Bine ați venit cu Dumnezeu, intrați și aduceți și norocul cu voi.

GURA LUMII, ROMANA, Uncategorized

Cine crează cuvintele noi?

Posted on July 29, 2022

Dicționarele conțin o mulțime de cuvinte, dar se pare că nu sunt suficiente pentru nevoile noastre de exprimare și comunicare. Cel mai mare făuritor de cuvinte pare să fi fost Shakespeare, dar desigur părerile sunt diverse.

Articolul se concentrează pe nevoia de a crea cuvinte noi din amuzament. Și, desigur, exemplul cel mai la îndemână este Lewis Caroll în “Through the Looking Glass”. Dar sunt și alte exemple pe care Barbara Wallraff le discută în articolul “Shouldn’t there be a word…?“

Iar concluzia este amuzantă și adecvată: „A crea cuvinte este ca sexul în sensul că este necesar speciei noastre”. „Dar oamenii se ocupă de asta foarte rar de dragul de a perpetua omenirea. O facem pentru că este distractiv.”

ENGLISH, ENTREPRENEURSHIP. LEADERSHIP. BUSINESS, LIFE

Creativity – on the line?

Posted on July 23, 2022

Great ideas come and go easily. That’s why we have the impression that we are so creative. But we are not. In fact we are only imaginative, dreamers at best. Only few people have the strength, the discipline and, yes, the education to follow their ideas and turn them into reality. Natalia Irina Roman is one of those people and on her way to strike gold. Or, if not, at least to complete her Ph.D. in an impressive manner.

A great idea presented in 90 seconds under the classic format of the elevator pitch. A wonderful presenter, great idea, amazing content, so connected to our everyday life and commuter worries. As we are most of us commuters – one way or the other. Natalia is a gifted presenter, but she is also very much aware of the need to prepare. Which makes her a hard worker.

Who is Natalia Irina Roman? She is a space-maker and a visual artist, a woman of great imagination and the strength to apply her ideas. More about her here.

And you can find her idea of a great and useful project here. Presented in 90 seconds at the Bauhaus University Weimar.

I told Natalia that her project reminded me of another one called Poems on the Underground. But while talking more with her I realised that they are so different both in scope and in the space they use. And yet, they are both challenging for the comfort of today’s people. Keeping our eyes glued to a screen makes us miss the serendipitous encounters that we can only find through our own experiences and on our own journeys.

Thank you, Natalia, for a great lesson.

CARTI, ROMANA, SCRIERE CREATIVA

Ce mai spun cititorii

Posted on July 19, 2022

Ce mai spun cititorii despre ce? Sau despre cine?

Nu sunt neapărat narcisistă, dar părerile cititorilor contează enorm din multe puncte de vedere. Nu le detaliez aici, dar mulțumesc tuturor celor care au găsit de cuviință să-și folosească timpul pentru a-mi împărtăși opiniile și, mai ales, pentru a contribui la îmbunătățirea mea ca om și ca scriitoare.

Revin cu imagini și textele distinșilor mei invitați, Raluca Nicolae și Dominic Negrici, de la lansarea cărții “Cu ochi străini” din 22 iunie 2022 de la MNLR. Desigur, dacă există cineva interesat, filmul lansării se află aici. Mulțumesc Sara Mina pentru filmare și editare.

La sfârșitul acestei postări (mda, există în DEX, deși nu cu sensul folosit aici) veți găsi textul integral al celor spuse de Raluca și Dominic.

Probabil însă că la fel de edificatoare, sau poate mai mult chiar, au fost prezențele de la lansare. O mare bucurie pentru mine.

Raluca-Nicolae Download

Dominic-Negrici Download

CARTI, LECTURI, ROMANA, SCRIERE CREATIVA, Uncategorized

Vârcolacii, manga și … realitatea

Posted on July 16, 2022

Întodeauna mi-au plăcut lansările de carte. Pe 14 iulie, zi deosebită prin valențele ei internaționale, am participat la o lansare deosebită, organizată de Editura Biscara. De ce o lansare deosebită? Pentru că autoarea, Angela Dina-Moțățăianu, este o persoană remarcabilă din multe puncte de vedere. Prin modul în care scrie, prin forța de a atrage cititori, ei, da și premii literare – o mulțime, și, mai ales, prin tenacitatea prin care își materializează crezul artistic.

Vorba domniei sale spusă sau scrisă într-o minunată și corectă limbă română pe care nu te mai saturi s-o asculți prin care ne mulțumește, nouă cititorilor, pentru că ne-am alăturat domniei sale în “…această aventură printr-o lume care se destramă încet-încet, ireversibil…, alături de personajele-mi născute din amintiri ori doar plăsmuite, menite a străluci, chiar și pentru puține clipe, în lumina lunii, întârziind victoria deplină a vârcolacilor prezentului, ce ne sorb virtutea, vigoarea, simțămintele… Nutresc nădejdea că, citindu-mi povestirile, scuturați întrucâtva colbul uitării de sine în care mi se afundă neamul!”

Care este oare unul din rosturile cele mai importante ale celor care știu și pot scrie? Desigur că acela de a depune mărturie despre trecerea lor și a noastră prin lume. Sunt lumi care dispar, în timp ce altele se nasc și încearcă să trăiască și să ne absoarbă în vârtejul lor, dar indiferent de ce fel de lumi sunt cele în care trăim avem datoria, aș zice și eu alături de atâția alți înțelepți și înțelepte, să depunem mărturie, să spunem celor care vor urma că ne-am străduit, uneori am reușit, adesea nu, dar am încercat să dăm sens unui haos care doar prin noi devine univers. Adina Dina-Moțățăianu are această minunată vocație, dublată de cunoașterea profundă a limbii române în multiplele ei registre și valențe, trecute dar și actuale, de a marca trecerea noastră prin viață.

Fantastic, magic, suprapunere și confuzie de planuri, precum în basme sau în benzi desenate cu eroi, eroine și puteri din vieți adunate sau câștigate prin treceri inițiatice pe care adesea nu le recunoaștem, dar care ne marchează fără să vrem.

Fără să vreau îmi amintesc citatul atribuit lui Picasso “Învață regulile în mod profesionist, ca să le poți încălca cu artă.” (Learn the rules like a pro, so you can break them like an artist). Este ce face Adina Dina-Moțățăianu cu limba română, cu mențiunea că nu încalcă regulile, dar le folosește într-un mod surprinzător pentru cei obșnuiți doar cu săracul registru cotidian adresat celor care au dificultăți de înțelegere a unor texte la nivel avansat.